Am o prietena care rade tot timpul. In orice ocazie ea poate puncta fara de gres: isi da capul usor pe spate ca pentru a face loc pototpului de galgaituri cristaline si uniforme. La sfarsit risipeste si 2 lacrimi. Eu in timpul asta nu pot sa fac decat: hîc. Uneori mi se pare o lipsa de pudoare din partea ei sa expuna atat de evident o zona atat de intima: cerul gurii. Dar ma gandesc ca sunt doar invidioasa. Ea este prietena mea si cu siguranta ca are un simt al umorului dezvoltat. Poate sa-mi fie profesoara.
A acceptat cu placere si fara pic de uimire. Caci demult, zice ea, ar fi trebuit sa fac pasul asta. Dar a fost foarte ferma: trebuie sa renuntam la hîc. M-a avertizat:
- O sa fie foarte greu, draga, pentru ca la 30 ani e mai greu schimbi tiparul. Tine de trei conditionari: in primul rand situatia financiara, in al doilea rand atitudine, in al treilea rand muschi.
Este foarte desteapta prietena mea. Stie sa evalueze situatiile mult mai rapid si mai corect decat mine. De exemplu eu lucrez 12 ore pe zi pe cand ea nu are nevoie decat de 2 ca sa castige de 3 ori mai mult.
Am inceput cu al treilea rand. Poate nu stiati, dar un ras corect depinde in primul rand de muschi. Si nu numai sternocleidomastoidian ci tot sistemul muscular. Pectorali, abdominali, bicepsi, tricepsi, ba chiar fesieri. Ochiul ei critic a explorat cei doi colacei de grasime de pe abdomen si le-a ordonat:
- Jos!
N-au ascultat-o decat dupa 6 luni de ceaiuri, fitnes, masaj, aerobic si multe batoane cu vitamine, sugar free. Prietenul meu a inteles foarte greu de ce e nevoie de 10 baxuri de apa plata pe luna. A crezut ca e o avarie la reteaua de distributie. Mai greu a fost sa-l conving sa smulgem toate florile din ghivece si sa plantam arpacas. Dupa 3 luni, inainte de recoltare, a plecat la mama lui. Cred ca era suparat ca nu am avut recolta buna. Cineva mi-a zis ca acolo manca sarmale si prajituri de casa. Am vrut sa ma duc dupa el, dar noroc cu prietena mea care a intervenit.
- Acum incepem sa lucram la atitudine!
- Nu-l suni pana nu te suna el!
A trecut o saptamana si a sunat. Vrea sa treaca pe la mine. Am baut impreuna ceai verde si peste 2 litri de apa. Mi-a zis ca vrea sa-si ia niste lucruri care-i ramasesera la mine. Din pragul usii m-a privit lung si mi s-a parut ca ezita. Dupa atatea lichide ma scapam pe mine asa ca am fost nerabdatoare sa-l vad plecat. A avut dreptate prietena mea: am avut o atitudine corespunzatoare.
Ca sa slefuim atitudinea serile le petrecem in oras.
- Trebuie sa fii libera, degajata, independenta.
Asa ca niciodata nu avem bani la noi. Si chiar daca avem nu platim. Dar nu mergem decat in locuri alese unde atitudinea este atat de apreciata incat nu ai nevoie si de bani. La Capsa, la braseria de la Hilton, la Nova Brasilia, Intercontinental toata lumea ne cunoaste si ne invita sa consumam pe banii lor. Prietena mea are experienta. Nu numai ca stie sa rada tot timpul, dar stie sa rada si in engleza, intaliana, chiar germana. Mai nou dormim in oras in fiecare zi in alta camera. Asta da independenta! Ne-am facut o gramada de prieteni si acestia chiar ne recomanda unul altuia. Intr-o zi chiar seful meu a venit sa ma cunoasca. Nu stiam ca este atat de nefericit, cu o nevasta batrana si sacaitoare. Dar are 2 copii la care tine ca ochii din cap si le ofera o educatie deosebita. S-a simtit bine cu noi si a hotarat sa facem astfel de sedinte 1 data pe saptamana. Ma aprecieaza cum lucrez si mi-a marit salariul. In plus pot sa trec pe la serviciu cat de rar vreau, dar sa nu lipsesc la sedinta.
Intr-o zi prietena mea a venit la mine plangand de bucurie. Se marita in sfarsit. Viitorul ei sot, un barbat desavarsit, cu multa experienta acumulata in 89 de ani de existenta, avea nevoie de ea.
- In sfarsit cineva care are nevoie de mine!
Suferise un atac cerebral si devenise tacut, dar tot plin de vioiciune. Prietena mi-a promis ca imi face cunostinta cu fiul acestuia mai tanar cu 25 de ani! Cine stie poate proaspatul vaduvior o sa urmeze exemplul tatalui.
Norocoasa cum sunt asa mi s-a intamplat. Si acum prietena a devenit mama soacra.
Ne plimbam impreuna prin parc impingand cu dragalasenie pe cei doi soti asezati comod in scaunele cu roti nichelate. Ea nu mai rade, iar eu nici nu am invatat ca lumea vreodata. In schimb tanarul fiu al gradinarului rade intr-o zi pentru ea, in urmatoarea zi pentru mine.
Totusi, uneori, cand mi se face mai foame, simt ca imi vine sa rad: hîc:)