Stai in carapacea ta pustie-inspiratie de teama si emotie-, semnand in dreptul nimanui.

In jur, pasari dispar secretand culori de amurg, jocul pluteste in umbre de du-te vino, vechiul tel ros de indoiala imbatrineste uimit de mihnire, in apa mintii putrezita de atata mirare cearcanul digului sa lasa credincios peste bruma de cuvinte ale nimanui.

De departe se vad ca intr-un decor pietrisul alb al regretelor, fereastra cu eticheta de noiembrie trist in vreme de veghe si mister palind esenta- lucrul tau primordial -, aerul jertfit al blestematului dor faureste cu migala obsesia revenirii din ochiul cenusiu, inchis din lipsa de identitate, totul asezat in trepte, o insomnie sa creasca, sa alerge, sa para.

Scriu ganduri ce nu-mi apartin, gandind prezentza mea de la dreapta la stanga: Toate zgomotele obiectelor ce percuteaza in gol, scrisul acesta , tu protestind in frunte cu iarna asta de ocazie; sufletul casei de vise nu moare si nu se vindeca, ramane doar suspendat acolo, va cadea intr-o zi pe umerii nostri provocind cea din urma agonie.

Privesc in noaptea dintre noi, inchisa strans in sacul cu amintiri de panza.

Eram, erai, era tirziu in piata de fintini pierdute, era cald si albastru, TU strabatind de la inceputuri orgoliul, Eu, un biet inainte rasfatat de sansa, un pic meditativ, cu sentimentul plecarii in corzile vibrante ale ego-ului, amandoi ciocane batind in ecou apusul clipei, in timp ce toate usile batrine, albite de bezna scrumului din cuvinte, plecau fruntile spre ultima picatura de ochi verzi in prag de tacere.

Peste puterea focului caldura lui mincinoasa trasa contururi ispitind tristeti uitate, departe,sfintii se stingeau in icoanele lor adormite.

Seara straina apropia frigul, vocile clopotelor imbatrinite de siguranta multiplicau grav clipa cea roasa de carii, iar Eu iti scriam despre rezervatia tinerilor indragostiti......

...Greoaie aripi desenate intr-un mers chinuit, fara talpi, incet, absurd, palesc pe nesimtite, azi, maine si poate niciodata.