Un inger m-a atins cu aripa. Si-a lasat ochii albastri peste mine, s-a uitat in strafundul fiintei mele si deodata, asemeni unei legaturi trainice, dar data uitarii prin nu stiu ce pacate neispravite inca si-a legat viata sa de a mea.
Ochii ei priveau in ai mei si ai mei in ai ei. O conversatie tainica data de azurul cristalului si de lumina sfanta ce trimitea mesaje neantelese si totusi clare pana la ultimul amanunt.
A urmat apoi o atingere sublima, doua maini ce se intalnesc intr-un dans vesnic asemeni unui ritual ce este redescoperit iar si iar numai pentru a fi dat uitarii din nou.
Zambete ce iti fac viata sa explodeze de o energie straveche, asemeni universului, o gluma intr-o realitate ce se transforma din cruzimea cotidiana in scantei de lumina multicolora, senzatii neîntelese si totusi de mult dorite ce au ca sursa suprema generator etern, sentimentul. Acest sentiment, o entitate de cele mai multe ori ingorata, lasata in penumbra sufletului, pana cand,incet cu incetul printr-o privire: intalnire a unei perechi de suflete, printr-un zambet: dovada sperantei, isi face loc amintindu-ne ce exista, obigandu-ne sa-i dam locul cuvenit.
Au urmat zile de o frumusete magica. Sentimentul de dragoste parca iti dadea aripi ce ajungeau pana la cer si-ti permiteau sa tii universul in mana stanga si dorintele si visele tale in mana dreapta. Detineai puteri nebanuite ce isi aveau originea in doi ochi albastri ce zambeau in caldura soarelui sau in vocea cristalina ce rostea cuvintele magice: te iubesc.
O declaratie pe cat de simpla pe atat de puternica incat pare ca in simplismul sau ascunde puterea creatoare de la inceputul lumii, pentru ca e suficient un te iubesc sincer si nepatat de motive ascunse pentru a putea sa aduci in viata ta o particica infima din raiul initial. Si acolo, in sanctuarul iubirii sa incepi sa construesti pas cu pas un lucru nesemnificativ pentru multi din jurul tau dar de o importanta cruciala pentru tine: o viata alaturi de persoana iubita.
Mai apoi pentru ca toate lucrurile au un sfarsit , pentru ca cortina trebuie sa cada si spectacolul sa aiba un sfarsit, intervine ceva...
Nu stiu exact ce... Indoiala, frica, gandurile negre, toate ar fi putut sa isi spuna cuvantul atat de eviatat de oricine a simtit macar odata puterea sentimentului.
Ceata incepe sa cada peste inima care odata era scaldata in razele soarelui, ochii incep sa uite privirea magica a celuilalt, atingerea devine imposibila, un strigat fustrant pentru urechi surde, zambetul o amintire uitatat intr-un colt prafuit.
Tot ce iti mai ramane e cuvantul, arma celui ce incearca o ultima izbanda.
In final nu iti mai doresti nimic. Doar caldura unor maini ce dansau in lumina lunii, privirea ce stia sa iti transmita atatea senzatii placute si zambetul uitat intr-un colt prafuit scos la iveala de lumina constiintei.
Incepi sa realizezi ce a fost, poate sa ghicesti ce va fi, sa vezi ca de fapt tot ce vrei e o iubire de demult care sa reinviie amintirea chinuitoare. restul e tacere...