agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-12-22 | |
Lucruri 8 Zbucium
Dumnezeu imi vorbise odata. Þinusem minte acele cuvinte de parca nu mi le-ar fi spus propria mama. Apoi, insa, acele cuvinte nu au mai ajuns la mine si nici eu nu le-am mai așteptat. Curand am inceput sa filosofez. Am indragit sofismele si am inceput sa le ascult tot mai des crezand ca o sa ma razbun astfel pe tacerea lui Dumnezeu. Dar El a continuat sa taca. Atunci am inceput sa-L urasc chiar daca in sufletul meu pastram mai multa iubire decat as fi putut sa-i ofer unui Sofism. Le-am abandonat apoi pe toate. Mi-am indragit moartea ca pe o liniste fireasca, viata ca pe-o scanteie evadata-n marea intunecime a universalului iar adevarul ca pe-o matca a existențialului. Dar am gresit din nou... Si am considerat greseala fireasca. Am venerat-o pentru generalitatea ei. Am venerat-o pentru exceptia de a ne naste pe noi toti si mai ales pentru valoarea ce-a atribuit-o prin zgarcenia ei unor vieti atat de scurte, dar atat de multe incat se insiruie in varietatea obositoare a evoluționismului. Am acuzat-o cu ascunsa simpatie pentru șiretenia cu care ne-a convertit necunoasterea in religie, temerile in promisiuni si visuri ori slabiciunile in cultura si neinteleasa genialitate. Mi-am promis sa nu-i mai fac jocul acestei Greseli ingrate chiar daca, in sinea mea o credeam si o iubeam inca si mai mult pentru simplitatea ei indiferenta. Insa viata pe care Greseala mi-a complicat-o neintrerupt cu vanitatea, iubirea, sperantele si visurile mele m-a pierdut in cautarea bezmetica a unui rost mai mult material decat zadarnicul spiritual care ma fascinase atat de mult... Am capitulat fara rusine in fata celui mai mare obstacol- fericirea lumeasca! Dar fericirea, spre deosebire de suferinta, e prea saraca pentru a-ti imbogati viața si curand renunti de buna voie la ea pentru ca iti dai seama ca nu-ti mai folosește la nimic. E interesant sa vezi cum luciditatea este vesnic tulburata de suferinta, fericire, iubire, demprimare,- intr-un haos total- fara de care viata nu poate fi conceputa si poate ca si-ar pierde tot farmecul. Tocmai de acest farmec am vrut eu sa ma lipsesc crezand ca poate, dincolo de el zace o mare linistita,- un Ocean de cunoastere si intelegere. Am crezut ca scufundat intr-un subconstient pasiv, voi gasi adevaruri miraculoase, enigme nedezlegate si nebanuite de nimeni. Dupa ce ajungi sa cunosti anumite lucruri incepi sa doresti sa te cunosti pe tine insuți, sa patrunzi cat mai adanc in profunzimea ideii care esti. Insa ideea e prea saraca pentru a-ti stavili pofta de intelegere si te intoarce la aparența care esti. Intr-un tarziu tot ce-ti ramane de facut este sa fi. Si astfel ai ajuns de unde ai plecat. Doar ca drumul tau a fost mai lung... Nota: 18 noiembrie- 7 decembrie 2002
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate