agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3149 .



Cîrciuma lui Bicuță - 23
proză [ ]
controlul

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [anton ]

2007-03-18  |     | 



- Bicuță, văd că aduseși WC-ul ecologic. Să înțeleg că vin spaniolii ăia? Sper că funcționează, am să-l probez mai tîrziu, spuse Săndel așezîndu-se la masă. Cîrciuma era aglomerată, erau aproape toți, poetul, profesorul, Dan a lu’ Nașu, Mișu electricianu’, Bidigaie și încă vreo doi indivizi pe care nu-i cunoștea. Bicuță nu-i răspunse, se vedea că nu era în apele lui, era nădușit, părea nervos și freca cu sîrg paharele din bar.
- Ce are Bicuță azi? îl întrebă Săndel pe profesor.
- Din cauza ălora doi. Au comandat cafea și coniac și Bicuță crede că sunt în control. De la fisc, de la mediu…naiba știe. Nu vezi că și nouă ne-a adus bonuri fiscale pentru ce am comandat.
Într-adevăr, pe mese se vedeau mici bucățele de hîrtie, reprezentînd tot ce comandaseră clienții pînă atunci.
- Asta e de bine, în felul ăsta știi clar ce ai consumat, comentă poetul. Însă e prost că dispare caietul, va trebui să-i plătim de fiecare dată.
- Lasă că nu ține mult, șopti Dan a lu’ Nașu. Pînă pleacă ăștia. Săndel abia acum observă că plutea în cîrciumă o tăcere ciudată, de parcă le-ar fi fost teamă să vorbească cu glas tare.
- Acu’ e momentul să rîdem și noi nițel de Bicuță. Bicuță, se adresă el cu voce tare, adu-mi, te rog o cafea mare și un coniac. Și nu uita de bon, te rog, vreau să decontez consumația. Și să pui coniacul la semn.
Bicuță nu zise nimic. După cinci minute aduse comanda la masă. Pe farfurioară era și bonul fiscal, iar paharul de coniac da să se reverse. Îi aruncă lui Săndel o privire semnificativă și se duse iar în spatele tejghelei. Se vedea că-i era peste mînă să opereze la casa de marcat, și nici Viorica nu era prezentă, ea rezolva de obicei problemele de contabilitate primară.
- Bicuță, am uitat, mai adu-mi și o sticlă de cola. Și nu uita de bon, te rog.
Bicuță nu zise nimic, dar se vedea suferința pe chipul lui. Rezolvă și această comandă, dar nu uită să-i șoptească lui Săndel „unii care au datorii, ar trebui să le mai și plătească”.
Cei doi bărbați necunoscuți, își beau liniștiți coniacul. La un moment dat unul dintre ei scoase un carnețel și notă ceva. Toți își lungiră gîturile, dar nimeni nu reuși să vadă ce anume scrisese omul. Bicuță avusese grijă să le aducă și șervețele, sub unul strecurase discret un pachet de Kent „poate domnii vor să fumeze”, explică el la privirile întrebătoare ale acestora.
Și, într-adevăr, și-au aprins cîte o țigară, apoi încă una și încă una, încît Bicuță începu să-și regrete gestul, lucrurile se lungeau în mod neplăcut. Comandaseră în cîteva rînduri, pe masa lor se vedeau mai multe bonuri, pe care unul dintre ei le prinse într-o agrafă și le puse în buzunar. Apoi plătiră consumația și plecară, nu înainte de a saluta pe ceilalți consumatori. Bicuță însă, i-a condus pînă la ușa cîrciumii, le-a întins banii „din partea casei, e prima oară cînd veniți”, le zise el. Cînd văzu că oamenii primesc înapoi banii, oftă ușurat și la fel ca el și ceilalți, mai puțin Săndel, care și-ar fi dorit să-l mai studieze pe Bicuță în situația asta frustrantă.
Bicuță își șterse transpirația de pe față.
- Unii e jmecheri și face mișto, începu el, privind spre Săndel. Da’ datorii are, ia să mă uit eu în caiet.
- Bicuță, eu ți-aș fi dat de mult banii, dar nici tu nu mi-ai dat bonuri. Acu’ lasă asta, liniștește-te și spune, au venit spaniolii? Că văd că ai pus closetul.
- Au venit, da’ cică nu-i interesează restaurantul meu. Au băut acasă pînă s-au făcut mangă, mi-au început toate sticlele, nici n-am avut ce să mai aduc aici, la bar.
- Și cum te-ai înțeles cu ei, Bicuță? întrebă dan a lu’ Nașu.
- Mai mult prin gimnastică, mă doare și acum mîinile. Știam și eu să spun „hola” și cam atît. Dar a fost suficient.
- Asta mi-aduce aminte de o întîmplare, începu profesorul. Acum vreo doi ani, vin niște prieteni din Franța, dar cred că îi știți și voi, Gabi Bădescu și cu soția lui. Și ce ne-am gîndit noi? Hai să mergem pînă la Poplaca, avem la Sibiu niște prieteni comuni, au o căsuță de vacanță în sat. Și mai luăm cu noi o familie, Dan și Mihaela. Ei mergeau pentru prima dată acolo, gazdele nu-i cunoșteau. Pe drum ce ne-am gîndit noi? Să zicem că sunt tot francezi, care au vrut să cunoască România și au venit cu Bădeștii. Și să vedem ce reacție vor avea gazdele în fața unor francezi get beget, cărora le pute tot și fac mofturi la orice. Zis și făcut, ajungem la Poplaca, le povestim gazdelor, George și Pușa, ce și cum. Ãia, "francezii" adică, muți, nu scoteau o vorbă, doar mustăceau. Îi ia George și începe să le arate casa, curtea „aici e o ptit capcan”, le arată ei o groapă unde se înfigea umbrela de curte și unde pierdusem noi cu un an în urmă zarurile de la table. Ãia nimic, mai ales ea, strîmba din nas ceva de groază, mai ales după ce a văzut closetul din fundul curții. Pușa zice la un moment dat: „Ai nu mîncă nimic, lasă că le-om da noi o palincă și le trece moftul, iote-te la ea ce căcăcioasă”. Totul a durat o jumătate de oră, pe urmă n-am mai putut răbda și le-am spus gluma. Poate am mai fi ținut-o așa dar nu știam unde pusesem țuica, și doar „francezul” știa unde o pusese în portbagaj. Vă dați seama ce chef am tras după aia. Deci, Bicuță, există un limbaj comun, primul sistem de semnalizare e încă în vigoare, iar paharul este numitor comun, și cu chinezii te înțelegi cu paharul în mînă.
- Da, frumos. Dar mie nu-mi prea arde de chinezi sau de spanioli, acum, răspunse Bicuță. Mă tot întreb cine erau ăia doi?
- Păi ce te mai interesează întrebă Bidigaie? Þi-au dat fo’ amendă? Au scris ceva ei decît în garnețelul lor și pe șervețele?
- Eu am plătit și plec acasă, zise Săndel. Mă așteaptă niște prieteni de la București, la masă, se supără nevastă-mea dacă întîrzii. Ne vedem mîine. Să-mi spuneți și mie ce scrie pe șervețelul ăla.
- Unde văzuși tu că au scris pe șervețele, Bidigaie? Bicuță se repezi la masa unde stătuseră cei doi și luă de acolo un șervețel pe care era scris ceva cu pixul. Domnu’ profesor, nu vrei matale să citești? Că nu prea descifrez ce spune, văz și niște cifre, aoleo, o fi fo’ amendă, vai de păcatele mele.
- Ia să vedem noi, Bicuță. Profesorul luă șervețelul, își puse ochelarii, îl netezi cu palma și începu să citească. Ceilalți își întinseră gîturile spre el, curioși să afle ce amendă trebuia să plătească Bicuță. Ia uite ce scrie aici : „Săndele, vezi să nu întîrzii peste ora 14,30, că noi vrem s-o întindem pe la 17.00, că se aglomerează șoseaua. Ne-a plăcut unde ne-ai dus, ne-am distrat grozav. Pariul rămîne valabil, dacă plătim consumația, dai sticla de whisky”.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!