-Partea intai-

Bagabontul zgarie ca o fata si mananca felii groase de paine cu magiun de prune. Vara alearga pe ulitele satului cu semilune de pepene verde, cu obrajii siroind a zeama rosie si seminte. Are un temperament greu de stapanit. I se spune Bagabontul. Ea il stia de Bagabontul, asa il striga si biata tanti Saveta a lui Lica podarul, de dimineata pana seara. De cele mai multe ori se inghesuia in sifonaria lui nea’Ticu printre fustele inflorate, galosii de cauciuc ai batranilor, patinand pe cimentul proaspat spalat, in timp ce vecinele isi faceau cruce si scuipau in san:
- Biata Saveta, nu a a vut si ea naroc! Bagabontul asta o mananca de vie. De cele mai multe ori insa starnea un nor de praf pe ulitele pustii, la orele cele mai nepotrivite din zi sau noapte, incita cainii pe strada, alerga gastele si facea valuri de praf in jurul vacilor, seara, cand vine " randul" . Tanti Saveta nu mai stia ce sa faca ori sa creada. Singurul lucru in care mai credea, in afara de cele cateva poze cu barbatu-sau mort pe front, zambind si cu bereta in mana, dupa cum il prinsese magneziul in fata cearceafului alb intins la balciul din vara, este Dumnezeu pe care nu l-a vazut niciodata. Il stie din cele cateva icoane cu candela din odaie,sau din icoanele la care se inchina ori de cate ori merge dupa Iertare, la Parinte.
Tanti Saveta ii lasa mancarea pe soba sau pe masa, acoperita cu un stergar din cele cusute de mana ei. Doar doar o veni si ametitul ala la masa, sau pe acasa. Nu mai tinea minte de ce si de cand avea grija de el. Nu era orfan, avea parinti, avea pamant si cativa frati mai mici. Stia ca de multe ori doarme afara in fanar sau in camp, cu iepurii.

Da, bagabontul este un vagabond. Oamenii mai dau cu pietre in el cateodata, spunand ba ca fura oua de sub orataniile lor, ba ca le mulge vacile, pe camp. Nu l-a prins nimeni asupra faptului, asa cum sublinia Lisandru al Florii, dar nu ar surprinde pe nimeni daca ar face-o intr-o zi. Oamenii de la Cetate sunt simpli si nu au timp de facut presupuneri sau de confirmat ipoteze. Muncile campului le ocupa timpul si viata.

De cate ori a trebuit sa spuna acasa,bunicilor, ca s-a jucat cu pisica lui Luca sau cainele Mariucai, ca sa nu fie certata din cauza lui. Nu ar fi inteles ai ei de ce. Cum nu reusise nici ea sa inteleaga. Poate nici nu era ceva de inteles: asa era Dodu. Dodu era multe, dar ceea ce facea cel mai des era datul cu bata in balta. Dodu se pricepea cel mai bine la datul cu bata in balta. Iar cand dadea Bagabontul cu bata in balta, stropea in stanga si in dreapta, astfel incat lumea devenea una dalmatiana, asa cum avea Tante Alicia care venea de la oras, purtand dupa ea un caine nebunatic ca un iepure patat. De cate ori nu o facuse sa planga... Odata alergase chiar la tanti Saveta, sa se planga ei. Sfarsisera prin a plange amandoua, doar ca tanti Saveta intre timp ii stergea ei lacrimile cu poalele sortului in care culesese fasole uscata.
- Lasa Ana ca trece. Nu vrea el sa faca din astea, nu vrea…Asa ii iese.
Aici tare ar fi contrazis-o pe tanti Saveta. Ei i se parea pe dos: ca voia sa o vada plangand. Voia ca ea sa scada in ochii lui, sa fie umilita, sa il roage ceva. O fugarise toata miristea sa o pupe. Bineinteles ca nu stia exact cum va fi, dar avusese el grija sa o ameninte cu aratatorul murdar:
- Intr-o zi o sa te prind, pe miriste, singura. Si am sa te pup.
Statuse o vreme ascunsa. Mai mult prin curte, ajutandu-si bunicii, sau impreuna cu unul din ei, tinandu-se de fustele bunicii la fantana, la gradina. Nici nu il mai vazuse alergand o vreme. Unii spuneau ca l-au apucat pandaliile din nou, ca s-a inhaitat cu o ceata din satul vecin si s-a apucat de talharii.. Nici nu prea ii era ei atat de frica la urma urmei. Se batuse cu el de atatea ori, corp la corp, ca baietii, incat nu se mai putea teme cu una cu doua. Singurul lui avantaj era ca reusea sa o surprinda de fiecare data: ba aparea dintr-o tufa de pe marginea ultitei, ba de sub pod, ba dintr-o gradina , de dupa un gard. De cate ori nu ii aparuse in fata, din intuneric, apucand-o de mana.

O speriase, intr-adevar. Iar pupatul s-a dovedit a fi o lupta surda, o rasucire de maini prin miristea uscata, ce troznea sub ei. O lupta in urma careia se alese cu genunchii juliti, zgarieturi pline de praf si multa umilinta. Asta pentru ca luptele lor nu erau niciodata egale. El era baiat, avea mai multa forta. Si stia locurile mai bine, pasarile si insectele, toate vietatile despre care ea nu avea habar. A ramas imobilizata intre mainile lui mari si negre, cu genunchiul pe pieptul ei mic, care tresarea convulsiv, scancind. Ochii ii straluceau de ura si ii uscau gatul si ochii. Nu putea sa planga, nu se putea accepta infranta. Inchisese ochii, asteptand o mare catastrofa, inevitabila. Ii simtise colturile buzelor, magiunul, pe buzele ei. Tremura cu tot corpul. Dodu se retrasese speriat si tasnise prin miristea inalta. Intr-o zi i-a marturisit ca si el a plans, dupa aceea. Venise spasit la ea, cu buzunarele pline de cirese galbene, o nebunie. Nu erau decat doi ciresi galbeni in toata Cetatea, nici unul al lor. Doi ciresi galbeni paziti cu strasnicie de Vanator. Nu i-a spus de ce a venit. S-a asezat langa ea, pe pod. A bagat pumnul in buzunarele pantalonilor scurti si l-a scos plin cu cirese. Apoi l-a intins catre ea.
- Mananci cirese?
Ce intrebare!! Toti copiii din Cetate isi doreau ciresele galbene.
Intorsese capul in directia cealalta , tacand. Nu mai vorbisera unul cu celalalt, de vara trecuta. Cu un bat scrijelea pamantul batatorit, in speranta ca va reusi sa mazgaleasca ceva.
- Oare merge la scoala? Se intrebase Ana.
Era cald. Iunie. Se auzea tipetele copiilor, mai jos de pod, la scalda, la rau.
- Mergi la scalda? Incerca a doua oara.
Nu ii raspunse nici de data asta. Invatase in toti acesti ani despre ingnorare, despre lupta cu armele adversarului.
- Bine, eu am sa plec atunci. Aproape o zbughise in tromba, simtea deja praful ridicandu-se, in nari. Aproape din fuga i-a strigat:
- Am venit sa ma ierti. Pentru atunci. Nu am vrut sa te doara.
Plangea. ii simtise lacrimile siroaie, in glas. Jubila. Victorie!! bagabontul plange. Bagabontul plange. Pe bagabont il doare.

Dupa un timp a ajuns la concluzia ca Bagabontul era un iepure de camp, un animalut de campie. Il intalnise o singura data in oras, in Piata Mare. O multime de tarani din Cetate mergau in Piata Mare sa vanda rosii, ardei, castraveti, fasole verde. Mergea tantos printre mesele de ciment, ciupind rosiile, incercand cozile ardeiului, intocmai ca ei, orasenii. O mana si-o tinea adanc infundata in niste pantaloni de stofa largi, caraghiosi. Purta o camasa alba cu maneca scurta, cu un buzunar la piept, din care rasareau cateva bacnote. Ana a izbucnit in ras. Era caraghios. Nu il vazuse niciodata imbracat asa, nici macar la biserica, de Paste. Unde ii erau pantalonii de trening peticiti, camasa cu coatele goale? Unde erai zgarieturile, juliturile din genunchi, degetele cu pamant sub unghii? Bunica o trasese instinctiv de mana, inspre ea:
- Uite-l pe bagabont! Oare ce cauta pe aici? Si in ce tarasenii este varat, pana in gat? Unde i-o fi sleahta de golani cu care umbla pe la oras?
Oare de ce i s-a parut acolo atat de nepotrivit cu mediul si atat de singur?
Cand a vazut-o si –a intors capul in alta directie, luand in mana o varza pe care o analiza pe toate partile, de parca avea de scris un eseu despre ea. Apoi a azvarlit-o cat colo si si-a cautat de lucru in preajma lor.
- Saru’mana tanti Leana! Catre bunica.
Cu ochii o cerceta pe ea. In picioare pantofii de scoala, negri, ciorapii lungi, albi, rochia de catifea. Ana tresarise, ce putea sa ii faca acolo in mijlocul Pietei Mari , numai si numai ca s-a o faca de ras sau ca sa dea cu bata in balta? Dodu statea cu aratatorul intins catre ea, tintuind-o :
- Parca e o rata incaltata! Ce faci ratusco? Si de cand ai aragazul ala cu patru ochi pe nas?
E drept, nu se vazusera de inca o vara. Timp in care ea isi pusese ochelari si schimbase scoala de cartier cu una in centrul orasului. Timp in care nu mai vazuse si nu mai auzise nici o istorie despre Bagabont, rareori cate o scurta rabufnire venita din partea mamei sau a tatalui care o compatimesc pe tanti Saveta, din cauza lui. Timp in care animalutul statuse acolo in camp, printre iepurii lui. Oare nu il invatase nimeni niciodata despre lucrurile care se spun si cele care se pastreaza in tine, pentru tine, fara a le scoate din piept, afara, niciodata?