agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-04-20 | |
Lucram la etajul 10 al cladirii. Birouri mici, ingramadite, un labirint hidos. Imi doream sa il pot survola intr-o zi, probabil ca as fi dezgustata de sobolanii care plimba niste dosare in mana, opt ore pe zi, cinci zile pe saptamana.
Jack isi piaptana parul in partea stanga, pentru a ascunde o chelie vizibila si fumeaza Royal. Feye se taraste printre mese ca un sarpe. Este insarcinata. Kayla isi incepe serviciul cu o cafea si o tigareta, urmate invariabil de un program de infrumusetare. Asta cand nu incepe direct cu programul de infrumusetare. Ceasurile lui Dali se topesc inevitabil in reproducerea ieftina, agatata in Lounge. Dali. Curios, azi le simt incremenite sub pielea mea. Andrea se bucura ca sunt mai multe verbe regulate decat cele neregulate. Asta da motiv de bucurie. Nu mai stiu de ce mi-am ales etajul 10. Vreo legatura cu faptul ca mama ma certa cand incepeam savarina din mijloc? Urcand scarile ma incalzesc, astfel ca nu ma mai pot gandi la tine cu sange rece, asa cum stabilisem. Toate monitoarele sunt inghetate pe aceeasi imagine, surferii si-au imbracat deja costumele. Este ora 9. Hm. Ideea a fost a lui Jack. Pe mine m-a ales din motive de discretie, cred. Rezultatele? Spectaculoase. Efectul garantat, unu din zece. Unu din zece subiecti traieste, iubeste in fata monitoarelor, fara a avea nevoie de mancare, bautura, ore intregi, zile la rand.Vin la serviciu usori, plini de speranta, strangand in pumni acelasi secret, crezand ca sunt unici, ca numai lor le-a fost dat sa traiasca asa ceva. Scot limbile in fata monitoarelor: de sete, de pofta. Cuvantul nu ii insala niciodata, nu ii minte, nu ii paraseste. Intensitatea nu slabeste niciodata, nu raman vreodata cu gustul acela de apa salcie in gura. Senzatiile traite in fata monitoarelor ii epuizeaza la maxim: scoate din ei serpii, sau fulgii de papadie. Se simt sclavi sau Dumnezeu, in aceeasi zi. Se simt atrasi in capcane, ademeniti, doar pentru a fi iubiti. Nu pleaca niciodata acasa dezamagiti. Seara se tarasc cand parasesc biroul, sunt obositi. Atarna in lifturile arhipline. - Cum a fost azi? Raspund aproape monosilabic. - Aproape la fel. Dar in sinea lor inspira praf de zei. Sunt singura care coboara scarile. De fiecare data. Acela este timpul meu: in care ma gandesc cu sange rece la tine. In care ma lupt, din rasputeri sa nu iti cred cuvintele. Le pun fete hidoase, viermi pe buze. Sfarsesc insa prin a izbucni in ras cu gandul la Paul care obisnuia sa pricopseasca fiecare conducator reprezentativ din manualul de istorie, cu cate o mustata in forma de furculita. Eu stiu despre experiment. Eu ar trebui sa ma feresc de consecintele lui. Intr-o zi o sa ma arda insa ca pe toata lumea. Si voi vrea sa te vad. Sa iti ating obrajii, parul, gatul. Sa te miros sub camasa. Sa fosneasca timpul sub bumbacul aspru. Sa ma iei tacut de mana si sa mergem in ploaie, fara tinta, pana la un capat. Poate tu esti deja unul dintre”subiecti”, deja infestat cu microbul periculos. Greu de crezut, mintea ta e ca o lama ascutita. Nu ma tem de ea. Ti-as saruta-o cu limba. Desi tu insuti te-ai “declarat” vulnerabil. Ah, dar de unde stiu asta? Pe ce ma bazez? Pe niste cuvinte. Pe care le arunci in eter, catre o persoana fara chip. Urasc cuvantul. Cuvantul abstract, fara chip, fara miros, nu are nici o valoare. Andrea de exemplu. E indragostita lulea, merge pe deasupra pamantului. O vad prin geamul mare, din Lounge. Ii fac cu mana, o salut. ‘Neata!, imi raspunde Feye. Si ea e afectata. Si dintr-odata frumoasa. Isi poarta mana stanga in dreptul inimii, de parca ar ascunde acolo un secret, o durere sau o bucurie. Eu stiu. Ea nu stie ca eu si Jack stim despre secretul ei. Ca nu este decat parte a unui plan, a unui experiment. Se aseaza apoi pe scaunul rotativ cu grija, sa nu plesneasca. Incepe surful. Panda. Vanatoarea. Cuvintele curg pe ecrane, peste tine. Vorbe fara glas, incremenite in litere care spun . Ce nu ai mai auzit, ce ai fi vrut sa ti se spuna poate, candva. De cand nu mi-a mai batut inima in halul acesta? Cafeaua ma asteapta pe masa. Ies aburi. Respir cu grija, mi-e teama sa nu se reverse si din mine secretul. Nu stiu daca nu e ca o secretie urat mirositoare. Simt parfum de crini apasandu-mi diafragma. Daca nu deschid fereastra, voi lesina. Deschid la repezeala geamurile. Draperiile albastre lasa orasul sa intre in camera. Un pahar de zgomote se sparge pe gresia inchisa la culoare. Tresar. Pe srada florarese, vanzatorul de inghetata ambulant, masini ale viitorului, ca niste bondari zumzaitori, albastri, galbeni, toate culorile, calesti demodate…. In fata cladirii un tip cu flori in mana. Nu ma pot uita. In contract nu se prevedea nici un fel de contact: vizual, fizic. Doar cuvinte. Cuvintele pot spune orice . Cuvintele pot. “Alteori iti scriam cate un poem Pentru ca nu putea fi vorba de pacatul originar Nu stiam ce flori iti plac”…. As intinde mana spre fereastra. Oare stie ca imi plac tufanicile? Jack tranteste usa cu zgomot si mormaie. - Scuze, din cauza curentului. Se aseaza pe scaunul de la birou, frecandu-si palmele una de cealalta, satisfacut. - Cu ce incepem azi ? Dar azi, azi nu incepem nimic. Ar fi multe de spus in apararea Cuvantului. In apararea mea, nu . |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate