agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-07-04 | |
Nu mi-am imaginat niciodata scena. Dar am stiut ca de data asta nu voi fugi. Ba dimpotriva. Voi merge incet.
Mi-am luat pardesiul, are ceva in el de demult, de actrita demodata. Dedesubt o rochie bleumarin simpla, grea, pe care o simti cazand pe coapse, pe solduri, sub care poti fosni fara pretiozitate. Copilul ma privea tacut din fotoliul de culoarea ursilor, cu genunchii la gura, trecand doar dreptul peste stangul atunci cand obosea, si apoi din nou, reluind miscarea. Am lovit un vas mare cu flori de toamna care s-au imprastiat mirate pe podeaua de lemn lustruit. Din cauza bufniturii Luka a clipit din gene scurt si apoi si-a scos din gura degetul mare. Apoi a inceput sa caute cu mine, in genunchi, pe covorul pufos, cercelul care mi-a scapat printre degetele care tremurau vizibil si se frangeau in rastimpuri. Probabil ca il amuza pozitia mea si a crezut ca ne vom juca, a inceput sa zambeasca , serios mai intai, apoi din ce in ce mai larg, pana la rasul acela cu clic care imi amintea ca nu poate fi decat copilul meu si cel mai iubit. Nu aveam insa timp de joaca, iar el se cocotase pe masa vazandu-ma pe mine pe tocuri, pentru a ajunge la inaltimea mea si a ma privi mai bine in ochi. Il vedeam din ce in ce mai incetosat, o sfera sau un cub, un zambet, un copil perfect. L-am imbracat comod, nu se grabea deloc, astepta poate sa ii explic ceva, nu ma ajuta catusi de putin, se rasfata in bratele mele, in graba mea care clocotea sub pielea alba, stravezie. - Cred ca am innebunit, I-am spus asta parca, iar el a zambit. - Ce nebunie senina , fara durere, ce culoare… - Asa se vede de la tine? Poate.. - Dar unde este dementa? E adevarat ca dementa nu iti vine niciodata intr-un plic roz si parfumat. Si poate trece lesne neobservata. Se simtea ca trezita dintr-un clopot de sticla, putea sa atinga ceea pana atunci doar vazuse, lucrurile isi schimbau consistenta, marimea, proprietatile, clanta era dintr-odata asa de rece, propriul parfum o infrisona si ii dadea o usoara stare de euforie. Cate descoperiri, dintr-odata… In fata blocului am realizat ca lui Luka Ii lipseau pantofii, s-a oprit mirat in mijlocul aleii, imediat ce l-am dat jos din brate, uitandu-se la sosetele albe ce absorbeau praful de pe asfalt si tinand esarfa mea in mana ca pe un balon cu heliu. Ai spus ca vei merge incet, imi aminteam singura in timp ce urcam etajele, dupa pantofii lui Luka, apoi ne-am aruncat in primul taxi care ne-a dus la gara. Numai stiu exact drumul. Dincolo de fereastra o funie nesfarsita, galbena, cu noduri de alte culori, campurile de rapita, incoerenta si halucinanta. Dincoace o bataie puternica de inima, a mea, de parca inghitisem o pasare ce se zbatea sa iasa afara, imi era si teama sa imi tin copilul, sa nu se sperie, era atat de linistit langa mine, pe bancheta, agatat de geam cu trupul firav, desfacut inspre lume, licarind de curiozitate si surprindere, cu ochii ca doua picaturi de roua inchise in doua margele de abanos. Am privit lumea ca si cand o vedeam intaia oara, balerinele gratioase dintre rapita, catedralele mute, fara limba de clopot… Am coborat din tren de mana cu Luka si ajutat de el. Il vazusem pe peron asteptand subtire, lung, o silueta pentru altii, pentru mine inceputul sfarsitului, flacara mocnind, zidurile cazand naucitor, doar pentru ca I-am simtit degetele impresurandu-mi palmele, doar pentru ca m-a privit intaia oara in ochi ca un otel ce te invita sa dormi pe lama lui, simtind cuiele trecand incet prin oasele-mi fragile, scrasninde, asteptand sa curga salvator sangele… Mi-a sarutat elegant mana, cu o siguranta de netagaduit ca urma sa fiu a lui, nu m-a scos din sarite asta, am tipat insa la gandul acela, Luka mi-a strans tare mana si s-a cuibarit intre picioarele mele, el a zambit, nu il vazusem niciodata zambind pana atunci, nu-I stiam zambetul , dintr-odata mi s-a facut cald si bine, nu stiam incotro sa ma indrept cautam toaletele cu privirea. L-a luat pe Luka de mana : - Du-te, eu te voi privi. Nu stiu exact ce s-a intamplat atunci cu Luka. Am intors capul de cateva ori, sa vad daca e bine daca spune ceva, el amutise inclestat in mana barbatului, privind amandoi inspre mine. Toaletele erau asa cum ma asteptam, am ascultat Hayden in timp ce ma aranjam, am zabovit mai mult peste solduri, ma rasfatam, stiam ca ma priveste din oglinda, sau ca poate aparea in spatele meu , ma privea intens, cum ma sting, cum ma descompun. Mi-am amintit atunci de singura si lamentabila mea tentativa de sinucidere, mai intai in cada, intre irisi, apoi in apa oceanului. Un delfin insa mi-a cautat compania, doritor de joaca . Am uitat de ce venisem acolo, de ce mi se paruse ca sinucigasii pot alege locul si timpul in care vor muri, am cochetat numai cu ideea de a nu mai fi si am ales viata. M-am gandit din nou la sinucidere. O puteam face acolo, ma simteam doar ca inaintea unei morti, doar cuiele acelea din palme, ramase de la degetele lui, ma tintuiau pe loc, sa gust placerea si durerea pana la capat, oricare capat ar fi fost acela. I-am gasit pe amandoi ingenucheati pe trotuar, langa un porumbel zdrobit de asfalt, Luka privea nedumerit, de la distanta, cu ochii aproape dilatati, in timp ce el il tragea mai aproape, sa il atinga pe aripa franta, peste ochiul intors inspre pamant. Luka ne privea alternativ, pe mine aparuta ca o mare salvare, apoi pe el, se temea de el ca de un necunoscut, ca de o forta nedeslusita, nu I-am dat nici un ajutor, nici macar cu privirea, l-am lasat prada lui, ii sorbea lacrimile si durerea si neputinta de fiinta plapanda, necrescuta. Apoi s-a aplecat incet catre el si l-a sarutat usor intre gat si obraz. Am simtit un gol in stomac. Trenurile suierau nepasatoare, valizele duceau oamenii inspre alti oameni, intr-o haotica ciocnire de atomi si de sunete. Pentru o clipa m-a tentat sa intreb unde vom merge, mi-a oferit bratul, da, evident, cafeneaua promisa, terasa cu cele trei mese impartind acelasi rest de soare tomnatic. Am ales una aproape de strada, Luka era deja absorbit de joaca lui, alinia pietricele din pavaj, oameni de zapada, luna, soare, zambete, flori, se ascundea dupa umbrelutele de soare, fugarea porumbeii rataciti. Eram doar noi acum, abandonati de respiratii, de asteptare, putea, in sfarsit, sa mi se intample orice. As fi putut sa il intreb ce mai facuse, daca a plouat, sa ii spun ca are voce frumoasa, neasteptat de frumoasa. - Ti-e foame? L-am intrebat intr-un tarziu. A intins mana inspre buza mea inferioara. - SSt, ai sange pe buze. Mi l-a intins apoi peste ruj, de la un capat la celalat, cu aratatorul, privindu-ma adanc dincolo de mine. - Si eu vreau sa iti spun un secret, sst.. - Ascult. - Ma strang pantofii. - Arunca-I si…ssst, nu spune la nimeni. Mi I-a luat din picioare usor si apoi I-a dus lui Luka: -Sa-I pazesti strasnic, da? Am tremurat ca o harfa. Nu stiam ca pot sa cant. - Ti-e teama de moarte?m-a intrebat intr-o doara. - …Aparte - Socrate! - Mi-e teama de tine.. - Nu de mine iti este, de tine. - Alege - Culege - Albine? - Dintre toate mortile te aleg pe tine - Cuvinte… - Oseminte! - Buna seara, iubito! - Fara ghilimele? - Fara. - Iubito vine de la iubire? - Nemurire - Ametire - Izbavire - Fluturire - Iti ma e frica? - Adica? - Uite, am spus-o.. - Rapus-o - Sedus-o - Este si asta dragoste, nu ? - Dragoste? - O dragoste mare - De ce doare ? - De prea plin. - Sunt plin si urla golul dupa mine, ma devoreaza plinul. - Descarca-te in mine... - In tine? Acolo sunt eu, nu este loc nicaieri. - Imi este rau de mine. Si mi-e frig. De ce ai venit? - Am crezut ca sunt cea care iti poate tine raul in palme. - Ti-era dor? - Mi-era dor. - Iti sunt drag? - Imi esti drag. - Ma iubesti ? - Te iubesc. Nu stiu cum am ajuns in lanul de rapita si daca am pierdut pantofii inainte de ajunge acolo sau dupa. Ba nu, nu I-am pierdut, taximetristul zambea vazandu-l pe Luka strangand cu sfintenie pantofii in brate, iar cu o mana neslabindu-ma, presimtind furtuna, abandonul, impartirea la doi. Nu imi amintesc daca am plecat de acasa cu vreo esarfa sau a ramas sa faca lanului de rapita contrast, ca un far al pierzaniei mele dintr-o lume bine orinduita- pe care unii o numesc viata, altii manastire- intr-una in care in sfarsit, putea sa mi se intample orice. mi-a placut sa fiu curva asa cum mi-a placut sa fiu mama. El imi spunea doar ca sunt femeie, atat de femeie… Undeva, intre coapsele lui lungi in care mi-am inchis toate urletele, am vazut cerul. Nu ma privea nicium , isi intorsese fata de la mine. El a spus ca a vazut o pasare lira care s-a sinucis intre doi colti de luna. Am mai vazut corcodusii de pe coasta, infloriti pana la ultimul,lingandu-mi pielea ferfenita, subsorile, degetele, intredegetele. Asa mi te imaginasem pe tine. Luka m-a iertat primul si mi-a gustat primele lacrimi adevarate. - Mami, urlau leii in cusca mami…Am auzit leii de la Zoo. Imi pieptana parul ravasit si genunchii rupti cu manile lui catifelate. - Mami,. Urlau leii! Dumnezeu a continuat sa ma numeasca femeie. Tu deja ma aveai, si stiai ca nu o sa pot iesi din tine, din nou afara, inspre culoare, inspre lumina. Da, limita muririi este nemurirea. Limita marginirii este nemarginirea. Limita mea esti tu. De acolo inainte incepe un camp de rapita. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate