agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-01-06 | |
…”Ai să te-ntorci într-o zi la malul mării și ai să-ți amintești de mine … Ai să-mi zărești ochii printre picături sărate și ai să-ncerci mereu să mă-nțelegi…”
Privea pierdut în zare. Ciudată încântare; vântul îi zgâria obrajii, dar glasul valurilor era mai limpede ca niciodată … De ce era singur și mângâia cu tălpile nisipul înghețat? De ce-și strângea inima la fiecare atingere a apei? I se păru, deodată, că o vede printre jocuri de apă; pășea spre el și ochii îi erau mai zâmbitori ca niciodată … Îi întinse brațul și-i îngână un cânt al suferințelor … Îi era dor de ea. Își dorea să simta mirosul ei dulce de iasomie, pătrunzând în întregul său corp, ca un elixir al veșniciei … În noaptea aceea, era mai frumoasă și decât luna; avea în ochi ascunsă o taină a inocenței, al cărui răspuns el îl pierduse demult … Îi citea sufletul prin priviri și-i dezlega taina … „De ce plângi?”, răsună de printre valuri. „Plâng … vărs lacrimile-n mare ca să te aduc înapoi …” Scânteie de dor și iluzie a iubirii … de ce plângea acum, când o avea în palme? Poate ca-și dorise mereu să creadă în moartea ei, așa cum glasuri în jurul său aminteau de misterul morții ei … Se spunea că și-a jertfit trupul mării pentru că și-a dorit mereu să fie aproape de cer … Iar marea – în orizont – se întâlnește cu îngerii și le mângâie chipurile … Dar cum să creadă? Vie, în mintea lui, era noaptea sfârșitului … Stele, stropi reci, tăcerea morții … așa a fost în noaptea când a pierdut-o … Nu s-a gândit niciodată că tocmai marea o să i-o fure … Dar valurile s-au despicat și-un glas amintea că nu înțelesese graiul mării, dar o privea în ochi și-și prevestea destinul … „Unde pleci …?” „Mă cheamă … te rog, lasă-mă să plec; mi-e umed sufletul și mi-e sărată vocea … Vreau să ating un înger …” Zbor amorțit de durere … acum se regăsea întins pe valuri, privind spre cer … poate că deja îi luase locul vreun înger … S-o aducă înapoi … cum? Dac-ar fi trebuit să învie o mie de morți ca să o aducă înapoi, ar fi căzut în păcat și și-ar fi dorit să fie Dumnezeu …
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate