Trebuia să ajung la această discotecă
pentru ca să înțeleg toată viața mea anterioară, să pot da sens oricărui eveniment din cei 28 ani și câteva luni trăite.
Eventual,
trebuia s-o întâlnesc la o discotecă și să ne iubim pentru tot restul vieții.
Nu a fost însă să fie așa
și acum pot să-mi explic fiecare detaliu din cea am trăit până acum,
fiecare fragment de mister care a căpătat un sens global acum,
în această noapte în care s-a trecut oficial la timpul de primăvară,
cu o oră înainte,
de sâmbătă spre duminică, 25 martie 2007, aproximativ ora 3.00 a.m.
Sunt acum ca un răstignit care și-a explicat rostul vieții și care poate muri împăcat cu sine.
Am participat azi toată ziua
la un training privind strategiile de facere ale unei campanii electorale,
având ca traineri pe un băiat și o dră din Olanda, Piter și Willijam,
de la care am reținut un slogan destul de apreciabil: „Always positive, always in future!”.
După mai multe prezentări ale unor activități,
eu am încheiat cu succes șirul, imitând rolul unui candidat
care e intervievat de un jurnalist scandalos.
Pe la 20.00, până a merge la cină, m-am întâlnit cu prietena unui văr al meu
care tebuie să plece peste hotare
și nu știe cum să se transfere la frecvență redusă.
Belo îmi sunase puțin mai devreme
și, după cină, am mers să bem câte un ceai la „Nopțile albe”.
Pe drum mi-am amintit de Tanichka de la Călugăr și i-am sunat.
Peste câteva minute mi-a sunat și Katy. Îi promisesem
că îi sun imediat de cum ajung acasă.
Deoarece discuția cu Belo devenea plictisitoare și fetele lui nu erau de găsit,
ne-am despărțit.
Vroiam să merg acasă, pe Sciusev, ca să mai lucrez la manuscrisul unei teze de master,
dar am preferat să trec mai întâi pe la discoteca Trilux,
acolo unde merseseră ceilalți colegi ai mei care participaseră la training.
Mi-am spus că dacă nu îmi permit să intru, mă întorc fără multe pretenții.
Colegii priveau fotbal. România-Olanda: 0:0, mai devreme Moldova-Malta 1:1.
Era și Natalia, care mi l-a arătat pe neamțul ei, Andrew.
În timp ce căutam berea promisă, am zărit-o pe Iana. M-am apropiat și i-am sărutat mâna dreaptă, catifelată, se vede că frecventează vreun solarium, frumoasă.
Am întrebat-o dacă totul e bine cu delfinul ei tatuat pe gât și ea: „Vse horosho”.
Lucrează deja aici la Trilux și i-am promis că voi trece mai des.
Discoteca începea.
Neamțul s-a oferit să-mi cumpre o bere Lapin Kulta, după care m-a întrebat dacă e fabriactă în Moldova.
Printe participante câteva domnișoare, dintre care o remarc pe una blondă, de care știu doar că e de la Cahul.
O țintesc și aștept momentul. Deja e ocupată.
Și Mariana e ocupată, și celelate. Eugen mă îndeamnă la dans cu sloganul „Chișinău, mâinile sus, nu vă aud!” pe care îl răcnesc și eu. Piter cumpără o vodcă, care se consumă repede. Îi spun că o vodcă e mult, iar două sunt puține. Nu mai reușesc să-i explic ce înseamnă asta.
Dansând în gașaca noastră o zăresc deodată pe dra Svetlana, o studentă de-a mea pe care o văd aici prima dată în semestrul acesta.
O salut și îi strâng mâna. E surpinsă și zâmbește emoționat. Lângă ea, prietena ei care tot zâmbește pe ascuns. Îi strâng și ei mâna: „Mașa”, aproape că a trebuit să-și răcnească numele ei. Muzica e destul de tare. Dansăm mai departe.
O urmăresc pe Mașa cum dansează.
Apoi o fixez, apoi o urmăresc, o savurez. Sufăr puțin din cauza că nu-i pot spune ce cred. Seamănă puțin cu Elena. În unele mișcări, dintre luminile disco are niște trăsături aproape ca ale Elenei. Este mai înaltă.
Acum înțeleg că îmi plac fetrele înalte, cu care pot să vorbesc stând drept, fără a apleca puțin capul. O iau pe Svetlana să dansăm un bluz.
Îmi spune că Mașa e cea mai bună prietenă a ei încă din copilărie, este din același oraș – Ocnița.
A venit de la Moscova pentru 2 zile ca să-și perfecteze actele și pleacă luni înapoi. Celelate două sunt prietenele ei.
Imaginea ei devine tot mai obsedantă. Mă interesează numai ea. O caut printre alte domnișoare care dansează. Mă apropii de cercul lor, dansez savurând-o, dar nu mă pot apropia. Știu că sunt platonic.
Mai fumez o țigară, mai dansez, mă mai așez lângă colegi, intru în vorbă cu drele, mai răcnesc și eu: „Mâinile sus! Nu vă aud!”.
Concursuri diferite, dansuri scoțienene, kilturi și altele.
Ea îmi străruie în priviri. La un moment le văd pe toate ieșind.
Aș putea lua măcar telefonul Svetlanei pentru ca să-i pot suna mâine.
Ies și eu.
Sveta zice că încă nu pleacă.
O invit la o discuție privată afară pe scările discotecii.
Îi cer numărul de telefon. Îmi spune că prietenul ei își va face griji.
Când să mi-l dea nu am pe ce scrie. Mircea l-a notat în telefonul lui, dar eu l-am memorizat 069714915. Îi explic că nu am nevoie de telefonul ei, ci ca să pot cumva vorbi cu Marika (așa cum îi spune ea Mașei). Dacă era posibil era bine să-mi fi dat telefonul ei.
Dar numărul ei e cel de la Moscova. Mă întreabă dacă vreau să vorbesc cu ea aici, afară. Îi spun că sunt puțin încurcat, dar am niște întrebări pt dânsa. Merge s-o cheme. Aștept. Nu mai pot aștepta, intru. Ele ies împreună. La ușă am rămas numai noi doi.
Îmi spune că afară e frig. Îi propun ceva să se îmbrace și refuză.
Vorbim în rusă. Fac niște grșeli de acord. Sunt emoționat și îi spun asta.
Îi mai spun că seamănă mult cu o mai veche iubire de-a mea. Ea îmi răspunde că mai mulți îi spun că seamnă cu altcineva.
Nu are e-mail și nici nu utilizează Internetul. Îmi spune că învață ultimul an la un colegiu de medicină, iar în timpul liber lucrează.
A avut nu demult un caz cu un pacient bolnav psihic, venit din Chișinău. Îi spun că și eu voi veni să mă tratez, dar ea nu ascultă.
Intervine iar Mircea cu niște concluzii. Nu vrea să lase telefonul. O invit pentru mâine la un ceai. Eu fac cinste.
E foarte ocupată și toți sunt supărați că nu ea trece și pe la ei. E frumoasă. Intrăm înapoi.
Mai stăm puțin și toți se pregătesc de plecare.
Mai fumez o țigară.
Înțeleg că ea e cea care ar fi trebuit să fie altădată. Înțeleg că toate celelalte nu mi-au creat decât anumite fragmente din ceea ce este ea acum și aici.

Pe la vreo 4 și ceva a.m. am hotărât să plec și eu împreună cu ceilalți,
care erau obosiți și amețiți de fum și zgomot.
O semi-îmbrățișez pe Svetlana. Am dorit s-o cuprind și pe Marika și să-i mulțumesc că există.
A ieșit o simplă îmbrățișare.
Apoi am plecat.

Acum e 5.40 a.m. La 10.00 la hotelul "Turist" începe a doua zi de training. Vine și candidatul nostru la primărie.

Cred că nici ea nu doarme încă.

ps.: Azi e 3 aprilie 07. Am sunat în fiece zi pe numărul acela de telefon și de fiecare dată a răspuns o domnișoară care nu știa nici de Svetlana, nici de Marika. Între timp, am aflat că Svetlana a fost exmatriculată.