Motto: Devenim mai intelepti dupa o grea incercare si ar trebui, in
loc de blesteme, sa o binecuvantam.


Dincolo de liziera incepea campia si privirea ii alerga pe albul zapezii fara sa se izbeasca de nici un obstacol. "Am sa astept aici" se hotara el. Sufla in pumni sa se incalzeasca.
Carduri de ciori alunecau pe deasupra si cateva se lasara cu zgomot in copacul langa care se oprise. Lumina era groasa, laptoasa, aproape materiala si ciorile pareau ca inoata prin ea.
De dimineata il apucase un dor de duca nebun, traversase orasul spre periferie si o luase apoi prin padure. Acum era aproape seara. Privi inapoi. In afara de urmele lui zapada era neatinsa.

"Tu pentru ce ma iubesti?" O privi mirat, de parca n-ar fi inteles intrebarea. "Nu stiu, poate pentru felul in care musti din mar, sau pentru modul in care bati din palme la spectacolele de teatru", glumi el. "Doar pentru atat?", se intrista ea. "Dragostea inseamna cunoastere, inseamna sa deschidem larg portile sufletelor, ruginite de atata asteptare". Ar fi putut sa-i raspunda ca o iubeste tocmai pentru partea asta zavorata din ea, la care numai el are acces, si de care ea nici n-avea habar ca exista.
Ii cuprinse in palme pumnul micut si-i desfacu pe rand degetele, fara sa intalneasca nici o rezistenta. Alta data ar fi avut loc o mica lupta. In palma intinsa descifra scris cu pixul: "Daca ma iubesti, saruta-ma."

Afara se intunecase de-a binelea, dar zapada continua sa raspandeasca in jur o lumina difuza. Ramasese pironit cu privirea pierduta in nemarginirea campiei in timp ce narile ii frematau adulmecand zarea ca o vietate salbatica.

"Sa fii tanar inseamna sa crezi ca poti schimba din temelii lumea, pastrand aprinsa flacara iubirii". Ea rasfoia niste cursuri si desena o fosila intr-un caiet cu foi veline. "Te las sa-ti termini autoportretul", zambi el stramb, mai mult spre stanga. Incaperea era mica, mai mult lunga decat lata si avea sus un gemulet la care se adunau porumbeii in timpul verii. Se intinse in pat si picioarele ii ramasera atarnand in afara. "Parca ar fi un patut de copil." Afara incepuse sa fulguiasca si el isi aminti de plimbarea lor de iarna trecuta prin Gradina Botanica, de banca ingropata in zapada pe care statusera si de felul in care se inghesuiau unul in celalalt sa se incalzeasca. "La ce te gandesti?", intreba ea si fara sa astepte vreun raspuns continua sa deseneze. Ingenunchasera apoi in zapada si se privisera lung, fara sa rosteasca nici un cuvant. Ningea peste ei cu fulgi mari si lor nu le mai era frig. Un caine urias se oprise nedumerit sa-i adulmece apoi se scuturase si plecase mai departe. Miroseau puternic a alb.

"Trebuie sa mai existe ceva dincolo de urletul dupa pereche, dincolo de zbuciumul cotidian, altfel de ce mi-as simti inima batand mai tare la auzul unui colind de Craciun?" Gandul ii ramanea intors spre trecut. "Am cautat flacara si am gasit cenusa, inca fierbinte. Am cautat floarea si am gasit fructul, aproape putregait. Mereu am ajuns mai tarziu cu o clipa si mereu m-am urnit mai departe. Atata timp cat scrumul mai pastreaza caldura, cat fructul nu e de tot putred, sufletul meu va fi si flacara si floare."
Prin fereastra deschisa patrundeau fulgi imensi si fiecare aducea cu el un glas de copil. "Tu nu simti nevoia de altceva?" "Ba da. Imi place tare mult sa desenez fosile, raspunse ea cu candoare.

In trup ii cobora o amorteala placuta. "Degeaba pleci, ai sa iei cu tine toate amintirile si in ciuda distantei te vor urmari peste tot." Nu-i ramanea decat sa le astepte aici, la liziera padurii sa vada ce vor de la el. "Si toropeala asta care nu-mi da pace", gandi in timp ce fulgi mari, ca pasari albe ranite, cadeau peste el.