agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3745 .



Ultimul
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dorasara ]

2003-06-12  |     | 



Ploaia tinea de trei zile. In zori incepuse sa cada
lapovita. Vantul batea in rafale,
spulberand in toate partile frunzele umede si
zdrentuite, adunate pe langa garduri.
Femeia tremura in hainele ei subtirele. Plecase de
dimineata sa-si gaseasca de lucru, de multe saptamani
cauta. Era greu. Ea nu avea decat cele opt clase
obligatorii si peste tot i se cerea scoala. N-avusese
cum sa faca mai multe, la ea in sat, intr-o vagauna de
munte, erau suficiente atatea. Viata o purtase nebuna
pe unde nici cu gandul nu gandise. Se maritase cu un
miner si ajunsese, nici ea nu stia cum, in Bucuresti.
Minerul se lasase de minerit, ajunsese la CFR,
ajunsese somer, ajunsese betiv.... si murise tanar,
lasand-o singura cu trei copii mici. Raducu avea zece
ani. Era galben si sfrijit, dar in el isi punea baza.
Avea judecata de om mare, dar puterile-i erau prea
slabe pentru cat de mult ar fi vrut el sa faca.
Doinita implinise opt ani. In ochii ei de copil se
citea tot timpul o spaima neinteleasa, pe fetisoara ei
trista incepusera sa se sape deja cute fine. Mai era
Marinus...La cei trei ani ai lui vazuse atat de des
lacrimi prelingandu-se pe fata mamei, incat mintea lui
de prunc nu si-o mai putea infatisa in alt chip. Cand
nu le avea pe fata, baietelul arata cu degetelul catre
ochii ei..." Apa, mama, apa..."
Traiau greu, de azi pe maine. Lucrase o vreme la o
spalatorie, castigase ceva bani, se descurca. Macar
paine aveau intotdeauna. Cu hainutele si ghetele
copiilor era mai greu, purtau unii de la altii, vara
umblau desculti...Nu-i vedea nimeni, caci locuiau
intr-o casa darapanata, cu o curte mare, plina de tufe
si balarii, in Soseaua Chitilei. Proprietarul murise,
nimeni nu revendicase mostenirea. Chirie nu mai
platea, nu mai avea cui.
Apoi o dadusera afara de la slujba...multi isi
pierdeau locurile de munca in vremurile acestea.
Plansese, se rugase, le amintise situatia ei
disperata, in zadar...Acum cauta de lucru. Cauta de
mult timp, nimeni nu o voia. " Ce sa fac cu tine,
amarato, nu vezi ce slaba esti?" ii spusese
patronul unei berarii. Ii
mai ajuta pe tarani in piata, mai capata legume. Le
facea copiilor cate-o ciorba. Dar n-ajungea,
n-ajungea. Copiii erau cuminti, erau ascultatori, nu
se plangeau. Le vedea doar privirile triste. Seara,
cand se intorcea, speranta licarea o clipa in ele: " Ai
gasit de lucru, mama?" Femeia dadea doar din cap. Nu
gasise. Scotea cateva cornuri rupte si uscate,
capatate de la un centru de paine - vanzatoarea le-ar
fi aruncat altfel - si cateva legume. " Bo'boane" cerea
Marinus. " N-are mama acum, maine, puiule!" Copiii
slabeau, era o minune ca erau sanatosi, i se rupea
sufletul de mila lor. Raducu incepuse sa se duca pe
la vecini sa-i intrebe daca nu poate sa le munceasca
cate ceva. Il puneau la sapat, era toamna, mai erau
gradini de ingrijit. Baiatul se opintea din toate
puterile, era cumplit de greu pentru el, dar nu se
dadea batut si seara venea cu 10 000 de lei acasa, din
care cumparau paine. Cat fusese vara mancasera
fiertura de corcoduse, aveau un pom batran in curte,
daduse Domnul de se facusera o gramada de fructe...
Acum Fanica plecase cu noaptea in cap catre centru.
Ii spusese o vecina ca s-ar cauta o femeie de serviciu
la o crasma pe la Hala Traian...Doamne, dac-ar capata
slujba! Dac-ar capata-o! Ar trece si ea iarna, le-ar
da de mancare la copii...Baiatul ar merge la
scoala...Si fata...
Era tare frig, dar nu simtea frigul. Mergea
inainte, impinsa de disperare. Nu vedea in fata
ochilor decat cele trei fetisoare infometate de acasa.
Stia ca ar fi fost in stare sa moara pentru ei, dar nu
asta trebuia sa faca, voia sa traiasca, sa munceasca
din rasputeri. Daca ar fi avut unde, daca ar fi gasit
unde. Simtea crescand in fiinta ei o forta uriasa.
Stia ca e in stare sa mute muntii din loc, numai sa
aiba unde...
Localul era la strada, il gasi usor. O cladire
veche, renovata, pusa la punct. Usa larg deschisa. In
usa un barbat inalt, voinic, aproape gras, cu mainile
in solduri. Avea privirea tulbure, parul in
neoranduiala.
- Buna dimineata, domnu' ...Vreau sa va intreb
ceva, daca nu va suparati...
Omul intoarse catre ea o privire rea. Era nervos.
Avea o multime de treburi si nevasta se gasise tocmai
acum sa plece in statiune. Avea o nevasta tanara, o
iubea ca un nebun, ii facea toate poftele. Plecase.
se vaitase ca o doare ficatul, doctorul ii recomandase
o cura de ape minerale. Trecuse deja o luna, ii simtea
cumplit lipsa. Il innebunea imaginea ei, cu parul
negru, revarsat pe spate, in patul lor din dormitor.
Toata noaptea bause. Vreo doi-trei prieteni, vreo
doi-trei musterii. Amestecase bauturile, nu mai
stiuse de el. Se sculase mahmur. Dorul de nevasta
tot acolo.
- Va rog, domnu'...n-aveti nevoie de o femeie de
serviciu? Pot sa fac de toate...Am trei copii si...
- N-am nevoie, du-te d-aci! Si barbatul se
intoarse sa intre in casa. Ea se repezi si-l prinse cu
amandoua mainile de brat.
- Va rog, mi s-a spus ca e un loc de femeie de
serviciu aici, am trei copii si n-am de lucru...Va
rog, domnu'...
Vocea rugatoare a femeii il opri o clipa, o cerceta
de sus pana jos. Era marunta si slaba, prost
imbracata. O fata fara culoare, ridata...Ochii insa,
albastri, mari, doeosebit de frumosi, il hipnotizara.
Ramase nehotarat in loc, cu privirea prinsa in
privirea ei. Si nevasta lui avea ochii albastri...si o
dorea atat de mult.
- Hmmm, nu stiu...poate te-as angaja...
- Angajati-ma, va rog, fac orice, puneti-ma la
orice!
Privirea barbatului se lasa in jos, ii cerceta
insistent soldurile, picioarele.
- Uite, daca te angajez...trebuie sa dai si tu
ceva...Sa-mi multumesti...Ca eu pot sa angajez pe
oricine, femei mai in putere ca tine, care sa faca
treaba.
Intelese. Obrajii i se colorara violent, revolta
si rusinea o innecau. Se reculese insa repede. Stia ce
avea de facut. Acasa erau copiii ei care-o asteptau.
- Bine, domnu'...
Barbatul ii arata intrarea cu mana. o duse intr-o
debara, langa bucatarie, si o poseda salbatic, cu
gandul la nevasta care-i lipsea, nestapanit, cu mintea
tulburata inca de aburii alcoolului. La sfarsit,
incheindu-se la pantaloni, ii zise:
- Ia si tu o matura si fa curat pe-aici...
Ramase sa munceasca acolo. Facea de toate, nu
statea o clipa, din zori si pana in noapte. Dupa ce i
se intorsese nevasta din statiune, patronul o ignorase
cu totul. Ii platea totusi salariul, nu cine stie ce,
dar putea sa se descurce, copiii aveau ce manca si se
puteau duce la scoala.
La putin timp dupa aceea stiu ca ramasese gravida.
Planse nopti in sir de ciuda si amaraciune. Isi spunea
cu deznadejde ca Dumnezeu voia s-o pedepseasca, dar
nu-si descoperea vina. Al patrulea...cand nu stia cum
sa-i creasca nici pe ceilalti trei. Si rusina, un
copil fara tata, un copil din flori...
Cand il simti miscandu-se in pantecul ei, se
linisti. Incepu sa-i fie drag. Le spuse copiilor ei de
micutul ce avea sa vina si ei se bucurara. "Bebe
mic, fratior!...Eu o sa-l tin in brate! Ba eu!" Si
Marinus intelese: "Bebe..." , spunea.
In primavara patronul o dadu afara.
- Te-ai puturosit, te-ai ingrasat, n-am ce-ti face!
Nu ramasera pe drumuri. O familie de oameni
buni afla de ei si un blid de mancare gasira
oricand in casa lor.
Nascu un baiat. Era sanatos si avea ochii albastri
ca ai mamei lui. Femeia isi gasi
in trupul firav destula forta sa-l creasca si pe el.
Capata o slujba la o scoala, femeie de serviciu.
Cand baietelul, Mihaita, facu doi ani, il lua de
manuta si-l duse sa-i spuna tatalui lui ca exista si
el pe lume. Ii deschise chiar patronul:
- Ce vrei, n-am sa-ti dau de lucru, am femeie la
munca.
- Am venit cu Mihaita...el...
- Ai mai facut unul, la ce ti-a mai trebuit unul
fa, n-aveai destui?
- El e copilul dumitale, domnu Teodoru...
Barbatul incremeni.
- Ce-ai spus, fa?
- El e Mihaita, e baiatul dumitale, ti l-am adus
sa-l vezi.
Fata omului se facu rosie, ochii i se bulbucara,
venele i se umflara la tample.
- Pleaca fa de aici cu minciunile tale! Fire-ai a
dracului de stoalfa...Ti-am dat o paine si acum vii la
mine sa ma santajezi! Pleaca pana nu-ti rup sira
spinarii...Huooo, tiganca dracului! Te rup in
bataie...
Barbatul se apleca, lua de jos un pietroi colturos
si-l repezi spre femeie. Aceasta vazu primejdia, feri
copilul si primi in umar lovitura ucigatoare. Speriat
de tipete, Mihaita incepu sa planga.
Cu umarul zdrobit, cu ochii arzand, strangand
copilul in brate, femeia pleca in fuga.
- Hai, Mihaita, hai cu mama!
El mai planse o vreme cu suspine, se molcomi apoi
si adormi in bratele calde care-l duceau acasa.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!