Ușa este pragul care desparte lumea mea interioarã de cealaltã lume pe care încerc sã o pãtrund cu mintea , cu zborul, cu visul.
Când neliniștitã de zbuciumul vieții mã retrag dincolo de ușa inimii mele gãsesc acolo lumea tainicã a sufletului care pãstreazã în ea perla cunoașterii de sine, perla iubirii și a speranței.
Ușa e ca un vãl de borangic ce desparte lumea mea interioarã de ceilalți și în care mã ascund ca-ntru-n cuib cald și primitor care mã umple cu forțã, putere și sete de cunoaștere care mã împing dincolo de ușa dintre douã lumi și mã îndeamnã sã caut și sã descopãr noi fețe ale frumuseții și bucuriei de a trãi.
Când înfioratã de primãvarã și iubire întreb în șoapta inima ce înseamnã dragostea ușa se deschide împinsã parcã de o suflare de vânt și-mi dezvãluie toate tainele lumii, ale primãverii și ale soarelui.
Dincolo de ușa sufletului meu se revarsã o luminã albastrã, strãvezie în care cerul se topește în adâncul ființei mele, pãmântul devineo inimã de copil, soarele se preschimbã într-o boabã de cristal purtând în ea reflexele rãsãritului și florile devin miresme ale primãverii amestecate de adierea blândã a vântului.
Acolo mã ascund acum...