Capitolul 1
Lacul din apropierea padurii Vermou trezea printre localnici cele mai stranii sentimente. Se zvonea ca, dincolo de malurile abrupte in care salcii pletoase se scufundau intr-o dezolanta solitudine deasupra undelor adormite ale apei s-ar ascunde o creatura odioasa, al carei chip, desi nu fusese niciodata zarit de aproape ar ingrozi orice om s-ar aventura prin padure la ore tarzii. Ani de-a randul legendele au luat locul povestilor fabuloase ce animau viata localnicilor, ajungand sa fascineze pe strainii ce nimereau intamplator pe acele meleaguri. Una dintre cele mai fabuloase povestiri spunea ca, intr-o anumita zi a anului, la asfintit, deasupra lacului, adunate pe crengile plutitoare ale salciilor, iesite din intunecimea padurii, se asezau in tacere bufnitele intarziate ale Vermou-lui. Alaturi de ele se adapostea in salbaticia lacului, pe plute de trestie si bambus, ancorata de crengile salciilor batrane creatura – despre care unii ziceau ca ar fi fost un om cu chip de fiara, altii ca nici nu ar fi fost om ci doar o intruchipare a Raului- si ca, doar in acele ore ale inserarii oamenii i-ar putea zarii chipul in luciul trandav al apei, luminat doar de razele molatece ale lunii. Se mai spunea ca, acela ce i-ar zari chipul ar fi intr-atat de ingrozit incat si-ar pierde mintile si vocea pentru totdeauna. Se indicau mereu cele cateva familii ce locuiau pe malul lacului in apropierea padurii printre care se aflau inspaimantator de multi nebuni ce fusesera candva oameni sanatosi ce, fara motiv, innebunisera dintr-odata, de parca un soc teribil le-ar fi intunecat ratiunea si gandurile si i-ar fi lasat inerti, le-ar fi rapit orice vointa de a fi si de a trai. Primul “nebun” fusese o femeie, cu mai bine de 10 ani in urma ce, copila fiind se intorsese de la o plimbare tarzie pe malul apei, incremenita intr-o stare bizara de mutenie si sufocata de lacrimi uscate pe obrajii ce-i erau murdariti de noroi si sange. Ochii Elenei- cum se numea sarmana femeie- ramasesera ficsi, privind in gol, privind impasivi orice urma de miscare din jurul sau, nereactionand decat la zgomotul infundat al ploii in care parca isi regasea luciditatea si identitatea, intr-o stranie revenire, ramanand insa muta si singuratica. Ceilalti nebuni erau inca si mai pierduti. Nici macar ploaia nu-i elibera din transa, fiind aproape paralizati, lipsiti de orice initiativa constienta. Erau numiti mortii vii si oamenii incepusera sa se teama ca ar putea sa fi devenit discipoli ai raului. Cand erau alaturati, la fel de pasivi si inerti capatau, parca, o paloare de zambet ce le ingrozea si mai mult familiile.
Trecura cativa ani in care povestile se topisera in uitare. Ramasesera doar cativa betivi prin bodegile orasului care devenisera veritabile puncte de atractie turistica prin povestirile lor fabuloase spuse la un pahar de tarie cu patosul misterios al localnicului imbatranit, static, detinator al adevarurilor si legendelor prafuite, uitate, ingropate in trecut.
Intr-o vara in sat s-a mutat un doctor in varsta cu mult mai tanara sa sotie si cu fiica sa ce tocmai implinea 13 ani. Doctorul era un batran obosit de zgomotul si tumultul orasului ce se gandise sa cumpere o casa undeva intr-un loc linistit unde sa se apuce de scris si sa-si duca batranetea din averea ce o agonisise pana in acel moment. Isi cumparase o casa mare pe malul lacului pe care o renovase cu totul si isi construise in apropiere si o cabana – la nici o ora de mers prin padure- in care sa se retraga sa scrie… La spitalul satului era chemat rar – doar in cazurile deosebite, astfel ca batranul doctor isi petrecea o buna parte din timp in cabana, alaturi de fiica sa. Sotia obisnuia sa calatoresca si sa petreaca timpul cu prieteni pe care sotul i-i acceptase constient de tineretea ce o indrepta spre o viata la fel de tumultoasa si usuratica ca cea pe care o dusese si el. Nu se indoia ca sotia il insela insa de-a lungul vietii invatase ca o sotie frumoasa, o fiica minunata, o viata indestulatoare si aparenta unei familii fericite chiar inseamna o viata de familie fericita. Si asta era tot ce isi dorea ! O batranete fericita si linistita in care sa se dedice vechii pasiuni pentru care nu avusese niciodata timp- aceea de a scrie… Cu un temperament vulcanic si o personalitate vie batranul doctor nu reusi, insa, sa traiasca in liniste mai mult de un an. Isi facuse prieteni printre oamenii importanti ai orasului ce incepuse sa se dezvolte si sa capete o deosebita importanta turistica. Continua sa fie mai degraba un sat mai mare, de munte, linistit si adapostit de tumultul cotidian, insa doctorul, dupa lansarea de succes a primei sale carti se lasase purtat de renumele si reputatia sa catre elita orasului, implicandu-se in tot felul de afaceri si extinzandu-si influenta asupra intregii comunitati. Felul sau ingaduitor si caracterul onest il transformara intr-un adevarat erou al orasului iar sotia sa tanara si placuta il facea de fiecare data sa isi eclipseze prietenii si sa apara intr-o postura luminoasa. Astfel, doctorul ajunse la doar 2 ani de la sosirea in oras primar.
De ziua fiicei sale – Diana- care implinea 15 ani batranul ii organiza o petrecere la cabana din padure si o coplesii cu tot felul de cadouri si atentii. Era un sfarsit de vara minunat, o perioada de mare fericire si implinire pentru intreaga familie, Diana insa, in contrast cu parintii ei era o fata retrasa si sensibila care aprecia mai degraba linistea padurii si lectura in care adesea se refugia. Mostenise inclinatia spre cuvinte si flerul tatalui sau si chiar incepuse sa fie foarte apreciata de cei care avusesera privilegiul de a ii citi creatiile. Tatal glumea in fata prietenilor spunand ca deja se simte eclipsat de fiica sa si o incuraja cu blandete sa isi traiasca viata cu mai multa fervoare si indrazneala, asa cum o facuse si el, si poate ca inca o facea… Din acest motiv ii si pusese la cale, in secret, o petrecere la cabana si ii invitase toti prietenii si colegii sperand sa o vada mai vesela si mai deschisa. Mama o luase adesea in calatorii ei prin tara si prin lume si o invatase sa fie cocheta si placuta. Diana la 15 ani era o fata matura, deosebit de frumoasa si, datorita mamei ei in special, devenise extrem de cocheta si capatase instinctul feminin al propriei pretiozitati estetice. Invatase sa se foloseasca de admiratia baietilor ce roiau in jurul sau, desi ramanea rezervata si mai degraba timida, preferand sa nu se aventureze prea departe cu nici unul dintre ei. La petrecerea organizata de tatal sau, Diana a participat, ca deobicei, doar de forma, iar putin dupa miezul noptii a preferat sa se retraga in linistea padurii, pe malul lacului…