agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-02-07 | |
Copii fură acadele din visele lor, plescăind în somnul dulce, buză peste buză, straturile de suferință! Si tot ce-i tradează ca e fantasmă sunt lacrimile dulci ce cad ca o răsfățare sinistră pe obraz! Gheorăie mațele! În rest, camera e deja moartă, lumina deja stinsă, speranța deja nesperanță! Și doar un sforăit metalic mai cutează să penetreze această demențială devastare!
Undeva, într-un alt vis, un alt copil își desacralizează copilăria sfârșită cu atât de mult timp în urmă! Capul lui retezat într-un piept de femeie anonimă, sânul ei purtând spre dezastru o lacrimă clandestină! Iar în bezna necuvintelor greierii înjură greoi lăcustele aflate în călduri, în vreme ce o rază picată din sânul maicii poposește pe picioarele dezgolite ale celor doi oameni împachetați unul în altul, mânjindu-i cu noapte. Treieră amorțit tramvaiul șinele desfigurate, cu luminile aprinse, prin beznă, spre un depou demult abandonat, grăbit și el să cedeze nopții trupul său de fier. De-o parte și de alta străzi cariate, asudate cu mocirlă, un sinistru sigiliu de smoală, o lespede masivă crăpată peste un pământ demult sterp, demult asfixsiat, o tărână din care numai blocurile enorme gri din beton mai au îndrăzneala să se ospăteze, să îi atingă pielea, ca niște vampiri metamorfozați, dornici de o sevă greoaie, flască, acest sânge fad al pământului. Până și Iisusul de lemn, țintuit în carnea crucifixului ca o santinelă, a ațipit o secundă, și a lăsat brațul tumefiat și străpuns jos! Ba chiar și-a sters fruntea plină de sudoare și sânge, încheiând intr-un amar oftat scurta cutezanță, revenind învins în poziția încomodă din care sprinjină lumea cu păcatele ei în fața Tatălui. „Mai poți, Fiul Meu? Mai poți?” La poarta închisorii ăsteia, generic denumit viață, se desfășoară un alfel de vis, cu bube dulci și depravare, cu vânzări de plăceri ale cărnii încă vii, cu sex anal, oral, normal, etc. E un vis continuu al morțiilor vii, oamenii îl poartă în gene și ziua și noaptea și-n biserică și la budă, și lângă partenerul de viață, mereu lângă inimă, mereu lângă șliț! Plânge un nou născut în pătuțul lui de metal! A deschis ochii, bâjbâie, strânge în pumn cu putere, însă ceva, ca un voal de nepătruns, îl împiedică să perceapă toate cele care sunt și nu sunt! Ãsta nu mai e vis, ăsta e coșmar! Să pipăi întunericul, să-l simți cum șerpuiește pe mâna ta caldă cu porii lui umezi și reci și să nu poți să-l vezi, să-l răpui, să-l alungi ori să-l iei la sân, ci doar să aștepți, nepuntincios să te pipăie. Părintele cu cearcăne și mult mult chef de nesomn se repede spre puiul de om! Îl ridică din pătuț, în strânge la piept și într-un dans static îl îndeamnă să doarmă! Alături de căpșorul micuț și moale, părintele își culcă fruntea și închide ochii. Mâine e zi grea de muncă! S-au anunțat restrângeri de personal, micșorări de salarii! Iar datoriile la întreținere sunt deja de peste 12 milioane! „Dorimi, suflețelul meu, mâine sigur va fi mai bine! Dormi!” O muzică deșartă a vântului mestecă bucățele de fulgi de zăpadă eliberați ca niște soldați damnați spre câmpul de luptă și moarte! Împreună acoperă lumea, păcatele, dorințele, năzuințele intime sufletului, străzile, mașinile, blocurile, copacii în curul gol, totul! Acoperă cu o inocentă nepăsare chiar și vagabonzii comunitari, de mult fără nume, fără soartă, fără viitor, fără speranță, doar pătați cu-o urmă de viață. Fulg după fulg, ca un cal troian, umezește haina ponosită sub care își ascunde „visele” sărmanul neom! Rușinat se strânge și mai tare în sine, rușinat de mirosul morții sale pentru comunitate, rușinat de mirosul sărăciei și al nespălării pe care acești dulci fulgi de nea îl eliberează. Lumea e un vis spune poetul! Dar uite că visul nu încălzește lumea, ci doar conștiința bolnavă a unui om ce în loc să trăiască, să viseze, să moară, el disecă corola de minuni a lumii, o închide într-o foaie de hârtie mâzgălită la ceas de noapte, în timp ce semenii lui se dedau oniricului, pe ritmul unui mp3 rulat la nesfârșit „Man in the long Black coat” de Bob Dylan, sperând că de a doua zi, cu ce a plagiat din miezul cald al tainelor, să obțină faimă, bani, femei, respect... A visa visare, într*a câta conjugare? (7 februarie 2003) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate