agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-04-12 | | Poate e doar o transpunere a mea în cuvinte și mă numesc Luli. Este confuză. Analizată din afară, viața ei este ca un măr, perfect rotundă, pârguită, mirosind a iarbă cosită. Un măr în culcuș de fân. Si daca s-ar lua în palmă, tot rotundă ar fii. Intrebările se nascuseră într-o dimineață. Auzi radioul pornind, debitând aceleași cuvinte. Se trezise cu un gust ciudat. A închis din nou ochii încercând să se întoarcă în vis, să-l identifice. Era doar ea, geamul deschis, aerisind noaptea. Statea sprijinită pe pervazul ferestrei si fuma. Ãsta era tot visul. O țigară... Ce senzație! Filtrul ardea buzele de atâta dorință. Clipea des între plăcerea ce-o rascolea fumul și necesitatea trezirii. S-a depărtat de vis și a lăsat cotidianul să o inunde din nou. Dar întrebările au ramas. Până atunci nu le credea și nici nu se gândea să le caute răspuns. Metafora generatoare de înțelesuri a ființei ei…. La găsit în același colț al monitorului. Statornic, insistent, insinuant. Îl cunoscuse întâmplător, într-o joacă a ei . Și apoi s-a trezit cu el permanent acolo, între documentele ei, situații, contracte, gânduri. O privea de câteva săptămâni. Putea să nu-l accepte, dar parcă, munca la birou nu mai era monotonă, din când în când insiropând-o cu toate cuvintele lui. Putea să nu deschidă messengerul, și el nu mai exista, dar se justifica față de ea insăși că o aștepta pe Ioana, să se întrebe una pe alta, fără răspunsuri. El era acolo. La început discutau banalităîi, se simțea parcă lângă un vechi prieten, la o cafea. Apoi cuvintele au devenit mai adânci. Mirare la adresa sufletului ei! îi spunea că o dezbracase și era în sufletul gol, că era îndragostit. Luli zâmbea. Îi răspundea ștrengărește, cochetând între cuvinte, dar niciodată serios. Era un joc. Când a spus asta, el s-a supărat. Și a tăcut o zi. A răsuflat ușurată, totuși așteptând. -Dacă mă îndragostesc de tine, Bogdan, mă îndrăgostesc de propia mea fantezie. -Nu, te minți. Îmi cunoști din poze chipul si sufletul îl ții în mâini. Zâmbea, era iconița aceea și-i transmitea și lui zâmbetul. O certa uneori pentru asta. -Ce este rău în asta? -Nu e rău, dar sunt trist că nu pot să-ți simt râsul. Uneori se infiora, râzând, dar nu credea. -Viața mea e simplă, ai spus ca și eu sunt simplă. Tu ești o complicație a mea. Și mă îngrozesc complicațiile. -Și atunci spui că sunt un joc. Te ascunzi în spatele cuvintelor. Țigara……..Dacă plăcerea ei a simțit-o ca pe o eliberare, fumul umplându-i de pasiune sufletul, de ce sa renunțe? Acum știa că se îndragostise, total. Era așa plină de cuvintele lui. Uneori scria și ștergea.A râs: -Ce bine ca nu ești lângă mine, nu aș putea să mai șterg. -Mi-e dor de tine, constant și nu pot șterge asta. -Eu uneori nici nu mai scriu, șterg direct în gând. -De ce Luli? Te ascunzi... Și ca să se scutere de învolburare, a aruncat cuvintele, a închis calculatorul, sufletul, a deschis pachetul de țigări de pe biroul vecin, a luat o țigară, a deschis fereastra. Uneori visele se pot împlini.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate