agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-12-24 | |
Iarnă?
A început sa plouă. Cu castane și frunze roșii, galbene, portocalii. Mie îmi plac cele portocalii: sunt răsucite și râd la soare. Ies la plimbare prin curte, apoi trec dincolo de poartă. Mă plimb pe trotuar și ocolesc frunzele colorate. Să nu le calc și să le sfărâm! Casa de vis-a-vis e jumătate dărâmată - doar fațada mai rezistă așa, din inerție. Cum ar fi dacă, întors acasă, ai descuia ușa și ai intra într-o grădină cu flori uscate și pomi dezgoliți. Nici ferestrele nu-ți mai trebuiesc pentru aerisire. Casa asta e ca o slujbă prezentată într-un ambalaj frumos, iar în interior nu găsești decât un balaur zâmbăreț cu strungăreață ce sughite mereu împroșcând scântei. Ce zi frumoasă și însorită. Vreme de cules gutui. Și de stat în sezlong cu privirea pierdută spre munții din zare. Pot zări Brașovul, și Clujul, și Baia Mare… Îmi închipui cum este acum pe Platou, cum lucesc Babele în soarele ăsta de toamnă. Probabil încă mai rătăcesc câțiva turiști, angajați noi la vreo companie a cărei conducere nu le-a aprobat concediu decât acum, la granița dintre anotimpuri. Curând se va lăsa seara și va apare luna sub forma Craiului Nou. Va fi culcată, va avea colții potriviți în sus și va prevedea secetă în martie. După-amiază tihnită, vreme de trândăvit și de stat pe-o bancă într-un foișor de lemn, cu o cafea caldă alături și cu privirea spre nord. Iar gândurile să plutească aiurea, într-un repaus definitiv, zâmbind alene apusului de soare. Tii! Ce mai plouă cu frunze portocalii. Parcă ar fi toamnă și s-ar culege castanele. Ca atunci, la țară, când am plecat pe câmp să adun maci. Și tot mergând am găsit doar praz și-am început să strâng până mi-am umplut brațele cu mușețel sălbatic. Spre seară, întorcându-mă acasă, i-am întins mamei prazul: 'Uite mamă ce maci verzi am găsit la câmp!' 'Pune-i repede în glastră', mi-a zis ea. 'Și nu uita să le culegi semințele, să facem plăcintă de cânepă.' Cam asta văd eu în după-amiaza asta de februarie. E cald afară, e soare și habar n-am de unde mai cad frunze din pomii atât de goi. Dar vine ea seara! Iar e lună plină și pe masă vor sta castane coapte cumpărate ieri de la Nick. Pe furiș mă atinge un fulg alb. O iluzie, desigur… Afară e toamnă, iar pe străzi se ridică vârtejuri ciudate de zăpadă… E viscol?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate