agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-24 | |
PE DEALURI 11
Marin o luă în față, apucând de bârnă voinicește, urmat de Nicolae, intară între cele două stânci, ce străjuiau acea trecătoare. Distanța nu era mare, dar la jumătate era un mic pod, ceva mai sus, ce trebuia sărit ca o treaptă, pe care Marin îl trecu bine, însă Nicolae ce avea picioarele lui George între ale sale se potcni și dând să pună piciorul sus, scăpă picioarele lui George, punându-se contră în stâncă. Marin observă și-l puse pe George jos, acelaș lucru i se întâmplă și lui Nicolae. -Acum ne-am cam înțepenit aici, domnule Marin. -Așa se pare, dar ieșim noi și din asta. Apucă cu putere de picioare și împinge către mine, eu am să trag de umerii hainei, astfel îl putem așeza pe acest mic platou. -Toate bune, numai că v-a trebui să mai și coborâm de pe masa aceasta, pentru că în poziția în care sunt, nu mă avantajează nici coborârea domnule Marin. -Aveți dreptate, o să fie cam incomod pentru George, dar nu avem ce face, e singura soluție. O să-l târâm până ce scăpăm de platforma aceasta. Acum băieții, trăgeau din toate puterile, corpul greu al lui George, încercând să scape de mica platformă, ce le pusese atâtea probleme. După aproape un sfert de oră, cu mare greutate depăși ridicătura din piatră și-și reluară locurile, pornind la drum. Ieșirea din tăietura aceea întunecată, era fantastică. O lumină nemaipomenită, aproape că te făcea să lăcrimezi, mai ales că era o zi însorită. Poiana din față, plină de verdeață și flori de toate culorile, parcă te lăsa mut, după atâta oboseală. Orizontul era aproape pentru că la marginea poieni, pământul, parcă se prăvălise la vale și după toată priveliștea aceea frumoasă, te lăsa să cobori într-o vale adâncă. La marginea hăului, un spate gol, încadra toată acea priveliște, era însăși marmura faimoșilor sculptori. Nimic nu se încadra mai frumos, în toată poiana aceea nemaipomenită. Nicolae aproape că se rușină și lăsându-l jos pe George, zise ușor. -Domnule Marin, eu am să mă duc pe partea cealaltă, să aduc bârna și cu celelalte ce au rămas acolo, ajutați-o pe Andreea. -Du-te liniștit. Marin se apucă să desfacă hanoracul Andreei, îl luă și-l scutură, să poată fi îmbrăcat oarecum. După care îl duse la Andreea și o sărută ușor pe umăr. Aceasta zâmbii și întoarse sărutul pe buzele uscate de atâta efort. -Nu mai avem mult Andreea. Iată, satul se vede de aici, aproape că am scăpat. -Sunt de acord cu tine Marine, dar ce facem, pentru că uită-te și tu, ce pantă mare este? Crezi că George o să stea pe targă? Nu cumva o să vină peste cel din față? -Nu și dacă îl legăm de bârnele tărgii Andreea, astfel nu v-a mai pleca de acolo, vom găsi noi o modalitate. -Da, este o idee bună, numai că nu avem cu ce să-l legăm, arătă Andreea luând hanoracul de pe ea de rever, trebuie să ne mai îmbrăcăm și noi cu ceva nu! -Vom vedea, vorbim și cu Nicolae, poate că el cunoaște metode mai bune, doar este un om al muntelui. Nicolae se apropie și el de cei doi tineri, lăsând toate cele aduse lângă George. Privi hăul și văzând satul dădu să zâmbească, apoi însă, urmărind cărarea, se încruntă atât de tare, încât dungile adânci de pe frunte ai fi zis că seamănă cu micul canion străbătut de ei. -Ce bun ar fi acum, măgarul lui George, l-am fi transportat numaidecât. -Da, numai că a fost mai bun pentru lupi. -Aveți dreptate domnișoară! Numai că, ce facem noi acuma!? -Noi ne-am gândit să-l legăm de targă, astfel încât să nu poată aluneca la vale, dumneata ce zici? Zise Marin. -E bună ideea, numai că legăturile au să-i țină sângele pe loc și neavând oxigen, la cum se simte el! -Aveți dreptate, dar nu putem merge nici cu pielea goală, pentru a-i face un sac, ne îmbolnăvim și noi. Nicolae rămase un pic pe gânduri, după care luă una din bârne, măsurând-o din ochi și tot sucind-o pe toate părțile. Andreea și Marin se uitau năuciți la el, neștiind ce să creadă. Marin puse mâna pe umărul său, crezând că durerea l-a adus în starea aceasta, Nicolae sări însă într-o parte zâmbind. -Voi știți din ce lemn este bârna aceasta, din tei măi băieți, mai e și verde pe deasupra. Scoase briceagul din buzunar și crestă coaja bârnei după care trase de coajă, la început ajutat de briceag, ducând fâșia până la capăt. -Aveți dreptate domnule, vom face un ham de toată frumusețea, îl vom țese ca pe o plasă mai lărguță, astfel v-a sta ca într-o husă. Nicolae termină de tras toate fâșiile, pe care apoi le despică în mai multe benzi. Andreea le așeză într-un mănunchi, spre a le tria de celelalte neterminate. Marin se apucă de ansamblat targa, iar Andreea luă capul cu părul alb al lui George, dându-i puțină apă. Încercă să bâguie ceva, dar nu mai avea putere. -Băieți, cred că ar trebui să ne grăbim, dacă vreți să îl salvăm. Targa era deja ansamblată la loc, una din bârne, era de acum albă. Andreea se așeză la picioare, iar băieții îl luară de umeri așezându-l pe targă. Nicolae se apucă imediat, zâmbind de acum, să-l încorseteze lărguț cu panplicele din tei, legându-l de bârnele tărgii și înnodând pamblicele la mijloc astfel încât, totul devenii în scurt timp o plasă. La picioare mai întări un pic, formând ca un fel de coș, pentru cazurile în care ar fi alunecat la vale. -Haideți să ne grăbim și soarele face acelaș lucru. Este adevărat că nu mai avem mult, dar traseul este destul de greu. -Gata Andreea! Se ridică Marin, pregătindu-se să ridice de targă. -Se comportă foarte bine. Zise Nicolae ridicând de targă, în acelaș timp cu Marin. Ajunși la marginea văii, trase aer în piept cu toții, dând să o ia la vale, însă cel din față suporta cu greu, aproape că era împins de greutatea tărgii. Cu toate că Marin era mai tânăr decât Nicolae, nu făcea față greutății. -Las-o jos domnule Marin. Așa, acum voi trece eu în față, sunt ceva mai învățat cu greutățile. -Foarte bine! Haideți să ne schimbăm. Zis și făcut, amândoi schimbară și ridicară targa să plece mai departe. Lucrurile nu se schimbară prea mult, înaintarea se făcea la fel de greu. Nicolae era și el de asemenea destul de obosit pentru a face față la greutatea mare ce apăsa. Andreea văzu că totul e foarte dificil și în ritmul acesta nu vor ajunge în timp util, pentru a-l salva pe George. Așa că se hotărâ să apuce și ea din față, astfel încât acum Nicolae avea o bârnă, iar Andreea una. Mai rămânea rucsacul, care era și el, destul de greu. În cele din urmă Andreea cedă și dădu rucsacul lui Nicolae. Drumul până la baza muntelui a fost o caznă nemai pomenită. Din cauza efortului, consumase aproape toată provizia de apă. -Băieți, nu mai este decât jumătate din acest bidon, pe care îl vom păstra pentru George. -Oricum, domnișoară Andreea, nu mai avem decât vreo trei ore până în sat. Sper că vom rezista, ce a fost mai greu, a trecut. Dragoș NONCIU |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate