Demult, tare de mult, trăia într-o peșteră din munții Pricopanului o familie de oameni modești. Cei trei fii și părinții lor conviețuiau în armonie și bună înțelegere. Pe cei trei feciori îi chema: Strabis, Bonus și Fronto. La toți le plăcea vânătoare și pescuitul. Tatăl lor, bătrânul Cronos era foarte respectat în tot ținutul datorită înțelepciunii sale. În mijlocul pădurii din munții Pricopanului își avea vizuina un dinozaur puternic și cu suflet rău. Se dumea Durax și era stăpân peste tot ținutul și cine încerca să ajungă la el era făcut bucățele. La poartă avea două vulpi viclene: Vanda și Manda, care imediat ce zăreau ceva suspect dădeau de știre stăpânului. Umblând toată ziua mai mult cherchelite cele două vulpi cântau : Eu sunt Manda și ea e Vanda, nu ne place deloc limonada, ci ne place vin din ăsta bun, dar mai ales țuica din prun.
Durax le anunță că va pleca în ținutul celor trei frați ca să aducă câteva animale pentru proviziile de iarnă. El luă toate animale și obiectele de preț ale oamenilor, lăsând în urmă o mare tristețe. Văzând acest dezastru, cei trei frați se sfătuiră cum să-l înfrângă pe dinozaurul Durax. Strabis cel mai mare dintre frați le spuse:
-Iubiții mei frați și prieteni totodată, nu vă pripiți și mai gândiți oleacă. Când trebuie să facem o treabă bună, forța și gândirea trebuie să meargă "strună" S-au gândit să se ducă la Blendos care confecționa arme de piatră și bronz și putea să le fie de folos în această acțiune. Blendos avea pe vremuri cel mai mare dușman pe Durax însă de o lună se făcuse prieten cu el pentru că amândoi se țineau numai de chefuri. Le plăcea licoarea aceea roșie care le produce o veselie exagerată. Porniră toți la drum iar Blendos care era deja beat le cântă la ureche:
-Eu sunt marele meșter Blendos, nicicând nu am fost fricos. Mă duc pe Durax să-l întâlnesc, am să-i spun: mult te "iubesc". Îi dau o cupă cu vin bun, cu pumnalul îi dau în cap, și-l răpun! Ajunseră la o stâncă înaltă de culoare roz, unde își avea sălașul dinozarul Durax. Cele două vulpi ajutate și de bătrânul lup Lorus , îi dădură de veste stăpânului Durax. Durax le spuse celor trei slugi:
-Ia uite pe cine zăresc, pe Blendos! Ce surpriză! Ce cauți prietene pe aici?
Spuse apoi către vulpile credincioase:
-Lui să-i dați drumul iar pe cei trei frați îi duceți în temnița pâzită de bătrânul lup Lorus.
Durax îl lua pe Blendos și începură amândoi un chef pe cinste. Îl sărută pe frune pe Blendos și îi spuse:
-Îmi ești un foarte bun amic, și te rog mai toarnă un pic, că sunt slab și nu am putere. De- i ști să te porți cu mine, peste noapte faci avere.
Blendos și- a adus aminte de vremea când Durax fusese un nemernic pentru el și scoase un pumnal înfigându-l în burta lui Durax.
Durax începu să se vaite:
-Auleu, ce mi-ai făcut vere, m-ai ucis, ca un laș, în tăcere. Nu mai am nici o putere, sunt sleit și nu mai am vedere.
Când au văzut una ca asta cele două vulpi au sărit la gâtul lui Blendos și l-au sugrumat.
Cei trei frați au păcălit pe bătrânul lup Lorus și l-au adormit după care au forțat ieșirea. Au văzut vulpile la gâtul lui Blendos, au scos pumnalele și pe loc le-au ucis. L-au luat pe Blendos, care era pe moarte și au plecat spre munții Pricopanului. Bătrânul Cronos nu mai putea de bucurie că s-au întors feciorii cu bine acasă. După ce l-au îngropat pe Blendos au început să petreacă victoria asupra dinozaurului Durax.
Și au cântat, și au dansat. A fost o mare veselie, ca toată lumea mulțumită să fie.