.noiembrie 2002

S-a întâmplat într-o Joi




Ce ar putea stârni interesul într-o lume în care ești bombardat cu tot felul de informații ?!? Sigur, un recital cu doi protagoniști celebri ! Primul semnal a fost numele violonistului. Sunt ani buni de când într-o discuție telefonică, o prietenă din Belgia îmi relata entuziastă că românul X a câștigat concursul internațional de vioară „Regina Elisabeta” ! Cum nu auzisem până atunci de acea persoană, am asociat-o cu numele unui savant român, și informația s-a stocat în sertărașele computerizate ale minții.
În vara anului 2002 m-am întâlnit iar cu acest nume ! Fiica mea câștigase o bursă în Elveția. Se prezentase acolo, în special pentru Igor Oistrach, fiul celebrului violonist David Oistrach dar a făcut lecții cu .....El. Altă informație n-am putut obține. Delia era un lacăt încuiat și toate încercările mele pentru a afla amănunte despre celebrul violonist, au fost zadarnice! Vă închipuiți cât de curios am devenit când am citit afișul și programul.
Eram sigur că și fata se va bucura să întâlnească în România pe unul din profesorii ei din Elveția. Îi dai un buchet de flori, i-am spus eu și îl feliciți ... Am fost foarte dezamăgit când m-a anunțat că are o durere groaznică de cap și din această cauză rămâne acasă! A insistat însă, ca eu și soția să mergem neapărat să-l ascultăm și să-i comunicăm părerea noastră ...
Contrariat, i-am recomandat o baie fierbinte la picioare și, dacă până ne întoarcem de la recital nu-i va trece, i-am promis o frecție cu țuică de 60ºC așa cum îmi făcea mama când eram copil ! Grija părintescă s-a mai estompat în atmosfera sălii de concerte dar mă miram că e așa puțină lume. După un timp în aplauzele publicului și-au făcut apariția protagoniștii ...
Eram numai ochi și urechi ! Primele acorduri la vioară mi-au tăiat răsuflarea ... Sunetul era atât de melodios, curat, amplu că nu mai găseam epitete ... După câteva minute, dădeam semne de nerăbdare ... Ce face acest violonist ?! Oare este preocupat numai de sunet nu și să-mi transmită ceva ?! Îl ascultam cu oarecare indiferență. Muzica pe care o interpreta reprezenta o entitate. El însuși reprezenta altă entitate. Cele două entități nu se intersectau, erau cel mult tangente. Prima piesă iese mai prost, este de încălzire. Poate că în a doua o să dea măsura a ceea ce poate ! Pentru oricine, Beethoven este o piatră de încercare. Stupoare ! În Beethoven tânărul domn interpretează ca un școlar silitor ! Atât ! Nici măcar nu mai e tangent cu muzica, se teme să trăiască ! Doamne, mă rog într-un moment de generozitate, coboară binecuvântarea asupra lui, altfel e păcat de atâta muncă ! De ce le-o fi frică oamenilor să-și asume destinul ?! Îl privesc încă o dată cu atenție, poziția și implicarea par chinuite, nenaturale !!
Răsfoiesc programul și mă întreb, oare cum a luat omul ăsta atâtea premii ?! Fiindcă nu e vorba că are o seară proastă, ci este sau nu Artist !? Asta îmi notam atunci, impresii fruste, neviciate de alte aprecieri sau discuții ...
Piesa a treia, sonata Torso de Enescu nu mi-a spus nimic, părea o varză în interpretarea dumnealui. Bună și aia dacă e răscoaptă în cuptor la o flacără mică. Și când mă gândesc că am ascultat elevi care o interpretau mai bine!
Of doamne, nu El e de vină ! ci subsemnatul, un analfabet în ale muzicii ! Că doar s-a specializat la cele mai înalte somități ... Ce știe țăranu’ ce este șofranu’ ! vorba lu’ frate-meu. Închipuiți-vă că sunt invitat la o masă unde servesc languste, manguste, șerpi cu clopoței, pui de baltă și alte trufandale. Se-nțelege, plec flămând de-acolo în timp ce alții își ling degetele după asemenea bunătăți ! Dar să ne ridicăm ochii din farfurie și să-l urmărim în continuare pe protagonist. Sfârșitul îl nuanțează, chiar se cocoșește un pic dar ... degeaba ...
Urmează o binecuvântată pauză. Îmi arunc ochii prin sală și cinci rânduri mai în spate identific o cunoștință veche, cu ani în urmă fusesem împreună la Ustine nad Orlici în Cehia, prilej cu care am fost tâlhărit de 3 ori ... Asta e altă poveste ... poate v-o spun vreodată dar acum ... m-am dus „dirept” la dânsa, și după ce am salutat-o îi zic „Doamnă, știți că sunt Cucuci afonul, dumneavoastră ca profesionistă ce părere aveți de interpretarea din această seară ?”
Grijulie să nu supere pe nimeni, zice ... „În occident există altă manieră de interpretare, mai pe deasupra ...”
- Daa, așa gâdeam și eu, manguste, languste, vă plac ?
- Aa, nuu ... nuu ...
Mă întorc la buna mea soție care mă ceartă pentru ce i-am spus doamnei pianiste.
Dragă, fii sinceră, ți-a plăcut ?
- Are un sunet foarte frumos !
- Păi eu am spus altceva ?! Doar că acest sunet nu-i folosește la nimic !
Protagoniștii își fac din nou apariția.
Surpriză mare, El vrea să fie alt om. Și-a schimbat chiar și ținuta. A îmbrăcat o cămașă sport, roșie, descheiată larg la gât deși nu e vară ... Probabil că ruga mi-a fost ascultată Domnia Sa încearcă să trăiască piesa,... se implică sufletește ceea ce înseamnă că poate fi recuperat... Deși cântă aseptic ...
Partea a treia din sonata pentru vioară și pian în Sol major de Guillaume Jeken, „tres anime” îi iese foarte bine ! Măi cocoș, de ce ești atât de inegal ?! Problema e, mai vin altă dată să te ascult ?! ...
Tocmai la Vals sherzo de Piotr Ilici Ceaikovski, adică la ultima piesă din program a devenit interesant ... deși semnele de întrebare persistă !
Printr-un gest reflex, publicul insistă pentru un bis. Cântă un dans de Brahms și iar devine aseptic, prea grijuliu cu el, cu vioara ... Parcă îi e frică să nu spargă oul comoară din mâini ... Publicul și mai generos îl cheamă la încă un bis ! Hora stacato de Grigoraș Dinicu.
În sfârșit, o piesă care i se potrivește ... deși nu este lăutar ...
O întrebare se naște în final, dincolo de inconsistența din prima parte, ... oare care revenire în partea a doua și virtuozitatea dovedită la al doilea Bis.
Lipsa totală de expresivitate vine din goliciunea sufletească, din prea plinul suficienței, sau din lipsă de inteligență creativă ??
Iar juriile promovează numai circarii, sau au în vedere altceva ... când fabrică stele care se sting chiar înainte de a se naște ?

Nota Bene
Discutând cu Maestrul ... , unul dintre profesorii Deliei din țară despre seara de pomină de la Radio, zice, asta n-a fost nimic! La deschiderea unui festival Enescu a interpretat ca solist concertul de Brahms. În prima parte sunt trei măsuri identice și dumnealui a sărit una. N-ar fi fost o catastrofă, se mai întâmplă, doar că s-a creat un decalaj între el și orchestră. Putea să lungească puțin o notă și orchestra îl prindea din urmă, dar el a mers o vreme așa pe urmă a lăsat vioara jos s-a întors la Orchestră și a zis, o luăm de la capăt !!! Genial, nu-i așa ?!!
Peste doi ani l-am ascultat încă o dată la Ateneu interpretând Concertul pentru vioară și orchestră de Brahms. De data asta m-a mulțumit și pe mine, Cucuci Afonul, marele solist” învățase bine lecția!


Nicolae Aurelian Diaconescu