Stiu ca iti admiri privirea de hiena, mirosul ce adulmeca hoituri. Uitandu-te in oglinda, stiu ca iti aduni, parca pentru colectie, fiecare foton scuipat de cadavrul pe care tocmai il ingrasi. Te doare, numai ca te lasa indiferent. Noroc cu gura asta ce se deschide pentru a mesteca si a bea toate rahaturile ce-i dau mortului puteri, sau, mai exact, puterea da iluzia de viu. Noroc cu nasul asta infipt fix in mijlocul mastii mortuare, ca o primarie dintr-un sat parasit, noroc cu el ca te mai tine la reteaua de oxigen, singura intreprindere cu adevarat democratica de pe fata planetei. Respiri, mananci, bei si vei fi ca ei, adica viu. Nu, acei "zombie" nu-s inventii din cartile de povesti. Iata reteta care le da viata. Iar tu stai si te admiri in oglinda asta pe jumate sparta, caci n-ai avut niciodata curajul de a te lovi pe tine.