agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-01-05 | |
- Urmatorul! se auzi vocea absenta a asistentei.
Avea o gura frumoasa, rotunda, conturata cu un ruj care o facea apetisanta. In rest, halatul alb, tipic, pana la genunchi, picioare de asistenta candva tanara, acum obosita de rutina, de a vedea aceeasi pacienti rabdatori, speriati, asteptand o minune, sau macar o alinare. Pe masa, rasfirate in evantai reviste de tot soiul, o culoare a unei alte lumi. Lua si el una mai putin provocatoare, stia cum se studiaza reciproc pe sub gene pacientii intr-o sala de asteptare, la medic. Din cand in cand vocea joasa a doctorului, curgand pe sub pragul usii si atingandu-i urechile ca o adiere. Cineva desfacand o bomboana, auzi zgomotul celofanului, se uita involuntar in acea directie. Pe scaunul de vinilin candva rosu o jumatate de femeie, strangand in brate o jumatate de iepure alb. Isi freca ochii cu dosul palmelor, se mai uita o data. Femeia nu ii acorda nici o atentie, pesemne era obisnuita sa primeasca astfel de priviri. Atunci lasa ochii in jos, oarecum rusinat. Mana dreapta a femeii, caci numai una avea, ii intinse si lui o bomboana. - Sunt bune, adauga cu jumatate de zambet. Au lichior de visina inauntru. O lua si se simti rosind pana in varful urechilor, ca un adolescent. Incepu sa mestece usor, pastrand savoarea de visina sub limba mai multa vreme. Se simti vinovat apoi fata de doctor, probabil ca ii mirosea respiratia a lichior. Oare va crede ca e beat? Usa cabinetului se deschise larg si o tanara imbracata complet in roz, ca o fondanta isi facu aparitia, zambind catre sala de asteptare. Un zambet de grup, ca din fotografiile de sfarsit de liceu de pe vremuri, in care femeile aveau parul buclat langa ureche, fustele scurte, dezvelind picioare indraznete, iar chipurile le erau invelite intr-un mister de staniol. Apoi le dori o zi buna, spuse la revedere si pleca. Asistenta isi facu din nou aparitia in cadrul usii, un halat alb, o voce absenta: - Urmatorul! Se ridica un domn cu mustata, sacou peticit la coate, de contopist si un aer umil, de caine batut. Isi impiedica picioarele de presul decolorat, se scuza, de parca ii pasa cuiva si disparu in spatele usii albe. In curand in sala de asteptare ramasese doar el si femeia, daca ii putea spune astfel, femeia fara o jumatate. Era curios, din cale afara de curios, dar nu indrazni sa o mai priveasca inca o data si se multumi sa isi cufunde privirea in aceeasi revista, nedeschisa. - Ceva interesant? sparse vocea jumatatii de femeie tacerea. - Nu prea. Rosi. Inca nu o deschisese. Cum putea atunci sa spuna ca nu era interesant? II vazu atunci jumatatea de gura, strigand parca sa fie completata. Nu parea deloc sa o deranjeze diformitatea ei. Si citindu-i parca gandurile femeia ii explica: - Un accident nenorocit. Nu simti mila. Dar nici bucuria aceea, pe care o simti involuntar cand, prin comparatie cu celalalt, te constati sanatos si intreg. Gura femeii exprima nostalgie, da, nostalgie pentru jumatatea lipsa. Iepurele manca oare o jumatate de morcov? Se simtea totusi nelalocul lui acolo, luat cumva pe sus de naturaletea si curajul femeii care ii dadea un aer de inferioritate, parand ca il salveaza dintr-o situatie incomoda pentru el. Ca barbat insa, inainte de orice alte consideratii, simtea nevoia sa o priveasca, asa, direct, barbat- femeie. Avea un picior lung si coapsa de vioara, un gat alb, extrem de alb si ochii umezi, ca de caprioara, fara a trada teama de fi vanata. Purta un taior rosu, pe corp si pantofi cu tocuri inalte, care ii puneau in evidenta glezna fina, ciorapul elegant. Nasturii ca niste perle margineau taiorul, te asteptai sa vezi de partea ceallata un san dezgolit, dar nu, linia nasturilor care ar fi trebuit sa joace rol de axa de simetrie nu reusea decat sa te faca sa te intrebi ce era dincolo, unde era partea celalata, sora geamana. O vazu intrand in cabinet cu naturalete, de parca se invartea intr-o lume a jumatatilor de oameni. Nu mai era decat el in sala de asteptare, cand parasise oare domnul cu mustata cladirea nu stia. Cert e ca odata cu intrarea ei in cabinet cerul se intunecase la loc, frematarile care ii consumau energia fara nici un rost se faceau simtite din nou, iar golul acela din cosul pieptului se intorsese la locul lui, parca mai adanc decat la inceput. Se simti iarasi plin de angoase, fara tel, obosit. Se simti nepregatit, in banca intai, sub ochii neiertatori ai profesorului. Cu lectia neinvatata. - Ma simt inutil doctore, ma simt inutil. Adevarul este ca mergand pe strada isi vedea umbra pe asfalt, nu reusea nici macar sa-i mai domoleasca arsita, era acolo un coeficient de elasticitate si el inutil, din moment ce nu determina absolut nimic folositor. Cosuma energie ca sa respire, ca sa manance, ca sa traiasca, dar nu oferea niciodata nimic inapoi. Si asta nu se intampla de ieri de azi, ci dintotdeauna, de cand se stia. - Dormi noaptea? Ai pofta de mancare? - Am. Dorm. - Ai activitati regulate? - Am: alerg dimineata, citesc, merg la munte, am servici. - Traiesti singur? - Da. - Divortat? - Burlac. Termenul i se paru hilar, dar nu gasi altul la indemana. Nu evita femeile, nu era misogin, nu si-a propus sa traiasca singur. - Vreo relatie de lunga durata? - Toate relatiile mele au fost de lunga durata, doctore. Ca niste ciorbe lungi, gandi in sinea lui. " Bandaj pentru stomac", cum le numea biata mama, Dumnezeu sa o ierte. Fara ele nu se poate, dar nu le duci dorul niciodata. Nu indraznise niciodata sa guste mancare mexicana, de exemplu. Stia ca e condimentata si se temea de consecinte. - De visat visezi? - Cateodata. - Spune-mi cateva din visele tale. Lui nu i se pareau relevante. De obicei oameni fara chip, sau chipul cuiva cunoscut purtand alt nume, intamplari obisnuite, pe care le traise. Din cand in cand cate un vis iesit din comun, care pana la urma mai fusese visat si de altii. Cel in care era impuscat si simtea glontele trecandu-i prin fiecare milimetru de tesut, provocandu-i dureri nemasurabile. Cadea pe asfalt, in mijlocul unei strazi, vedea venind o masina si nu se putea misca de acolo, oricat ar fi incercat, picioarele ii erau intepenite, creierul nu transmitea comenzile. Se trezea transpirat, isi misca mai intai picioarele sa fie convins ca e intreg, apoi se bucura pret de cateva secunde de faptul ca fusese doar un vis. In celalalt vis iesea pe malul oceanului, la o plimbare, deschidea usa hotelului, privea pret de cateva secunde fascinat apa, spuma, miscarea, infinitul si dintr-odata apele incepeau sa se involbureze, sa creasca, sa vina inspre el si sa il inghita, fara urma. Aflase mai apoi ca nici macar`aici nu era unic. Si alti prieteni sau colegi visau versiuni mai mult sau mai putin fidele ale acelorasi vise. Cu toate asta credea cu tarie in individ si individualitate, ura generalizarile, fenomenele de masa, uniformizatoare, ura copiile, imitatiile, kitsch-ul. Se considera un om cult. - Doctore pot sa te intreb ceva? - Te rog. - Cum vezi tu femeia in taior rosu? - Poti fi mai precis? - Este intreaga? Hohote de ras, mai degraba un zambet larg, inainte de a se rupe. Intreaba un doctor psihiatru despre unul din pacientii sai daca este intreg sau nu. Jena. - Adica este completa, nu are nici un handicap, o mana lipsa, un picior, o jumatate de corp? Nu stia cat timp trecuse de cand astepta singur, in sala de asteptare care se cufunda pe nesimtite in intuneric. Nu se ridica sa aprinda lumina, mai putea gusta putin din ultimele ramasite ale zilei. Clanta se misca, apoi vazu chipul luminos, ochiul cel umbrit de gene exotice, spranceana fina, arcuita, de actrita demodata, jumatatea de buze, ca o inima rupta pe din doua, umarul rotund, bratul leganand o poseta, piciorul in ciorap fin, pantoful, o alta geometrie, isi spuse si se ridica automat de pe scaun, femeia parea ca paraseste incaperea si era de datoria lui sa o faca. Femeia ii aprecie delicatetea si dovada de buna crestere cu o scurta inclinare a capului, apoi ii ura o seara buna si cobori treptele casei cu gratie si hotarare. Asistenta venise lipaind din papuci, aprinsese lumina si cercetase atent sala de asteptare, gata de a invita inauntru urmatorul pacient, ultimul pentru ziua aceea, dar nu mai era nimeni, doar reviste imprastiate si miros de alb. Barbatul coborase si el treptele si mearga acum in urma femeii. Tocurile ei loveau ritmic trotuarul, o muzica ce ii incanta mereu urechea de barbat, iar mersul nu ii era deloc dezechilibrat, asa cum te-ai fi asteptat, ba dimpotriva, avea o delicatete aparte. Strada nu era deloc aglomerata, la ora aceea tramvaiele gemeau de oameni ai muncii, in timp ce adolescentii se furisau pe sub blocuri inspre Centru sau isi strangeau cu mandrie iubitele de mana, copiii erau chemati la masa, o zi obisnuita de miercuri, intr-un cartier din cele mai bune ale orasului. Trecura pe langa cateva vitrine luminate, manechine, telefonie mobila, masini, plastic, tabla, piatra, asfalt, atomi in permanenta miscare, materie.Teii trimiteau semnale de floare si aroma, era perioada favorita a anului pentru el. Intrasera deja pe stradute laturalnice si nu mai era nimeni pe strada, era mai greu acum sa se ascunda, i se auzeau si lui pantofii, in contratimp cu tocurile ei, nu trebuia decat sa intoarca putin capul si ar fi fost descoperit. O vazu cautandu-si in poseta, cheile probabil, trebuiau sa fie aproape de locuinta ei, se opri in dreptul unui bloc, il stia, era un bloc de garsoniere si fara sa vrea se descoperi bucuros, multumit, senin, ca si cum dupa o zi mohorata cu cer posomorat si trist care ii dadea dureri de cap, incepea sa ploua linistit. Cateva ferestre erau luminate, oare care era a ei? Intra in scara blocului, parea ingrijita, flori ici colo, peretii zugraviti candva destul de recent, usi curate, numara etajele, mai trase o data cu coada ochiului si stabili ca era vorba despre apartamentul 8. Nu mai avu rabdare si merse la afisier unde ii descoperi numele: Teodora Demetrescu. Rasufla usurat. Chiar locuia singura. Nu stia exact cum avea sa foloseasca aceasta informatie, stia unde locuieste, ii stia numele. Isi aprinse o tigara si trase adanc un fum in piept. Nu numai ca se simtea inutil si fara tel, dar devenise si brusc interesat de o jumatate de femeie. Zambi. Pana la urma era simplu de gasit. O sa mearga la medic si miercurea urmatoare si poate se vor intalni din nou acolo. Saptamana trecu usor, rutina se instalase comod in viata barbatului si ii ranjea cateodata dintr-un fotoliu, vezi- ti-am spus- ca- e-mai- simplu- cand- ai- stabilit- un program. Veni si miercuri,lua tramvaiul de data aceasta, era putin grabit sa ajunga si oarecum emotionat. De parca ar fi avut o intalnire. Aproape ca alerga de la capatul Strazii Independeneti pana la cabinet. Intra pe usa alba si o zari imediat, era antrenata intr-o discutie cu o batrana, pesemne o discutie pe teme religioase caci batrana isi mai facea cruce din cand in cand si isi aduna palmele a rugaciune. Saluta cand intra, iar femeile isi intrerupsera susoteala pentru a-i raspunde la salut. Femeia pe jumatate ii zambi ca unui cunoscut si reintra in discutia acaparatoare, care il enerva pe barbat. Asa cum era putin aplecata inspre batrana, cu trupul rasucit nici nu se putea spune ca ii lipsea o jumatate de corp, ba i se paru chiar ca isi indrepta ochiul si inspre el din cand in cand, ca si cum voia sa se asigure ca mai era inca acolo. Hotari ca de data aceasta sa lase discutia sa fie condusa de medic, sa nu si-o mai imagineze dinainte, era meseria lui, se putea increde in el. Mai ales ca avusese un vis mai nou de data aceasta, pe care il mai visase doar o data. Se facea ca zboara, intr-un fel de masinarie descoperita, ceva ca un covor zburator, neacoperita si fara brate. Apoi diferite personaje din nuvelele scrise de el incepeau sa il urmareasca, un fel de razboi al stelelor in care lupta corp la corp nu avea niciodata loc, astfel ca ramanea doar cu senzatia stranie ca este urmarit si nu pentru a-i fi multumit, ci pentru a da socoteala. Da, ar mai fi trebuit sa-i precizeze doctorului ca scria, de aproape doi ani, scria. Desi abordase mai multe stiluri, cele mai dragi scrieri ii ramasesera cele despre copilarie,de la tara, o lume al carui mers propriu nu se lasa niciodata nestingherit de revolutiile tehnologiei. Avea acolo cateva personaje, un mozaic de trasaturi ale unor persoane existente si altele noi, dobandite din pana lui proprie, de scriitor. Se uita si el inspre cele doua femei, incercand sa prinda din zbor subiectul discutiei. Era vorba despre Exorcist, ce puteau crede din filmul de curand lansat si care se pretindea scris dupa o intamplare adevarata. - Imagineaza-ti ca baiatul posedat a existat, adauga femeia cu aprindere, deja nu mai e vorba de imaginatii, de inventii, de povesti cu preoti si balauri, ci de triunghiul Dumnezeu- Om- Diavol ! - Intotdeauna a existat pericolul ca fortele pozitive, creatoare sa fie contrabalansate de cele negative. Diavolul nu doarme, Diavolul e treaz si incearca prin intermediul omului sa ajunga la Dumnezeu si sa il anihileze complet. Apoi adauga ceva in soapta, la urechea batranei, aratand cu mana in zona pantecului. Barbatul isi incorda auzul pret de cateva secunde, nu auzi nimic. Macinat de curiozitate se foi de cateva ori pe scaun, in semn de nerabdare. Femeia parea din nou ca ii ghiceste gandurile: - Daca sunteti dispus as putea sa va explic... - Sigur, zambi, dar fara convingere. Purta acum o rochie albastra, cu guler alb, ceva in genul rochitelor de catifea cu o ratusca brodata pe poale, manseta din acelasi material cu gulerul. Se hotari sa intre la medic totusi, nu putea lipsi asa la infinit, se simtea plin de responsabilitate fata de propria persoana si rusinat de actul copilaresc de data trecuta. - Nu voi sta mult astazi, ma puteti astepta. Batrana intra in cabinet cu un aer familiar, relaxat, te-ai fi asteptat in orice clipa sa isi puna un sort mare in fata si sa inceapa a pregati cozonaci. Cu toate astea facea parte dintr-o clasa sociala inalta: - Fata imi da banii, iar eu ii fac pe plac. Nu se mai intreba ce cauta batrana la medic, nu il mai interesa incadrarea oamenilor in tipologii, urmata de fiecare data de bucuria descoperirii unicitatii fiecaruia in parte. Nu indraznea sa se creada un mic si neinsemnat Dumnezeu. Era mai degraba un exercitiu stiintific. Astepta cuminte pe scaun sa ii vina randul, apoi ca femeia in rochie cu guler alb sa isi incheie sedinta pentru a merge impreuna, poate numai o plimbare pe strazi, o conversatie... Se descoperi iarasi putin emotionat, ca si cum obtinuse o intalnire de la o femeie frumoasa cu care s-ar fi afisat mandru pe strazile orasului. Isi aranja cravata in oglinda si gulerul, se felicita pentru alegerea vestimentara facuta, pentru obrazul proaspat barbierit si frumos mirositor. II veni si lui randul purta o discutie mai mult protocolara cu doctorul, nu se astepta sa dea peste un batranel simpatic, bine dispus, care privea tratamentul ca o joaca de copii, il convinse ca nu il poate obliga sa se joace: - Trebuie sa simti ca ai chef de un fotbal, sa simti nevoia de a alerga pentru un amarat de gol, sa lovesti racheta cu furie ca intr-o lupta pentru a castiga un joc, eu nu te pot determina sa iti placa jocul. El nu mai jucase demult un fotbal cu amicii si nici tenis, desi alerga in fiecare dimineata, cu regularitate si mergea la munte de cateva ori pe an, unde isi intalnea prieteni din tara. Acum o astepta pe ea sa iasa din cabinet, se cufunda in scaunul moale cu placere si inchise ochii pret de cateva secunde, fara sa se gandeasca la nimic. - Gata? Deschise ochii putin buimac, sigur, era gata, isi aminti de continuare: - Cine nu e gata il iau cu lopata! zise ea si au ras amandoi, ca sa vezi ce coincidenta, ma gandeam si eu la acelasi lucru. O lasa pe ea in fata, dupa ce mai intai ii deschise usa si iesira in strada Independentei tacuta si veche ca intotdeauna. Se simti iarasi in inferioritate, putin incurcat, sa deschida discutia, sa o astepte pe ea sa vorbeasca intai, nu stia exact. Admirara casele, frumoase si vechi, fara indoiala, cu bolta de vita-de vie in fata, gradina de zarzavat si multi nasturei pe marginea potecii. Respirara adanc fiecare mireasma, se lasara patrunsi de zvonuri usoare, placute, ale venirii verii. Deodata femeia se opri, pe asfalt era desenat un sotron roz, cu urechi caraghioase si cifre stangace. Fara nici un avertisment ii plasa lui poseta albastra cu margini albe si incepu sa il sara cu o minutiozitate de papusa care incerca sa intre intr-o casa de furnici. La fiecare saritura rochita i se ridica fluturand, dezvelind coapsa- vioara, la fel parul. Apoi se oprea si arunca piatra, incantata, fericita in lumea aceea care lui i se paru inaccesibila si usor puerila. Oare ce ii aratase batranei acolo, in dreptul pantecului? femeia se intoarse la el rosie in obraji, cu rochia in dezordine, stralucind. Deslusi o urma de timiditate, dar nu o baga in seama. Se stabilise mai devreme ca dintre ei doi, el era timidul. Reveni apoi la mina serioasa, de femeie matura, dar nici asta nu ii reusea prea bine din cauza rochitei copilaroase. - Va mai intereseaza? - Poti sa imi spui tu, e mai simplu. - Tu...? - Stefan Cristian. - Teodora Demetrescu, imi pare bine. - Ii saruta mana, privind-o in ochi, asa cum obisnuia sa faca. Ea si-o retrase repede sub pretextul unei suvite rebele ce ii deranja fruntea. - Deci, te mai intereseaza povestea mea? - Am putea sa mergem undeva, daca iti e mai usor. - Da zise ea, in parcul Puskin, ce idee buna. Mersera pana in parcul Puskin unde se asezara pe o banca, mai departe de copii, bunici, parinti si vacarmul strazii imbacsite cu biciclete, coarda, elastic si sotroane. - Sa traga sa traga mata de coada... - Italia........ Toti copiii o zbughira care incotro cu exceptia unui baiat roscovan, in salopeta de blugi, care se straduia sa prinda mingea aruncata in sus de fetita in portocaliu. Ei se asezara pe o banca, unde femeia isi scoase pantoful, asezandu-l langa ea, in partea opusa lui. - Nu stiu daca o sa ma crezi, sau... daca o sa iti placa. O sa iti dezvaluiesc totul, asa cum s-a intamplat. Mama iubea foarte tare viata. Sustinea ca nu intelege tot, ca nu va putea niciodata, dar ca doua lucruri o luau pe dinainte, neconditionat si fara drept de replica: viata si dragostea, in aceasta ordine, preciza. Nu stiu exact daca s-a nascut asa, sau intamplarile prin care a trecut au determinat-o, dar nu exista nimic care sa o "scoata din matca", sa o faca sa se simta ea, decat faptul insusi ca traia, ca ii fusese dat sa respire si sa iubeasca. Intr-un final m-a avut pe mine. Isi ridica atunci capul inspre Stefan, vrand parca sa se asigure ca este ascultata. Continua. - Eu am cunoscut fericirea inca inainte de a ma naste. Si joaca si multumirea si " iesirea din matca". Le-am cunoscut prin ea, prin mainile ei, prin respiratia ei si prin sangele care ii facea inima sa bata mai tare sau mai incet. Stiam cand merge deasupra pamantului de fericire, cand o doare capul, cand o supara cineva, dar mai ales, stiam cand se gandeste la mine. Imi vorbea inca din prima luna de sarcina. La inceput nu imi daduse nici un nume, mai apoi ramasese stabilit ca eu eram teodora, iar ea, mama. Isi citea desigur, cartile ei, dar nu uita niciodata sa imi citeasca si mie, carti pentru copii, asculta muzica pentru ea, dar imi canta si mie, mergeam impreuna, dansam, eram nedespartite. Iubise viata mai presus decat orice, acum ma iubea pe mine. Astepta cu emotie clipa cand ne vom cunoaste, cand va putea sa ma tina in brate. pana atunci nu reusisem sa ne tinekm de mana, ea ma mangaia, eu de multe ori ii intorceam spatele, sau o lasam sa ma gadile pe talpi. Ea ma aranja, simetric: - Ca sa fim o sfera perfecta, spunea. Amandoua, pentru totdeauna. - Nu stiu daca avea simtul lui " totdeauna" atunci. Il spunea cu usurinta. Avea insa o scuza. Era fericita. Eu nu am cunoscut altfel de atmosfera, eu nu stiu cum era sa fie altfel, decat armonie, decat muzica neterestra, plutire si zbor. Iarasi zambi oarecum rusinata. - Nu stiu daca nu iti par exagerata sau patetica. - Cred ca...inteleg. I-ar fi cerut sa defineasca fericirea asta, nu o cunoscuse, nu intelegea. - Se apropia sfarsitul celor noua luni in care statusem despartite doar de niste pereti de piele. Mama obosise putin, dar nu o arata niciodata, continua sa se plimbe mult cu mine, sa imi cante, sa vorbim, isi facea griji ca nu mai era frumoasa si nu voia sa ma dezamageasca nici o secunda. Intr-o noapte nu stiu exact ce s-a intamplat, a fost un fel de inundatie de sange in urma careia nu am mai vazut nimic, nu am mai auzit-o. Stiu doar ca se cutremura pamantul, ca vreme indelungata erau un fel de cutremure care ma zguduiau, ca nu mai puteam dormi. ceva imi spunea ca ea plangea necontenit, iar eu nu apucasem sa vad lumea despre care imi povestise ca este minunata. Auzeam ca nu se mai termina toamna. Auzeam o voce din afara spunand: - De unde atata toamna? De unde atatea frunze? - Eu nu stiam nici ce sau cum este toamna, nici frunzele. Parea insa ca toate acestea o suparau teribil pe cea care se numea mama si atunci uram si eu toamna si frunzele. Nimic nu mai era ca inainte. Stiu sigur ca nu mai mergeam impreuna nicaieri. Nu apuceasem sa vad nici chipul mamei , nici curtea casei. Intr-o zi am reusit sa vorbesc din nou cu ea. Trecusera cateva luni de la teribilul cutremur. Eu tot mai simteam cutremure mici, aproape in fiecare zi. Din cand in cand pogora linistea asupra noastra. Am auzit atunci ca de fapt eu murisem, iar ea voia sa vina langa mine si se ruga neincetat pentru asta. Nu am inteles exact cum eu " murisem", stiu doar ca nu mai puteam comunica asa ca la inceput. Intr-o zi la biserica ne-am intalnit. Ea spune ca m-a vazut jucandu-ma cu alti ingerasi, ca eram fericita. Atunci s-a linistit. Nu a mai plans, nu au mai fost cutremure dupa cutremure. Eu am fost asa dintotdeauna de cand m-am putut vedea si constientiza. Arata inspre ea. - Si iubesc viata mai mult decat orice, pe lumea asta, zambi. Si in toate lumile posibile. Apoi se ridica si vru sa plece. - Imi pare rau, nu am nici eu raspunsuri. Nu am decat intrebari. - Nu pleca, te rog, mai stai. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate