Haideti sa va povestesc despre motanul meu Suki si prietena lui floarea. Imaginati-va lumea, asa cum e ea acum, de fapt nu e nevoie sa v-o imaginati, doar deschideti ochii. Apoi printre toate aceste lucrusoare adunate impreuna si puse toate cap la cap mai ordonat sau mai haotic ( nu uitati si de personajele principale, noi oamenii aceste fiinte bantuite de atatea vise, sperante, ganduri, sentimente , doamne ce greu e sa vorbesti despre oameni), ei bine printre toate acestea imaginati-v a un tablou. Are o rama facuta chiar de mana stapanului pe care s-a si jucat cu culorile pictand-o in verde si albastu (nu ii plac ramele conventionale). Acum vedeti tabloul? Din el un motan si o floare va privesc la randul lor. Ea e cuminte si visatoare, la fereastra ei, cadru in cadru, fereastra de la care iar puteti sa priviti o alta lume. Sunteti siguri ca este alta lume? Nu vi se pare nimic familiar? Mai ganditi-va! Langa ea motanelul negru si patat uneori nu mai are stare si rabdare si isi mai scoate o labuta in afara , mai mustaceste la ce aude, isi mai inmoaie boticul in castronasul cu lapte lasat de stapan pe podea, isi mai lasa semnatura pe hartiile de pe birou, of cate si mai cate face el atunci cand crede ca nu il vede chiar nimeni.

Ei bine, acum cand aveti o imagine destul de clara a acestei povesti, poate va mirati eu ce caut aici? Hm, nu stiu, cred ca ar trebui sa o intreb pe inteleapta mea floare, caci ea pare sa detina uneori toate raspunsurile ( uneori sunt tare geloasa pe ea din acest motiv). Si cred ca ea mi-ar raspunde cam asa:

In dimineata asta atatea intrebari mi-ai pus
incat mai bine eu te las fara raspuns


p.s. Cine a zis ca autorul se intelege intotdeauna bine cu personajele sale?