Pe dealuri 10

Drumul spre sat, era sinuos și plin de râpe adânci ce ascundeau pericole. Nicolae nu vroia decât să iasă cu bine din toată povestea care acuma avea un sfârșit obositor. Înainte de a pleca la drum, îi veni o idee și deschise imediat cuvântul.
-Andreea, acum că l-am găsit pe George, ce zici dacă ne-ai ajuta un pic în sens invers? Ducându-te către cabană, să duci vestea soției lui George, spre a răsufla ușurată, iar noi ne vom întoarce împreună imediat ce îl vom duce pe George la Spital, voi urmând să vă continuați, mica voastră vacanță.
-Mica noastră vacanță s-a terminat deja, domnule Nicolae! Zise Marin.
-De ce?
-Suntem plecați numai pentru sfârșitul de săptămână și oricum la oboseala pe care am acumulat-o deja, nu cred că ne mai aminte de vreo distracție.
George care auzi toată discuția de pe targă, zise încet cu glasul pierdut, parcă luat din pieptul ce cu greu se ridica.
-Nicule, lasă-mi asistenta în pace! Cui îi mai aminte de distracție, după ce s-a întâlnit cu lupul. O să-i invităm pe dumnealor, să vină la cabană pe socoteala noastră, de sărbători, să petrecem împreună. Ce ziceți măi copii? Că doar până atunci m-oi face și eu bine și-om petrece… să ne tocim pingelele, nu alta!
-Suntem de acord domnule George. Zise Andreea repede, pentru a scăpa de restul discuției.
Pe cărarea spre sat, au ajuns într-un loc mai greu de trecut. Cărarea trcea printre doi pereți de piatră, ce se pierdeau către cer. Era foarte greu de trecut sănătos, dar bolnav. O persoană se strecura cu rucsacul în mână, ținându-l în fața sa pe cant, iar omul de asemenea trecea cu greutate.
Nicolae își puse mâinile în cap, neștiind ce să facă. Marin luă rucsacul de la Andreea și-l trecu dincolo, după care reveni înapoi, uitându-se deznădăjduit la Nicolae și la Andrea, neștiind de asemenea ce să facă. Nicolae, trecu și el în recunoaștere, spre a vedea cum se prezintă locul. Imediat îi veni în minte măgarul și se întoarse la George să-l întrebe.
-George, ia spune-mi, cum treceai cu măgarul pe aici, mai ales că era încărcat?
-Îl descărcam și după aceea apucam de căpăstru și-l trăgeam cu putere, aproape că dădea să se înțepenească câteodată. Mi-aduc aminte că odată, după ce am cumpărat măgarul, neștiind el ce este șanțul ăsta de piatră, s-a oprit unde este mai îngust, nevoind să mai treacă și pace. Am fost nevoit să mă cațăr pe deasupra lui, escaladând pereții, să-l pot împinge de la spate, dar nu vroia și pace, cu toate că îl băteam, cu palmele ce-i drept, împingându-l înainte.
-Și ce-ați făcut până la urmă? Interveni Andreea, spre a-i mai da pauză lui George.
Toată povestea aceasta îl epuiză. După ce înghiți în gol, de câteva ori, zise zâmbind și cu însuflețire deosebită.
-A trebuit să iau coada măgarului și să i-o îndoi, atunci de durere, a luat-o la trap, ieșind cu viteză din strâmtoarea zidurilor și eu după el, ținându-mă de coadă și pe el de asemenea să nu-l pierd.
-Mă uitam că într-un loc, în dreptul umerilor, pereți sunt destul de apropiați! Zise Marin.
-Da! Însă la nivelul șoldurilor, pe unde trecea măgarul, este totuși loc. Completă Nicolae, uitându-se cu înțelegere către George.
-Înseamnă că lăzile de pe măgar, le trăgeați târâș. Zise Andreea.
-Da, bineînțeles, altă cale nu era!
-Știu ce avem de făcut! Zise Nicolae, parcă trezit din vis.
-Dacă este o cale, să o auzim.
-Luăm hanoracele și facem trei legături, în cazul meu cămașa, pe o singură bârnă, legându-l pe George, după care punem bârna pe umeri și-l trecem atârnat, un pic pe dungă, dincolo.
Privirea i se opri în timp ce povestea pe Andreea, care îl aproba din cap veselă, însă văzând că e fixată de cei doi bărbați cu insistență, își puse instinctual mâna dreaptă pe piept, dorind parcă, să acopere cei doi sâni imenși, de sub hanorac.
-Nu, nu cred că ideea e tocmai bună. Zise supărat Nicolae, așezându-se la capul lui George.
-Trebuie să găsim o cale, domnule Nicolae, oricum pulovărele nu le mai puem desface, sunt și așa destul de terminate, din cauza greutăți. Zise Marin.
-Mâna și piciorul afectate, sunt exact ceea ce ne încurcă, spre a-l lua de partea sănătoasă, ca să-l târâm prin văgăuna asta! Zise Andreea supărată de acuma.
Marin ridică capul lui George și-i dădu puțină apă. Aproape că nu mai avea culoare. Din toată ființa lui, dădu să zâmbească, încurajându-i cum putea mai bine.
-Mie, încă o noapte cu lupii, nu mai îmi trebuie! Dacă credeți că ține o singură bârnă, greutatea domnului George, să ne apucăm de treabă. Andreea îl apucă hotărâtă de mâna sănătoasă pe George, spre a-l ridica de pe targă. Băieții rămaseră mască la cele auzite, neștiind ce să facă.
-Dar…
-Hai Marine, că doar mă dezbrac până la brâu, atât! Oricum tu ai văzut mai mult! Eu la lupi, mâncare, nu mă dau!
Nicolae îl apucă repede de piciorul sănătos cu putere, punându-l ușurel pe celălalt lângă el. Marin o ajută pe Andreea și George era de acum dat jos de pe targă. Într-adevăr pulovărele luate separat, nu făceau față la greutate. Nicolae scoase ajutat de Marin, bârna care părea mai solidă și-și dezbrăcă imediat cămașa.
-O să punem cămașa la picioare, sunt mai ușoare.
Zise Marin, care dezbrăcă hanoracul lui Nicolae de pe el.
Nicolae făcu cămașa coardă, învârtind-o de mânecile așezate pe poalele cămășii, spre a-i da mai multă putere și o legă în jurul picioarelor lui George, ceva mai sus de genunchi, lăsând loc pentru bârnă. Marin făcu acelaș lucru cu hanoracul, băgându-l pe sub mijlocul lui George, ajutat de Andreea și Nicolae. Marin deschise haina lui George la piept luă mâna bolnavă, fixând-o în interiorul hainei între doi nasturi, ajutat de Nicolae, care se prinse de figură și luă cealaltă mână, pe care o împinse de asemenea în haină prinzând-o între nasturi.
-Acum sunteți pachet, domnule George! Zise Marin, ajustând un pic haina lui George.
Haina Andreei, căzu la picioarele lui George. Marin și Nicolae fără să vrea, își ridică privirea care li se opri pe cei doi sâni, eliberați de povara hainei. Totul dură atât de puțin, frumoasele rozalee arătau splendid în bătaia soarelui. Puținul timp în care toți rămaseră blocați, se termină atât de repede. Feria luă sfârșit, dar nu în totalitate, Andreea acoperi sânii, ce se putea bineînțeles, cu cele două frumoase brațe și se întoarse intrând în micul canion, arătând un frumos spate. Nicolae, care având viața în pădure mai mult, rămase fără cuvinte, mască. Marin nu se supără pe el, pentru că i-a privit prietena cu atâta insistență, puse totul pe seama oboseli și-l trezi din visare bătându-l pe mână să-l ajute să lege haina pe la subțiorile lui George.
Cele trei legături erau făcute de acum, nu mai rămăsese decât să bage bârna pe după ele, după care să încerce echilibrarea greutăți corpului atât de încercat al lui George. Ceea ce și făcu, ridicând și lăsând corpul lui George, până ce acesta se așeză pe dungă, pentru a ocupa loc cât mai puțin. Singura problemă care mai rămăsese, erau picioarele, care nu prea vroiau să stea nici în ruptul capului pe dungă, așa că Nicolae luă repede hotărârea
-Voi ține picioarele lui George, între ale mele, astfel nu se vor mai lăsa într-o parte. Ce zici, ne apucăm de treabă?
-Să-i dăm drumul, domnule Nicolae! Andreea e dezbrăcată și nu e chiar atât de cald, cu tot soarele acesta de aici, care mai are dinți printre aceste fantastice stânci.

Dragoș NONCIU