agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-01-14 | | Orășel de provincie adormit sub un soare toropitor, de amiază, cândva, la începutul unei veri din afara timpului... Târgușor unde niciodată nu se întâmplă nimic și unde senzația zilei este apariția pe străzi a unei femei ireal de grase, care se leagănă în focul amiezii ca o corabie în derivă, cu catargul retezat. Sfinți triști și fulgerați de soare palpită dureros pe zidurile unei biserici înalte, jucând în aerul fierbinte stranii scene de pantomimă. Câțiva trecători rătăciți ca într-o halucinație se mișcă alene, parcă într-o filmare cu încetinitorul, prin fața prăvăliilor vechi, cu obloanele coborâte. Atinși de biciul de foc, câțiva hulubi, cu fâlfâiri leneșe de aripi, își mută neclintirea sub streașina bătrână a „blănăriei“, ținută, pe vremuri, de un evreu... Contururile tremurătoare se topesc, încet... Întâi neclar, apoi din ce în ce mai hotărâte, umbrele copacilor de altădată se suprapun, fantomatice, peste pustiul încins, de asfalt. Parfumul teilor dispăruți și umbra castanilor seculari secerați se insinuează pe aleile pustii, mărginite de fantomele băncilor de mult dispărute... O țigăncusă surâzătoare, străjuind o mașină veche de înghețată. Un halat impecabil, alb, scrobit, și un zâmbet cald al ochilor negri-strălucitori, în timp ce clipesc cu subînțeles și complicitate. Gustul incomparabil de aventură al cornetului de zăpadă vanilată, când te-ai strecurat pe neștiute de acasă cu numai 50 bani în buzunar... Satisfacția tainică și plină de deliciu a unei plăceri interzise sub amenințarea severă a trei zile de injecții cu penicilină... O clădire coșcovită, de început de veac, cu pretenții de magazin universal și cu farmec de peșteră a comorilor... Parfum de lemn bătrân, mâncat de carii, și de praf încins... O scară veche, scârțâind la fiecare pas, cu trepte atât de înalte, încât ascensiunea devine o adevărată expediție... Căldura familiara din căușul palmei, care face întotdeauna așteptarea mai ușoară, când promisiunea comorii e atât de aproape... Parfumul inconfundabil și nostalgic, de sfârșit de vacanță, al baloturilor de stofe, rânduite pe o tejghea la fel de ridată ca vânzătoarea ghemuita pe un scăunel obosit, într-un colțișor uitat de vreme... E aproape hilar sa iubești pănă la sfâșiere niște banale ciori, zgomotoase, certărețe și inutile, proțăpite, ca niște țațe cu mâinile în șolduri, în lumina de miere a asfințitului, pe burlanele antebelice ale unei clădiri cu obloane lăsate obosit peste geamurile ferecate, ca o domnișoară bătrână cu pălăriuța de pai trasă pe ochi... Pentru ce să iubești o adunătură agasantă de ciocli cerniți care cânta, fiecare pe limba lui și fără nici un fel de armonie, cine știe ce prohod antic zilei în adormire și unei veri pe sfârșite? Ce sentimente dureroase și contradictorii au avut oare karma nemiloasă de a se reîncarna într-un stol dezordonat și întunecat de păsări de nimeni dorite? Oare când au trecut douăzeci de ani?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate