agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-14 | | Nu se vedea luna în noaptea aceea și îi era destul de greu să coboare pipăind în întuneric burlanul casei, agățându-se de iedera care ajungea până spre etajul doi. Își aminti că odată văzuse un păianjen între frunze. Fusese o simplă întâmplare iar asta numai pentru că se uitase cu atenție dorind să afle mecanismul prin care planta se agăța de pereți și urca spre acoperiș. Probabil erau mai multe viețuitoare în afară de păianjeni pe acolo și spera să nu aibă ghinionul să storcească vreuna. Nu că i-ar fi păsat ce se întâmpla cu ele, dar le găsea dezgustătoare și nu voia să atingă așa ceva. Reuși într-un final să coboare, sărind ultima jumătate de metru și aterizând în picioare ca o pisică. Cercetă cu atenție împrejurimile, scrutând bezna și asigurându-se ca nu îl vedea nimeni. Și cine să-l vada la o astfel de oră târzie? Trecut de miezul nopții, toată lumea dormea dusă. Drumul până la ascunzătoarea lor era îmbârligat și anevoios, fiind nevoit să se strecoare pe proprietățile vecinilor până să ajungă la pădure iar de acolo, orbecăind să găsească poteca spre lac. Avea mult de urcat și se împiedica des, dar într-un final reuși să ajungă. Prietenii lui nu începuseră înca, cu toate acestea făcuseră focul și se încălzeau în jurul lui. -Nu credeam că ai să mai apari, a spus primul care l-a văzut. Mă gândeam că poate ai tăi nu s-au culcat înca la ora asta, sau nu ai reușit sa fugi. Întârziase, dar nu considera că trebuie să se scuze. -Gândești prea mult Yaruhi, i-a întors-o el ironic. Poate că nu eu am întârziat, ci voi ați venit prea devreme. Sigur nu v-a văzut nimeni? Băiatul căruia i se adresase drept Yaruhi nu avusese nicio intenție de a-l jigni, în schimb el se simțea ofensat de atitudinea ostilă a noului venit. Întunericul și lumina pâlpâitoare a focului îi ascundeau bine culoarea feței iar ceilalți nu aveau să-și dea seama că se înroșise. În afară de ochii care îi sclipeau de rușine, își impuse să țină capul sus pentru a nu-i da atâta satisfacție. Copii se uitară unul la altul, fiecare sigur pe el ca nu fusese văzut și-și luase toate măsurile de precauție. -Oricum aceasta va fi ultima noastră întâlnire, nu-i așa? Interveni singura fată care se afla acolo. Nu-i așa Ryuga? Băiatul își domoli furia când o privi și uită instantaneu de tevatura ce urma s-o producă. Fata aceasta avea un astfel de efect asupra lui, poate tocmai de aceea o acceptase în grupul lor. -Da, cu siguranță va fi Mayu-chan. Pentru că ne-am ocupt de fiecare detaliu în parte, nu e cazul să ne facem griji. Este clar pentru toți ce avem de facut, nu-i așa? Îi întrebă el uitându-se la ei cu atenție. Trei băieți și o fată, niciunul mai mare de 11 ani care stăteau înghesuiți în jurul focului întreținându-l din când în când cu vreascuri uscate special pregătite. -O să-mi fie dor de întâlnirile noastre, răspunse unul dintre ei privind melancolic spre foc. Adică e frumos să vii aici în puterea nopții și să planifici. Simțeam că fac parte din ceva, dar acum… acum totul o să se termine. -Nu se termină toate? Întrebă blând Ryuga. Nu Suikichi? -Ba da, dar ar putea să nu se termine, dacă așa am vrea noi. Nu ai spus chiar tu că totul este așa cum vrem noi, nu de aceea facem toate acestea și ne străduim atâta? -Totul este un experiment. A zis ultimul dintre baieți privindu-l pe Suikichi. Un experiment pentru a dovedi că nu există soartă, nu exista bine și rău. Există numai oameni și legile lor. Ryuga se aseză într-un final lângă Mayu atingând-o în treacat. Îi simțea parfumul dulce împrăștiindu-se în aer. Nu mâncase nimic toată ziua iar simțurile lui erau mult amplificate. Aproape îi auzea inima bătând și se întrebă dacă era nerabdare sau frică. Ar fi vrut să îi atingă mâna pe care se sprijinea, să vadă dacă este rece sau caldă. Auzind aceste cuvinte pronunțate de niște copii ca el, pielea i se înfioră puțin iar părul de pe ceafă i se ridică. Bine și rău? Soartă? Cine erau ei ca să poată folosi astfel de cuvinte? Ce experiență de viață puteau acumula în doar 10-11 ani de cand se născuseră. Și care era adevăratul motiv ascuns în spatele acestor vorbe pompoase? Un experiment? Nu, o provocare! O provocare la adresa întregii lumi. “Eu Ryuga, îmi pun viața la bătaie, însuși destinul și fericirea mea pentru a găsi răspuns la o întrebare. O întrebare banală poate pentru ceilalți oameni dar vitală pentru mine. Cine este mai inteligent? Eu sau voi, toți cei care nu sunteți eu? Întrebare ce m-a măcinat din momentul în care mi-am dat seama că exist, sunt o ființă vie care respiră, cu suflet și conștiință proprie. Cu nevoi, dorințe și ambiții.” Și cum altfel să primească răspuns la aceasta întrebare, cum să atragă atenția celor mai luminate și mai de seamă capete de oriunde decât prin lansarea unei provocări. O provocare imposibil de ignorat, ceva atât de monstruos și inexplicabil, care să-i îngrozească pe toți. Era pregătit pentru orice. Au discutat îndelung. Nu mai era nimic de planificat doar așteptau imaginându-și laurii ce nu-i vor putea culege niciodată în văzul lumii. Lauri pătați cu sânge pe care îi vor purta mândri sub privirile acelor ignoranți, fără ca ei să abiă măcar cea mai mică bănuială. -Ne vom mai întâlni o dată după asta, pentru a vedea și analiza efectele experimentului nostru. Zece ani de acum încolo. Vom putea vorbi din nou despre asta, dar până atunci vom uita că ne cunoaștem, vom uita că am fost prieteni sau că ne-am întâlnit vreodată în puterea nopții. -Mayu-chan, începu el după ce toți ceilalți baieți plecaseră fiecare la casele lor. Te simți bine? Acum deoarece ei nu mai erau aici, îi atinse mâinile și le ținu într-ale lui. Sunt reci ca gheața. -Doar pentru că o merită… spuse ea cu vocea pierdută. Cine suntem noi să împărțim dreptatea în stânga și-n dreapta? -Mayu-chan, știu că ai îndoieli, este normal sa te simți rău, să te mustre conștiința. Vorbim totuși de o viață omenească. Orice ar fi făcut, într-adevar este rău… răul suprem. Sufletele noastre s-ar putea… nu, nu s-ar putea. Sunt sigur ca vom fi blestemați. Probabil că nu vom mai avea liniște niciodată. Nimeni nu te va învinovăți dacă vrei să te oprești aici. Eu indiferent ce s-ar întampla, te voi acoperi iar ei nu vor ști. Își alesese cuvintele cu mare grijă. Știa că trebuie să dea suficient de mult înapoi pentru a-i putea face ei loc sa înainteze. Câteodată este nevoie să pierzi o bătălie pentru a câștiga războiul. Ryuga învățase că uneori este bine să insiști iar alte ori să faci exact opusul. Zâmbi în sinea lui și se îngrozi la posibilitățile infinite ce i le dădea jocul acesta aparent inocent pe care îl numea “manipularea minții și sufletului omenesc”. Fata dădu ușor din cap și-și aplecă privirea, sprijinindu-se de el. -Nu vreau să fiu bântuită de amintiri rele. -Dar nu ești deja? Avea șase ani, crezi ca ea și-a găsit liniștea? Îi datorezi măcar atâta lucru. -Șase ani. Câteodată uit ca am aproape 11 ani. Mă simt altfel decât toți ceilalți. Mă tem pentru că înțeleg. Am observat, alți copii de vârsta noastră nu sunt așa. Nu pot face diferența dintre bine și rău de exemplu. Eu însa pot. Răspunsul corect ar fi “Nimeni nu este îndreptățit să ia viața altuia.” Pe de altă parte, un astfel de om nu ar trebui să scape nepedepsit. Dar el a scăpat. Noi o să devenim exact ceea ce este el, doar că în timp ce lui nu-i pasă și nu-l apasă nimic pe suflet, noi vom trăi cu conștiința încărcată, toată viața. Toată viața înseamnă mult timp. Îmi este aproape imposibil să conștientizez cât înseamnă asta și noi doi, sunt sigură că vom trăi mult timp de acum încolo. Atât de mult încât să ne dorim să murim, să plătim, orice numai să scăpăm de povară. -Povară! A spus Ryuga gânditor. Viața însași este o povară. -Doar că noi nu ar fi trebuit să ne dăm încă seama de asta. Noi suntem niște copii. -Fiecare își dorește ceva și va obține ceea ce își dorește prin acest experiment. S-ar putea să te simți mai bine după, s-ar putea să uiți în câțiva ani. Dacă nu mergi mai departe, s-ar putea să regreți mai târziu că ai avut ocazia și nu ai profitat de ea. -Regrete… deja am regrete. Regret faptul că m-am născut. Nu pot să-mi iau propria viață, dar regret faptul că trăiesc. (Va urma) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate