2.4 – CLOPOTELE AFRICII - Clopote la fel de vechi ca și civilizația

Pe baza fondului de informații accesat îmi este evident faptul că clopotele din Africa nu sunt doar obiecte cu funcționalitate de instrumente muzicale. Dimpotrivă, rolul lor primordial este acela de simbol al puterii și autorității. Era o voce nouă, aparte, care se alătura celei a “șefului” în dialogul cu strămoșii săi de la care-i venea puterea ca moștenire de drept. Acest lucru este textual exprimat la populațiile Yoruba, ai căror regi își evocau trecutul și invocau strămoșii doar însoțiți de sunetul de clopot.

În multe alte grupuri etnice africane, persoana nou desemnată la conducerea comunității, era obligată prin tradiție să toarne din bronz, sau să sculpteze personal în lemn sau piatră – asistat de vraci- un clopot care va fi înmânat fiului moștenitor ca mărturie a continuității suverane de sânge și însemn al puterii militare totale. Această temă a succesiunii paternale apare adesea sculptată pe unele clopote, suprapunându-se și coexistând cu tema generică a ciclicității vieții reprezentate în alte simboluri culturale.

Aceste clopote simbolizând puterea erau întotdeauna, cel puțin pentru privitorii din afară, adevărate opere de artă, la fel cum erau de altfel realizate și celelalte obiecte ritualice; realizate din cupru, fier, aramă sau bronz, din lemn sau piatră, din textile bogat ornamentate, obiectele ritualice erau deținute și deserveau scopurile autorității desemnate în mod direct, sau indirect prin intermediul magilor-vraci-vrăjitori care nu puteau lipsi din aceste ceremoniale.

O privire de ansamblu asupra muzicii africane

“Cel mai vechi instrument de percuție descoperit în Africa are peste 1000 de ani vechime; este vorba despre mujejeje –niște clopote de piatră din Zimbabwe. Câteva pietre de granit descoperite în zone diferite ale țării erau astfel formate (cioplite?), încât lovite la exterior sau interior, produc un sunet încântător, care era integrat unor activități ritualice, în special ca acompaniament de dans”. Să fie oare acesta strămoșul muzicii “Rock”?

Muzica africană în context social, cea a populației negre din Africa tribală, este în general puțin cunoscută. Ascultătorii non-africani și neavizați ai acesteia o pot aprecia ca fiind fie stranie, dificilă, neatractivă, simplistă, deci probabil neinteresantă sau doar interesantă.
Această muzică însă, ca toată cealaltă neafricană, este un produs uman, iar ea se exprima la fel prin sunete care reprezintă note cu durată, intensitate, culoare și toate celelalte atribute. La fel ca oriunde, și aici muzica a fost integrată activității sociale sub forma cântecelor de muncă, de recreere, de luptă, religioase, maritală sau funerară și cine mai știe de ce alt gen. Ca pretutindeni, și în Africa, familia instrumentelor muzicale era extrem de largă, diversificată și structurață, tuturor acestora adăugându-li-se și aici ca instrumente de percuție clopotele, într-o gamă extrem de largă, chiar pitorească.
O primă diferență majoră consemnată de specialiști pentru muzica Africană veche, care o diferențiază de toate celelalte tipuri muzicale, este acela că muzicienii de aici nu urmăresc neapărat să producă sunete sau să le combine într-o manieră “plăcută auzului”. Scopul lor de bază este acela de a exprima viața în toate aspectele ei prin intermediul sunetelor. Ei nu urmăresc să redea natura prin muzică, dimpotrivă, ei preiau din natură sunete naturale, cărora le adaugă părți de vorbire curentă și pe care le incorporează într-o combinație pe care ei îl numesc a fi “produs muzical”. Pentru neinițiați sau nespecialiști am putea vorbi de “cacaofonii”, dar experții care au studiat-o și interpretat-o în context, îi recunosc valențele reale.
Muzica este pentru orice african un câmp larg și fertil de exprimare. Toți copii, înca de la vârsta de 3-4 ani încep să mânuiască instrumente, devenind parte activă a vieții muzicale a comunității. Ei se pregătesc astfel un timp îndelungat pentru a participa apoi integrați la ceremoniile adulților sau la activitățile cotidiene-pescuit, vânătoare, agricultură, pregătiri de nuntă, serbări și dansuri sau ritualuri funerare.
Această îmbinare a actului muzical în viața socială africană este atât de puternică încât la aproape o treime dintr populațiile vechi, fondul lingvistic de bază nu identifică un cuvânt propriu pentru activitate denumită de noi generic “muzică”.

Am putea crede că fiecare african era “un muzician”. Neadevărat în fond, nu întreaga populație având permisiunea de a folosi instrumentele; la unele populații femeilor li se interzicea total atingerea instrumentelor dar le era permisa exprimarea prin dans și cântec, rolul de instrumentiști revenind exclusiv bărbaților sau copiilor de sex masculuin. Alte tradiții consemnează restrângerea și mai stricța a categoriei celor care utilizau instrumentele la un grup anume desemnat și pregătit, cu rol nu doar de “instrumentiști profesioniști - griot” – ci și păstrători și cultivatori ai genului ca un grup semi-profesional, diferențiat însă de grupul care activa în zona “magicului”.

Nenorocirea care se produce în timpurile moderne de după sec. 18, când Africa tradițională s-a deschis altor influențe, este data de faptul că această categorie de activitate, transmisă doar pe canalele specifice creației populare și folclorice, adică neconsemnată și neînregistrată, se estompează sub avalanșa influențelor noi și pe măsura împuținării numărului de păstrători și inițiați, astfel că ceea ce era în fapt tradiția muzicală africană s-a diminuat semnificativ sau a fost comercial alterata.

Întorcându-ne la instrumente, putem consemna două aspecte principale:
o arie mai largă de răspândire a unui instrument sub aceeași denumire sau cu un nume diferit;
instrumente asemănătoare ca funcție dar produse din materiale diferite (piatră, fructe, lemn, metal) care coexistă chiar pe măsura ce evoluează;
instrumente particularizate și unice la o anumită grupare etnică.

Influențele asupra tradițiilor muzicale și a instrumentarului muzical sunt mai evidente în zona norică-mediteraniană, pe litoralul atlantic și zona Africii de sud. Zonele central-continentale, cele estice sau din savană-junglă sau sahariene sunt mai puțin alterate sau oricum această influența s-a păstrat mai mult în timp. Sunt însă evidente transferuri pe fond și formă între populațiile autohtone, chiar situate la distanțe relativ mari.

Un fel de revanșă pentru urmărilor nefaste asupra culturii tradiționale pe care le-a avut deschiderea treptată a Africii spre lume în perioada colonială, este luată prin influențele de fond pe care muzica acestui continent le-a transferat și impus mai apoi valorilor muzicale și culturale din zona caraibeană, antile, americii centrale, de sud si în final de nord; o dată cu sclavia, populația africană și-a luat cu ea (sau a reconstituit) instrumentele muzicii sale pe noul tărâm. Astfel, cântecele africane de muncă au devenit “blues”. Jazz-ul original a fost inițial muzică de dans. R&B- Rithm & Blues contopit cu muzica folk a dat naștere “rock-and roll-ului” care a fost mai apoiadjudecata ca “muzică albă”. Dar și rumba cubaneză, soul-ul și jazzul american, merrengue, calypso, reggae și zouk din Caraibe provin din aceeași Africa neagră, păstrând ceva din prospețimea inițială a ritmurilor.

TIPURI DE CLOPOTE

Clopote metalice:

Tipurile de clopote cu care vrem să ilustrăm și să susținem scurta argumentare introductivă de mai sus, provin din Guinea, Mali, Ghana , Nigeria și Togo.

Clopotele “DUNUN” sau “DUNUNBA” din Guinea sunt din metal, produc sunete lovite cu o baghetă metalică și sunt de trei tipuri/mărimi, având denumiri diferite deși asemănările sunt evidente:
- Kenkeni (mici), Sangban (medium), și Dununba (mari)

“Kenkeni Bell”
“Sangban Bell”
“Dununba bells”

“Dodompo” sau "Finger Castanet" – Ghana Clopoței pentru încheietură - zurgălăi

“Atoke “ sau "Banana Bells" din Ghana Clopoței “Toke”

Clopoțeii Atoke sau Toke sunt de o forma cu adevărat speccială în cadrul instrumentelor de percuție asimilate cu clopotele. Ei suna loviți cu o tija metalica. Cel mai adesea sunt folosiți împreună cu “Djun-Djun”.
Gankoqui Double Bells

Gonkogui – Clopotul dublu african, este originar din Ghana și este produs prin alăturare a două clopote de mărime diferită, prinse printr-un singur mâner. Suna lovite cu un bețișor, baghetă metalică sau chiar cu degetele.
Sunetul rezultat este unul compus din nota de bază a părții lovite direct, peste care se suprapune tonal reverberația transmisă celeilalte componente (un fel de sunet asistat). Dar sunetul de bază poate avea tonalități diferite, funcție de punctul de lovire și tăria lovirii. Această caracteristică l-a consacrat ca pe un instrument complex și i-a revenit un rol aparte în cadrul muzicii tradiționale.
Este confecționat din fier prin modelare manuală, iar după ce i se dă forma finală, se arde din nou pentru călire.

Câteva clopote Africane străvechi:

OIGBO – Nigeria afro currency bell

Brățară Africană cu clopoței - bronz,

Aceasta provine din zona Uoh - Africa, produs din sec. 19-20. Brățara este din bronz, iar cei trei clopoței au incizate forme geometrice - spirală. Se bănuiește că foloseau pentru îndepărtarea spiritelor rele. Este confecționată pentru un adult, diametrul interior fiind de aprox. 10 cm.

“RATTLES”

Titulatură: “Rattle Sere Ileke”
Cultura: Yoruba
Origine: Nigeria,
Fotografie: Fowler Museum

The rattles (zăngănitoarele) sunt caracteristice zonei Yoruba. Inițial erau confecționate din tărtăcuțe uscate la soare sau din lemnul sculptat unor copaci și produceau sunete lovite sau agitate în mănunchiuri.Erau pictate cu motive diverse. Ulterior au coexistat cu cele confecționate din metal.

“BAFIA” “BAMILEKE” “Omo”

Cultura: Yoruba
Origini: Western Nigeria
Fotografii: Fowler Museum

Acest clopot de bronz este specific populațiilor Yoruban, Ogboni și Ijebu. Turnarea lui cu reliefuri asemănătoare fizionomiei faciale umane îl include în categoria clopotelor dinastice care simbolizau durabilitatea și puterea șefilor de triburi. Fiecare clopot confecționat și deținut în timp real se presupune că înfățișa un înaintaș direct nu un strămoș, deci tatăl-actual șef, confecționa un clopot cu chipul tatălui său, pe care-l preda fiului său drept urmaș, iar ciclul se repeta la fiecare nouă preluare de putere, noul clopot purtând chipul tatălui, un viitor predecesor.
Clopotele erau astfel realizate ca să permită agățarea lor la gâtul sau centura deținătorului de drept pe durata unor ceremonii.
Prefigurarea pe clopote a portretului înaintașului, cu reliefarea pregnantă a formei ochilor și a liniei nasului era la populația Yoruba un simbol al frumuseții.

Quadrangular Bells

Acest tip de clopot este cel mai adesea asociat cu mormintele strămoșilor și era utilizat pentru invocarea acestora. Alteori, câteva asemenea clopote, erau agățate la altarele unde se invocau strămoșii, pentru ca prin intermediul acestora să li ceară primirea ofrandelor sau ascultarea rugilor.
Câteva astfel de clopote (dar mai mici) erau purtate agățate ca salbă la gâtul persoanelor de rang înalt (un șef sau membrii ai curții acestuia).
Ochii sunt reprezentați de niște simple umflături sau pliuri de metal, între care o crăpătura marca spațiul dintre pleaoape. Nasul era reprezentat liniar, iar pentru marcarea gurii se folosea aceeași tehnică a pliurilor care marcau buza superioară și inferioară. Această piesă excepțională face parte din colecția Hilda Filmer, o englezoaică posesoare a unei remarcabile colecții de clopote, dar și o prietenă apropiată.

Clopote africane de lemn “Agogo - Double Rosewood”

Făcut din esențe de lemn tare, acest agogo poate fi valorificat prin lovirea la exterior sau interior a celor două piese care-l compun și care produc două note diferite , dar extrem de plăcute. Această piesă este de dată recentă dar este produsă pe baza unei tradiții care măsoară multe sute de ani.

“Wooden bell – Clopoțel de lemn”

Perioada: începutul sec.20
Origine: Republica Democrată Congo
Colecția: IEAC Midi-Pyrenees

Mânerul acestei piese este de fapt o sculptură care întruchipează o femeie însărcinată, într-o poziție îngenuncheată, probabil premergătoare momentului nașterii.

Chiar dacă are limba prinsă în interior cu o sfoară, acest clopot este mai degrabă destinat unei funcții ceremoniale sau ritualice, decât aceleia de instrument muzical, deși poate produce sunete muzicale prin agitare, accentul fiind pus pe latura estetică în detrimentul celei funcționale.

Talangă din Togo, lemn tare-lucrat manual, limbă dublă
Colecția Oana

“Clopotele duble” africane

Africa – 1860
Germania - 2000

Origine: Cameroon
Clasificare: Idiophon
Familia: Percuție
Material: Metal, Lemn sau coaja unor fructe
Mărimi: Pâna la 26 cm înălțime
Nota produsă: Y

Prezentare: Clopoțeii din fotografie sunt două forme conice din metal de aceeași mărime, prinse împreună pe un mâner în arc. Acest mâner este înfășurat în fibre vegetale pentru ca vibrația să nu altereze calitatea sunetului când sunt lovite cu bagheta/tija. Erau folosite în ritualuri sau ca acompaniament de dans.
O gamă mai largă de instrumente muzicale din Africa vor fi prezentate la capitolul despre muzica, iar câteva din modurile de utilizare în cadrul vieții sociale și religioase le veți găsi la capitolul de literatură, în cadrul textelor despre practicile străvechi ale șamanilor sau vrăjitorilor, diferențele de utilizare ale clopotelor în zona societăților primitive fiind doar de formă, nu de fond.
Desene ale unor clopote din perioada Egiptului antic.

Clopoțeii de mai jos sunt produși de populația Kindi, sau alte populații non-islamice din regiunea Mandara, zonă muntoasă dintre Nigeria and Cameroun și erau turnați prin metoda lost-wax

Clopoței din Nigeria și Camerun - Kindi

Clopoței antici din bronz – Zona muntoasă a Nigeriei

Totem din Botswana - Colectia OANA
Argila arsă și pictată, sfoară, mărgele și doi clopoței de fier