agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-09-27 | |
Aflată pe malul apei, fata își scutură pletele cu unduiri roșcate în timp ce ochii ei mari, învăluitori, de culoare verde-aurie, căutau arcușul violoncelului. Instrumentul se tângui, undele apei tremurară, iar albul coajei de mesteacăn deveni mai strălucitor decât mătasea. Frunzele cu margini zdrențuite, galbene ca niște canari, coapte la căldura verii, începură să freamăte. Fata se opri din cântat și privi cu oarecare tulburare respirația palpitândă a arborilor. De pe dealuri ajungeau la ea cântecele înfiorate ale culegătorilor de struguri, aerul cleios avea aroma înțepătoare a mustului. Pocneau din vreme în vreme micile buzdugane verzi ale castanilor care lăsau mingiuțele roșiatice să se prelingă pe verdele încă al ierbii. Apa părea o oglindă nesfârșită. Începu să-și acordeze instrumentul. Frunzele păreau să stea în așteptare. Apoi răsunară acordurile unui vals, un vals mlădios și melancolic, valsul orelor incerte când lumina se amestecă cu întunericul, ora amurgurilor vineții. Melodia suavă a valsului devenea tot mai copleșitoare, tot mai neliniștitoare. Crengile mestecenilor s-au înfiorat cuprinse de o stranie emoție și s-au pornit să murmure. Șoaptele lor atingeau oglinda apei și cercuri blânde tremurau mai largi, tot mai largi. Amintiri nechemate ningeau peste părul roșiatic al fetei. Aerul colbuit își vibra aripile, iar lumina se strecura printre crengi cu gingășie. Lacrimi neplânse îi străluceau în ochi. Fata suspina în singurătatea crângului de argint și numai câteodată zborul fulgerător al vreunui cocor rătăcit tăia văzduhul cu strigăt prelung. Trupul ei se lungea cuprins într-o pâclă de toamnă viorie. Parcă priveai de departe un tablou de Turner. Foșnetul cântător al frunzelor deveni mai strident. Și deodată una după alta au început să se prelingă în jos așa cum lacrimile-i tăiau obrajii. Dar ce dans învăluitor !
Este ceasul fermecat al ninsorii luminoase de toamnă. Lumina dezmierdătoare o mângâia pe fata cu părul de foc. În depărtare se auzi un clopot ostenit. Este vremea când aripa nevăzută a îngerului nostalgiei ne cuprinde cu îmbrățișarea ei mistuitoare. Este ora de mister a valsului de toamnă… Să ne lăsăm pradă melancoliei, așa cum frunzele s-au lăsat purtate spre ceasul de taină al stingerii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate