Cerul e trist si singur cum ii sta bine unui indragostit. Se intampla ca vinul sa ramana in pahar cand aminteste un maine pe care nu-l poti astepta decat alintand un vers, se intampla ca vorbele sa pateze iubirea, adevarata apropiere a doua suflete ce se cauta sa ramana visul. Se intampla sa observam cum viata trece pe langa noi contribuind la efemera sclipire a soarelui oglindita in anotimpul perceptiilor noastre. Trecutul se amesteca in prezent si se pierde in viitor, Singura Realitate fiind Amintirea(repetare a trairilor favorite). Tot ce atingem e al nostru, tot ce putem retine suntem noi, corpurile sunt inutile in splendidul joc al iubirii. Ne intoarcem la starea de atom si ne atragem conform legii haosului. In scurta noastra existenta tinem cont numai de noi.
Cu o gingasie dureroasa la un moment dat petalele parasesc trandafirii pentru a face loc altor miracole puse la cale de maestrul inimilor-Viata.
Vraja unei orgi ma invaluie, sunetele salbatice si rafinate in acelas timp, trag din mine umbre de dorinta si mi le pun in fata.Stiu ce vrea sa spuna, stiu ce ar putea spune aceste note daca un magician le-ar transforma in cuvinte. Ce nevoie de cuvinte, sunetele acestea spun, eu inteleg, eu stiu ce ele spun, si este deajuns sa ard in propriul meu foc de care sunt legat asa cum sunt legat de cosmos. O liniste monumentala ma acapareaza. Stiam ca la mare o voi gasi. Incerc s-o retin, de fapt ma agat de ea ca un copil de o caruta in galop, de nu m-as alege doar cu praful in ochi...Linistea ma ajuta sa simt pacea universului. Deschid ochii si privesc marea. Marea ma priveste prin ochii caprui, plete aurii si picioare lungi...,traiesc in vis, visul meu de cateva nopti. Ma reped la fata din vis, nu vreau s-o pierd cum am pierdut muzica. Ma incordez ca un arc, il vad pe Vasile cum o stropeste cu apa, adica ei se joaca.
-Ce faci Vasile, de ce nu lasi fata in pace, ma bag eu in seama.
-Cum s-o las, am salvat-o, se ineca si acum...
-Multumesc! Ma trezesc multumindu-i ca a salvat-o, ce-i cu mine? Mi-o prezinta intr-un stil personal.
-Coca, el e prietenul meu, Paul. O priveste lung sa-i vada reactia. Coca rade si imi intinde mana.
-Nu te-am vazut inotand, spun eu.
-N-aveai cum, nu stiu sa inot, numai cand gandesc la apa ma scufund.S e priveste cu Vasile complice si nu inteleg ce e de ras.
-Daca vii cu mine te-as putea invata, zice dracul din mine sa nu-si vada de treaba.
-Cu tine merg oriunde, nu glumeste ea, asta nu-i gluma...
O prind de mana si o trag spre apa. Eu sunt atent si fericit, ea e vesela si nebuna. Sare de pe un picior pe altul, face valuri in nisip, si rade mereu. In apa sunt pietre care ar putea-o zgaria. O ridic in brate. Ii place sa stea cu fata la cer. Cu amandoua mainile de mijloc si de sub gat o tin ca pe un trofeu. Nu spune nimic, nici nu ma priveste. E ocupata de cer de parca ar fi plecata acolo si mi-ar fi lasat mie numai corpul. Mainile mele ii verifica pe sub apa picioarele de la coapse la calcai. Sunt fericit s-o tin in brate, s-o mangai, s-o privesc. Ea gandeste la fel, chiar daca e cu ochii inchisi si nu spune nimic. Stiu eu. Din cand in cand ma prinde cu amndoua mainile de gat de parca ar incerca s-o rapeasca vreun val. Aici nu sunt valuri mari, marea e ca si moarta. Stie ca nu poate fi rapita si totusi se agata de mine intr-o imbratisare nebuna, asa cum este ea toata, de parca mi-ar spune ceva, ceva ce eu trebuie sa inteleg. Rosesc amintindu-mi de filmul Titanic. Noi ii vom revansa pe cei de pe Titanic. Daca n-a vazut filmul, ii voi da caseta sa-l vada, sau o invit la cinema, mai bine o invit la cinema.
-Trezeste-te, iar vorbesti prin somn. Nevasta-mea, Mioara, s-a intors pe alta parte.