agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1016 .



Pe dealuri 7
proză [ ]
continuare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai andrei ]

2007-03-14  |     | 



PE DEALURI 7

Cărarea mai mult din piatră, începea să se amestece un pic, apărând ici colo, câte o bucățică de pământ. Nicolae se opri, pentru a-și șterge sudoarea de pe frunte și puse mâna oblon la ochi, căutând adăpostul cu privrea.
Răbdarea era pe sfârșite, neștiind ce v-a găsii acolo, nu mai avea stare. Oboseala își spunea cuvântul. Cu toate acestea o luă din loc, înaintând către platoul pe care se afla adăpostul. Aproape că ieși în platou, adăpostul se afla undeva în dreapta intrări sale, la poalele unei mici păduri, ce creștea cu greu în solul pietros și roșu.
Nicolae văzu ușa întredeschisă a adăpostului și se grăbi să parcurgă mica suprafață aproape plană, ce îl despărțea de ușă. Până la intrare nu mai erau decât zece minute. Mica construcție din lemn, acoperită cu șindrilă, un ochi de geam micuț, se vedea destul de mică, dar pașii mari de acum, ai lui Nicolae, o măreau cu fiecare pas făcut. Cu ochi la ușă, dorind să nu scape nici un amănunt, dori să alerge și se împiedică de un bolovan, căzu și se rostogoli de două, trei ori. Durerea loviturilor, la contactul cu pământul, nu-l determină să-și schimbe privirea de la ușă. Se sculă schimonosindu-se de durere și se așeză frecându-și un genunchi, care se pare, a încasat-o mai tare. Constată că nu e nimic grav și o luă la trap în continuare, prima dată schimonosindu-se un pic și după aceea în mers normal.
Nu apucă să ajungă bine la ușă, că după clădire, dându-i roată, își făcu apariția o făptură umană. Era o fată blondă cu părul creț, dar strâns la spate, legat cu o cordea din piele, nu prea fină, ce-i atârna deopotrivă cu părul. La vederea lui Nicolae, se bucură, iar pistruii de pe fața mică și rotundă, parcă zâmbeau împreună cu ea. Amândoi rămase blocați, uitându-se unul la celălalt, zâmbind, nevenindu-le să creadă că mai există oameni în acele locuri.
Nicolae se apropie, dând binețe.
-Bună ziua! Mă numesc Nicolae, sunt de la Cabana din deal, lucrez acolo. Caut un bărbat, cam la vreo cinzeci de ani, puternic ca un urs.
În tot acest timp, fata stătea nemișcată, neștiind ce să spună, parcă înmărmurită, se vedea treaba, că nu a avut o noapte prea ușoară.
-Bună ziua! Sunt Andreea și pot spune că după noaptea zbuciumată care a trecut, m-am bucurat de câteva ore de somn, în această mică clădire, să-i dea Dumnezeu sănătate cui i-a dat prin cap să construiască așa ceva, într-un loc așa mirific.
-Domnișoară, dacă nu greșesc,…
-Nu, nu greșiți!
-Da… tocmai vroiam… nu mi-ați spus nimic, dacă ați văzut persoana pe care o caut?
-Sticla de apă ce o aveți pe umăr, este a mea! Știți, am uitat-o aseară… după ce am spălat rănile, domnului… de care vorbiți.
-Ce răni? unde-i George? ce a pățit? Îcepu Nicolae să pună întrebări, fără a se mai opri.
-Chiar George îl cheamă pe omul… de care mă tot întrebați.
Nicolae nu mai avu răbdare și se năpusti pe lângă fată în adăpost, dar acolo patul era gol, ca și camera de altfel. Se întoarse uitându-se întrebător către fata care stătea în pragul ușii.
-Domnul George este cu prietenul meu în pădure, undeva mai jos de izvorul la care ați găsit sticla.
Nicolae întinse sticla Andreei, care o puse pe mica masă din încăpere.
-Și dumneata, cum ai ajuns aici.
-Este o poveste lungă! Știți, noi venim la adăpost, cam de două ori pe an, spre a fugi din aglomerația de la oraș. Ieri, trenul a întârziat și am sosit în oraș cam cu trei ore în devans. Am stat puțin pe gânduri, negăsind nicio gazdă liberă, ce ne-am zis? Hai să mergem spre locul nostru, că doar știm cărarea și locul, cu ochi închiși și-om ajunge noi, în cele din urmă.
-Și George?
-La intersecția cărărilor, acolo unde cărările se împart în mai multe direcții; chiar și aici înspre adăpost, ne-a apucat aproape miezul nopții. Înainte de a intra pe cărarea spre adăpost, se auzeau lupii, parcă înnebuniți, cred că vânase vreun animal și se băteau pe el.
-Dar George, unde era?
-Marin, prietenul meu, m-a luat de mână și am dat să o luăm către adăpost, dar deodată, din pădure, s-a auzit un răcnet de om, strigând a disperare…
-Era… George!
-Exact. Marin care nu dă înapoi de la nimic, m-a luat de umeri, scuturându-mă cu putere să-mi revin, pentru că de acum eram aproape leșinată, și-mi zise în acelaș timp. “Andreea, omul acela care se vaită, are nevoie de ajutor! Nu suntem decât noi aici, nu are nicio șansă singur și până la urmă nici noi, dacă ne dau lupii de urmă!”
-Așa că… ați plecat în pădure, după George.
-Da,. Marin a luat-o înainte cu lanterna și eu după el. În scurt timp eram aproape de domnul George, ce dădea cât putea, în stânga și-n dreapta, cu bâta, apărându-se de lupi.
-Și după aceea?
-La vederea noastră și cu răcnelile de rigoare, au stat puțin pe gânduri, oprindu-se din atac și după aceea au plecat.
-George?
-Omul era la pământ de acum. Are câteva răni ușoare la brațul drept, cu care s-a apărat mai tare probabil și o rană mai urâtă la picior. O mușcătură ce l-a împiedicat să ajungă până aici. Cu toate că avea o voință nemaipomenită, nu l-am putut aduce decât până la izvor.
-Și eu, de ce nu l-am văzut?
-A trebuit să ne întoarcem în zona împădurită, pentru a face un foc. Cu animalele, nu e de glumit!
-Mie îmi spui! De la voi, s-au mutat la mine lupii, noroc cu focul!
-Așa că, după ce am spălat bine rănile, cu apă din belșug, le-am pansat cu una din cămășile de schimb a lui Marin, tăind-o cu briceagul.
-Acesta e cumva? Zise Nicolae și scoase briceagul găsit de el.
-Da exact! Și Andreea îl luă repede, vârându-l în buzunar.
-Dar l-am găsit ceva mai jos, dacă nu mă înșel.
-Da, l-am lăsat acolo, pentru că una din răni șiroia pur și simplu, dacă pot să spun așa.
-Săracu George! Și dumneata, cum ai ajuns aici?
-După ce am stabilit tabăra în pădure, cu toate că era mai riscant. Am aprins focul repede, uscăturile ce le-am făcut grămadă au dat viață locului și după aceea am început să adunăm lemne cu schimbul. Mai întâi Marin, iar eu mai oblojindu-l pe George și după aceea eu lăsându-l pe Marin cu focul. Astfel când am avut suficiente lemne, am încercat să adorm, la îndemnul lui Marin, dar n-am putut să închid ochi, auzindu-i pe lupi în plinul pădurii.
-Atunci se chinuiau cu mine!
-Poate că a fost șansa noastră, că ați apărut dumneavoastră, dacă îmi permiteți, pentru că s-au schimbat lupii, slăbindu-ne pe noi.
-Se poate.
-Spre ziuă, eram înțepenită din toate încheieturile, așa că Marin, mi-a propus să-mi iau rucsacul și să vin la adăpost, să mă odihnesc puțin, după care să vin să-l schimb, pentru a se duce după ajutoare.
-Eu zic să rămâneți să-l aștepatați aici, pe prietenul dumneavoastră Marin, pentru că eu am să mă duc să-l iau pe George, iar Marin o să vină aici la adăpost.
-Marin este și el destul de obosit, iar dumneata de asemenea și nu cred că veți putea să-l transportați singur pe domnul George.
-E chiar așa de grav?
-O să vedeți singur.
-Atunci… cum facem domnișoară Andrea, pentru că bănuiesc… singură aici nu veți rămâne.
-Vom merge cu toții… la Cabana din deal.
-Bună idee! Atunci să plecăm negreșit.
-Să-mi iau rucsacul!
-Lăsați-mi-l mie domnișoară!
-Cred că mai bine ar fi să-l car eu, să vă precupețiți efortul, pentru că o să aveți nevoie! Și oricum, nu arătați destul de bine!
-Cel puțin am scăpat întreg, domnișoară Andrea! Rucsacul o să-l car eu totuși! Dați-mi voie!
Nicolae luă rucsacul Andreei, ajustăndu-l din mers și o luă înainte, lăsând-o pe Andrea să închidă adăpostul.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!