agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-03 | |
Intr-o noapte m-am trezit în lumea reală. Fizic arătam de aceiași vârstă. Știi? Și nici nu mai simteam cu ochii visătorului, ci era o senzație stranie. În orice caz era un fel de vară, în cel mai rău caz era un anotimp.
Atunci am vazut ca in partea intermediară dintre cer și pământ exista un trib si era plin ochi de Cap’n’ori, nimeni nu știe de ce li se spune așa, nici măcar ei. Nu așa au ales ei si nu erau niste zei ca sa stea cocotati acolo, ci inimile le erau asa de usoare incat se înalțau fără nici un efort, ca niște baloane de săpun. Aveau un fel anume de a fi. Ochii le erau mari și atât de blânzi încât linișteau pădurea doar privind cu coada ochiului. Veneau cu ploaia... sau ploaia venea cu ei, depinde cine castiga la „hartie, foarfeca, piatra”. -Sssst! Auzi?Ploua. Am stat gol in ploaie si am absorbit ploaia. Îmi place să privesc în sus când plouă, nu simti uneori o anume mangaiere? Mmmm, dulce...lichida fericire. Ne-am asezat fiecare sub o stea la cafea si ascultam adierea gandurilor prin clopotul ploii. Te cuprinde un sentiment al naibii de plăcut să inspiri aroma lemnului și cărămizilor ude în timp ce bei gura de cafea aburindă și asculți. -Ai simtit? O parte din glob a saltat un pic. -Poate că de aceea sunt cutremure. -Nu, Pământul își tremură scoarța...îl gâdilăm cu tălpile. -Padurea intelege. In fiecare lume exista o lume in care se naste o lume. Citeste-n dansul ce l-am purtat prin cetate sub cheia de bolta. -Unde mergem? -Asculta cu sufletul si vei intelege. -Și în aiureala asta ce este? -Iubire. -Si de unde vine? -Vine din vis care nu e chiar real, sau este real dar nu e chiar acolo. Din panza in care s-a tors visul precedent cineva a cerut o bucata de esenta de viata. Era o mogaldeata de om, nu credeai ca e genul care sa isi permita asa ceva, insa avea un anume fel de a fii. Daca te uitai mai bine, dinspre stanga, puteai vedea ca o data era intr-un mare fel. Desi acum arata Nime-n drum si plin de parf, totusi ochii ii scaparau blandete. Irisul ii fixa ceva aiurea in zare. Nimeni se scutură de praful cărămiziu și printr’o mișcare adanc necugetata se avântă în aiureala pe care o ceruse.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate