agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-08-28 | |
S-a apropiat de mine. Nu arăta prea bine. Era neliniștit și avea ochii înlăcrimați. Mi-a pus o mână pe umăr și m-a privit cu ochii hăituiți. Vroia să îmi spună ceva.”Vreau să îți spun ceva, mi-a zis, mi s-a întâmplat un lucru cu totul și cu totul neobișnuit, chiar în această dimineață, când coboram scările să plec la servici. O grozăvie, ce mai, ceva extraordinar, miraculos, ceva ce cu greu poate suporta o ființă omenească fără să își piardă mințile, ceva de neînchipuit, ceva imposibil, ceva de negândit - și în tot acest timp vocea îi tremura, lacrimile i se scurgeau pe obraji și mâna îi tremura și ea zguduindu-mi umărul cu putere - ceva ce nici în ruptul capului nu aș fi crezut că mi se poate întâmpla tocmai mie, sau oricărui alt om, dă-mi un minut să mă liniștesc și îți voi povesti imediat totul, așa ceva nu se poate, numai puțin, nu te supăra, mă vei înțelege,- se apropiase de mine așa de mult încât doar o răsuflare ne mai despărtea, cu o mână strângându-mă de umăr iar cu cealaltă deschizându-se la șlitul pantalonilor de catifea roșie pe prohabul cărora apăruse o mică pată de urină, tot roșie și ea dar mult mai închisă la culoare - a fost atât de real, atât de dureros și de plăcut în același timp,- privea cu un fel de disperare superioară spre jetul de urină care se arcuia îmbrățișând pământul și fără să mă ia în seamă a început să urle ținându-și privirea la fel de aplecată “pișatule, pleacă pișatule, du-te dracu de pișat nu poți rămâne aici, ești doar un pișat, un pișat ordinar” și fața i se congestionase întorcându-se în sfărșit spre mine roșie ca apusul - atât de uimitor, ceva de speriat, atât de năucitor, de surprinzător, atât de frumos și de gingaș, atât de suav și de măreț, atât de zdrobitor și emoționant.” I-am pus și eu la rândul meu o mână pe umăr încercând să-l liniștesc dar nu am reușit și până la urmă nu mi-a spus nimic din ceea ce vroia să îmi spună pentru că oricum nu aș fi înțeles. A fost ultima noastră discuție și de atunci, nimeni nu mai știe nimic de el.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate