Motto:
Inima mea-i o piatra de ametist
Cand bate suna-atat de trist
Ca uit pana si faptul ca exist.

Navigand printre trupuri si suflete, m-am ciocnit candva umar in umar cu un sarman. Ma uitam la fata lui scaldata de lacrimi si nu mai imi gaseam cuvinte de iertare; insa tot el m-a linistit: “Inima mea are un defect, i-a mai crescut o aorta care nu mai pompeaza sange ci din plinatatea durerii imi varsa lacrimi in ochi, izvoare termale amare serpuind pe obraji”…
Viata lui este o poveste pe care daca aveti rabdare vreau sa o depan ca pe un fuior de nor, de jale si dor…
Un copil ca un fulg de zapada, lunecand printre oameni ca o caprioara speriata de un palc de mesteceni, aparu in fata mea aruncandu-mi un boboc de zambet trandafiriu. Cu un glascior cristalin ma intreba foarte hotarata: “Pot sa dau un telefon? “
Mi-am ascuns zambetul in barba si i-am facut un semn aprobator din cap. Dintr-o maneca lunga de carpa rasari ca un ghiocel o manuta cu niste degete foarte energice care tastau pe telefonul meu de pe birou un numar indefinit ce tindea spre infinit…
Amuzat o intreb: “- Cu cine vrei sa vorbesti?”
- Cu tati !
- Pai unde-i tatal tau?”
Atunci un degetel ca un turture straveziu se inalta pribeag, sfidand cerul.
- E acolo sus…..
Intr-o fractiune de secunda am intors capul… incepuse ploaia in sufletul meu, cu torente.
Cand mi-am revenit copilul plecase…
In prima clipa cand a aparut, vazand-o saracacios imbracata, primul gest a fost sa caut prin buzunare ceva marunt, dar de ce avea nevoie ea numai Dumnezeu ii putea oferi: “ O dragoste imensa care sa compenseze lipsa paterna.
Parca vad si acum straiele ei, carpite cu zeci de petice, imagine cenusie aidoma vremurilor de mult trecute…
Am asteptat mult pana sa o revad, de data asta palida si-nfrigurata. A intrat in magazin scotandu-si caciula din care s-a revarsat o cascada de bucle aurii.
Era un inger! Un inger in zdrente…
Am fost cu ea sa-i cumpar ceva de mancare, dar pe cand ieseam am vazut-o cum si-a priponit privirea de o femeie sarmana care cersea la marginea soselei. Niciodata nu am vazut in viata mea o haina ca a ei, construita numai din petice, ca un desen sumbru de Van Gogh.
I-am spus ghemotocului de fata sa ma astepte si am fugit in magazin sa cumpar ceva si pentru femeia aceea. Cand am iesit, copilul cu nume de basm, Alice, era deja langa mama ei, femeia cea sarmana.
M-am apropiat cu sfiala… “Nu poate sa vorbeasca” imi sopti ingerasul. I-am dat o punga cu merinde dar…Oh, Doamne, sa fi avut o mie de voci si tot nu s-ar fi comparat cu privirea de recunostinta pe care mi-a trimis-o!
Am cunoscut multi oameni care m-au iubit sau care m-au urat, dar niciodata nu voi uita expresia ochilor ei: un tipat mut impletit cu o caldura sufleteasca pe care numai o mama o poate da…
De atunci nu le-am mai vazut, iar valurile vietii mele m-au cufundat in bezna desertaciunii care m-au impins spre un alt oras, departe de dragostea fiicei mele impletite cu regretele tardive ale fostei sotii…
Viata mea: un vis, un fum
Azi scanteie, maine … scrum.
….Dupa ce si-a terminat de spus povestea, doua baltoace sarate clipoceau sub picioarele noastre unindu-se intr-un lac, o mare, un ocean de durere…