agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1161 .



Alta lume
proză [ ]
proza

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai andrei ]

2007-04-01  |     | 



ALTÃ LUME

Doar o amețeală a fost de-ajuns, ca să văd o altă lume. Oameni tineri și veseli, se jucau împreună cu copiii lor, îndemnându-i. Blocurile parcă dispăruseră ca prin farmec. În locul lor erau case cu unu, două nivele, toate verzui colorate, în jurul cărora erau amenajate locuri de joacă pentru copii. Undeva departe se auzea zgomotul unei fabrici sau așa ceva, la fel colorată aidoma caselor.
Doi tineri voioși și frumoși, m-au ridicat, susținându-mă de brațe. Încă pluteam, neștiind pe ce lume mă aflu și eram absorbit ușor, ușor… în aceea. “Hai tataie, scularea!” M-am dumirit, uitându-mă încă o dată în jur, da… eram cel mai în vârstă de acolo, cu toate că n-aș fi acceptat acest statut atât de ușor. O tânără zglobie veni lângă mine zâmbind frumos și îndemnându-mă să iau loc pe bancă.
Acea candoare m-a dat gata, trăiam ceva de nedescris. În sfârșit vedeam mai bine lucrurile, le simțeam. Am întrebat confuz unde este gara, vroiam să plec, deși nu eram încă sigur de aceasta. Tânăra binevoitoare, mi-a arătat gara, în spaptele căreia soarele dădea să apună. Același tip de clădire, aceeași culoare, semăna aidoma fabricii, care era în direcție opusă. Două clădiri asemănătoare, între care era un bulevard imens, ce tăia orașul în două.
Pentru un străin era greu să deosebească una, de cealaltă, cu toate că amândouă adunau oameni laolaltă, fiecare îi obosea, punându-i la treabă, obosindu-le urechile la fel. “Mai stați cu noi.” Mă îmbie aceeași voce, care mă ridică de jos. “Nu, nu… eu mă duc acasă la mine, sunt așteptat de ai mei!” “Oricine ar fi ei, cei dragi te vor aștepta la locul lor, trageți-vă sufletul un pic! Trenul dumitale, nu pleacă nicăieri.”
Eram atât de bulversat, nimeni nu mi-a acordat atenție, de când m-am născut și până… “Copii, v-a trebui să vă părăsesc, ziceți că gara este cea din fața soarelui ce dă să apună.” “Da tataie, chiar acolo.” Atunci s-a întâmplat ceva cu mintea mea, cu mine. Un lucru nu puteam să înțeleg nicicum, deși eram de ceva minute acolo, cu acei copii minunați, soarele rămânea constant la locul lui. Acea frumoasă după amiază se menținea nedefinit de mult, am avut senzația că timpul stă pe loc. M-am uitat întrebător, către cel care mă ajutase să mă ridic, el a dat afirmativ din cap, zâmbindu-mi frumos în continuare. “Da, te așteaptă pe tine tataie, încă le mai ești de folos.”
Oare ce oraș era acela, oare unde mă duse bunul Dumnezeu și ce să-mi arate? Încă eram nedumerit, nimic nu era pe înțelegerea mea. Un zgomot ciudat, ca un zumzet fin se auzi la una din ferestrele apropiate. “Cred că rămâi la cafea?” Zise fata veselă, luându-mi mâna între ale ei. M-am uitat către gara cu soarele ei în nemișcare, mă gândeam, oare cât o mai ține toată povestea aceea. “Stai liniștit, gara nu se mută de acolo.” “Mă gândeam la soare copii.” “Și el te așteaptă, în acelaș loc.” “Dar cafeaua nu mă omoară, inima mea…“ “Aici toate sunt bune, nimic nu te supără, te vei simți bine.” Era într-adevăr, orașul bunelor maniere, pe care eu nu eram în stare să le înțeleg, nici pe departe.
Cafea mai găseam, dar soare ca acesta, să mă aștepte nu. Așa că m-am hotărât să o iau ușor, către gara care mă aștepta acolo. Copiii și tinerii aceea frumoși, m-au salutat voioși, ridicând din mâinile lor frumoase.
Soarele se aprindea parcă mai tare, orbindu-mă cu lumina lui. Am înaintat cu greu, punând mâna la ochi, pentru a mă proteja. Trenul era acolo, mă aștepta, așa cum mi-a fost promis.

Dragoș NONCIU

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!