- Măăăăăăăă!
Ochi injectați de furie. Flash-back sau forward: privire de fiară, colți rânjiți de lup. Arsura unei lovituri ca de bici. Un fir de sânge care joacă in fața ochilor uimiți și pe buze gust de sânge.
- Da' de data asta...
Japppppp! Nici un cuvânt. Durerea mi se încolăcește în vine, șarpe perfid urcând tot mai sus, ca într-un dans stârnit de flautul vrăjitorului. Un urlet tăcut urcă în cascade de foc către coardele vocale din străfundurile inimii. Dar nu trebuie, nu trebuie... Nu! NU! Stai acolo! Stai, nu țâșni! O să fie doar mai rău, doar mai rău! Nu gândești, idiotule, nu gândești! Nu te-ai învățat încă minte!
Japppppp! Împietresc, gândurile îmi urlă către alte gânduri, că urletul trebuie să rămână departe. Mă sufoc de sânge dar respir prin toți porii, asta îl scoate din minți, rămân vertical, rămân neclintit, nu-l mai văd dar îi simt răsuflarea de fiară, e turbat, e sălbatic, mă doare, ba nu mă doare, nu trebuie să mă doară, nu trebuie nici măcar să plâng, nu trebuie să mă mișc altfel l-aș face bucăți, pui de lup crescut de lup, nu trebuie, eu nu sunt așa.
- Lasă-l, Petreeeeee, că-l omori!
Jappppppppppp! de data asta nu mai sunt decât un urlet mut.
- Taci, femeia dracului, că-ți vine rândul și ție! Taci, femeie nebună!
Eu sau el, el sau eu? Dibuiesc în cotlon șarpele și îl încleștez cu degete de oțel. Ură și sânge, încleștare fanatică, de rătăcit, ce chestie mi-am ucis din nou sufletul, cred că am să mă prăbușesc acum dar cui îi pasă, mai bine eu decât să fiu ca el, eu nu voi fi așa, eu nu sunt așa, nu


- Lasă-l, Petre, nu vezi? Vomită sânge! Îl omori!
- Las' femeie, că eu l-am făcut, eu îl omor!