agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1677 .



Visatoarea
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Yvory ]

2003-12-08  |     | 



Niciodata ora aceea nu i s-a parut atat de plictisitoare. Zumzetul profesoarei parea s-o adoarma, lumina slaba ii apasa pleoapele si singurul mod care reusea sa o tina treaza era ghiontul primit in coaste regulat de la colega. “Ce zi ingrozitoare”, gandi ea. “De ce nu incerci s-o transformi intr-o zi oarecare?” auzi o voce venind din interiorul ei. Ii trecu o viziune prin cap, dar o uita inainte sa-si dea seama ce a fost. E clar: are halucinatii. E din cauza somnolentei. Ce-si dorea ea cel mai mult acum? Sa se intample ceva deosebit, bine-nteles!
Luminile prindeau putere iar sala era mult mai prietenoasa in conditiile astea. Usa se deschise incet, scartaind si atragand toate privirile asupra ei. Ce se intampla? Se auzira voci in jurul ei. Da exact, ce se intampla? Se intreba ea. Imediat simti un suierat in ureche: “Nimic nu se intampla! Haide, pleaca daca te plictisesti. De ce sa faci ceva ce nu-ti face placere?”. Se ridica si se-ndrepta spre tabla sub privirile uimite ale colegilor. “Ce-a apucat-o?” se intrebau toti. Dar pana sa le raspunda cineva, ea deja disparuse prin usa larg deschisa.
Intra intr-o incapere unde plutea o lumina crepusculara. Se uita in jur putin alarmata. Unde sunt? Auzea doar murmure, semn ca nu era singura. Unde suntem? Intreba din nou.
“Crede-ma, nu vrei sa stii.” Se apropie de locul din care-i veni raspunsul si vazu mai multe personae stranse laolalta. Ce oameni ciudati! Hmm, intr-adevar. Ce caut eu aici? Si cum am ajuns aici? Se uita dupa o usa dar in zadar. Bine, bine … usa nu, fereastra nu. Ce mancau, unde dormeau si unde isi faceau nevoile oamenii astia? Spiritele incepeau sa se incinga; se simtea o agitatie care nu prevestea nimic bun.
“Hei” o striga femeia tanara “vino aici. Ia spune, ne ajuti sa evadam?”
“Suntem intr-o inchisoare?” intreba ea naiv.
“O inchisoare a mintii! In curand nu o sa mai avem aer. Trebuie s-o stergem.” Sopti ea.
“Bine, sigur ca pot sa incerc. Sper sa si reusesc.”
“Daca faci exact ce-ti spun, o sa reusim. Uite,” spuse ea aratand spre tavan “aia e portita noastra de scapare. Stai cumva sa pot ajunge la ea.”
“Nu o asculta.” Vorbi un barbat. “Nu faci decat sa inrautatesti lucrurile.” Apoi isi intoarse privirea si continua sa faca ceea ce facea si inainte.
“Nu e adevarat,” vorbi femeia “el e gardianul, misiunea lui e sa ne tina prizonieri. Haide, stai aici si ajuta-ma sa urc acolo.”
Cei din jur incepura sa urle si se isca un vacarm de nedescris. Barbatul care vorbise mai devreme se ridica. Avea o mitraliera agatata de umar. Nu apucase sa-l vada prea bine dar i se parea ca o sperie. Era asa mare, robust, haine negre, mitraliera, figura lui serioasa, sprancene incruntare; tot dadea indicatii in stanga si in dreapta. “E clar ca el e seful.” Se gandi ea speriata la barbatul care parca acum sarea s-o muste. Statea in patru labe suportand fara sa cracneasca greutatea femeii care tot lucra de zor la trapa de pe tavan. Se auzi un clic si o usa se deschise la cativa metri. Cum e posibil? Nu exista nici o usa cand s-a uitat ea prin incapere. Dar atunci pe unde a intrat? Bine, poate nu s-a uitat prea atent. Oricum nu conta. Trebuia sa fuga. Se ridica de jos, darimind-o pe femeie si merse spre usa. Nimeni nu o observa in afara de barbatul acela si nimeni nu voia s-o opreasca in afara de el.
Intra intr-un hol ingust care ducea spre o alta camera la fel de mare ca si cea din care iesise. Nici o usa, nici o fereastra, nici o scapare. Barbatul era pe urmele ei. Oare ce se va intampla daca o va prinde? Si era inevitabil. Se aseza intr-un colt mai intunecat, isi lua genunchii in brate si-si ascunse fata. Cum de s-a ajuns aici? Nu ar fi trebuit s-o asculte pe femeia aceea. Avea ochi vicleni, dar abia acum isi dadu seama. Ah, si barbatul acela… simti niste furnicaturi in stomac. Oare e posibil? Se intreba ea. Sa fie dragoste? Dar vrea sa-mi faca rau. Poate o sa ma omoare. Iar stomacul. Si dintr-o data, ideea mortii nu i se mai parea atat de ingrozitoare. Daca nu putea fi cu el atunci tot mai bine moartea. Pasii se oprisera in fata ei.
“Uita-te la mine!” spuse el pe un ton grav.
Isi ridica privirea si-l vazu stand pe vine in fata ei, cu mitraliera pe umar si o privire fioroasa. Ii dadura lacrimile, dar nu le lasa sa se scurga.
“Ce ai facut?”
Am vrut sa fug de tine, isi spuse ea in gand, dar nu i se paru potrivit sa spuna si cu voce tare. Apoi spuse doar atat:
“Am vrut sa fug!”
“Nu intelegi? Nu eu sunt dusmanul.” Fata i se lumina. Cu siguranta era un semn bun. Si iar furnicaturile in stomac… Era hipnotizata, zdruncinata, paralizata.
“Imi pare rau!” spuse ea.
“Hai sa mergem!”
Cu tine, oriunde! Gandi.
A luat-o de mana si a dus-o in incaperea cu pricina, care acum era puternic luminata. Ca din senin aparusera niste ferestre, cate nu putea spune cu certitudine. Ideea e ca existau. Cel putin jumatate din oameni disparusera, printre care si femeia aceea diabolica.
“Unde au disparut?” il intreba ea.
“Au fost luati. Sunt ca si morti. Nu-ti mai bate capul cu asta.”
“De ce nu fugim pe geam. Nu vad nici un gratar.”
Fara sa-i raspunda, barbatul deschise un geam si se baga in spatele lui. Se vedea perfect prin geam dar de la brau in jos era alta persoana. Se vedeau picioarele unei femei batrane cu o fusta inflorata si decolorata. Scoase un tipat de uimire si-l striga sa-i arate.
“Uita-te in geam. Se vede o femeie batrana.”
“Nu-mi face una ca asta.” Zise el pe un ton dur ca si cum ar fi vrut sa spuna: “Nu-ti bate joc de mine.”
Facura scimb de locuri, iar el se convinse ca intr-adevar se vedeau picioarele altei persoane.
“Lumi paralele” spuse el si apuca repede picioarele care incepura sa se zbata cu putere. Intr-un final, reusira impreuna s-o scoata cu totul de acolo. Femeia batrana nu se mai misca deloc iar ei se uitara cu atentie la ea. Era exact aceeasi persoana care o indemnase sa evadeze, doar ca imbatranise foarte mult.
“Plastic!” spuse el si amandoi se uitara pe geam unde totul parea anormal. Tabloul naturii era fara viata iar dintr-o data, rasari de dupa un copac femeia batrana razand de naivitatea si prostia lor. Cum putusera sa se gandeasca la asa ceva? Cum isi imaginasera ei c-o pot prinde atat de usor? “Papusa” din mainile lor avea un zambet tamp. Resemnat, arunca bucata de plastic pe geam iar aceasta disparu cine stie unde.
“Ce fel de geam e asta?” intreba ea.
“Nu e nici un geam. Intinde mana.”
Facu ce i se spuse. Desi simtea briza cum ii mangaia fata, privelistea nu era altceva decat un desen frumos pe un zid de piatra. Atunci de unde vin lumina si briza? Intrebari fara raspuns. Se sprijini de asa-zisul geam si se uita la barbatul din fata ei. Furnicaturi in stomac… Se apropie si-i atinse usor fata. Tot ce vroia era sa-l sarute. Se uita in ochii lui care la inceput pareau fiorosi. Se simtea de parca ar fi fost din totdeauna impreuna. Nu existau batiere sau limite. Il saruta si totul se topi in jurul lor, dand la iveala o lumina normala. Cuvintele nu-si aveau rostul. Doar o privire si stiau totul. Iar privirea aceea spunea: impreuna pe veci.
Se trezi cu un ghiont intre coaste. Colega ii dadea scularea. Era ametita rau si avea furnicaturi in stomac, ceea ce era un lucru foarte bun caci … stia.
“Credinta mea il va face real.” Ichise ochii si se simti coborand in adancul sufletului, unde gasi puterea de a creea din neant orice.
Usa se deschise pentru a doua oara scartaind la fel de urat ca prima data. Toate privirile se atintira asupra unui barbat inalt, bine facut, imbracat in negru si cu o privire fioroasa. Fata ei se lumina iar stomacul ii furnica dandu-i senzatii de lesin.
“Bine ai venit in lumea mea,” ii spuse ea sarutandu-l cu patima si strangandu-l puternic in brate ca si cum nu ar fi vrut sa-l piarda.
“Impreuna pe veci!” ii spuse el trecandu-i mana prin par.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!