agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-03-27 | | Lacul se întindea, ca o baltă de plumb topit, până la balamaua orizontului, peste care scârțâia în vânt tabla cerului, ștearsă în aceea zi cu un burete murdar. Era o zi de toamnă târzie. Pe malul lacului dormeau nestânjenite pietre rotunde. Unele mai mari, altele mai mici, fiecare cu o istorie personală, intraductibilă în cuvinte. Stăteam așezat turcește pe bolovani. Am luat o piatră în mână și am aruncat-o în apă, urmărind cu privirea cercurile speriate care se îndepărtau elegant, aproape somptuos, descrețindu-se obosite. Din spatele meu, am auzit o voce care spunea: „Ai aruncat în apă o piatră căreia i-au trebuit mii de ani să ajungă la mal”. M-am întors să privesc originea acestei fraze. Era bătrân, nu știu cât de bătrân. S-a așezat lângă mine, potrivindu-și cu gesturi mecanice sutana murdară, largă, peste genunchii ascuțiți. Turbanul era perfect asortat coloristic cu peisajul. Jartierele mușchilor dansau sub pergamentul obrajilor, creionând un relief unic. I-am privit ochii de un negru intens, care cu siguranță văzuseră multă tristețe și durere. În tăcere, l-am expediat pentru câteva secunde, pe un fulg de imaginație, către un tărâm în care toți bunicii au dreptul la o felie de fericire. O fericire mare cât o felie tăiată din dovleacul campion, așezat pe tarabă de ziua recoltei. Cum i-ar fi fost viața, dacă nu s-ar fi născut în țara asta? Demult, cu multe sute de ani în urmă, și-a început el povestea, a venit pe aceste meleaguri un om. Nimeni din satele de prin jurul lacului nu știa de unde venise. Înfășurat într-un cearceaf ponosit și cu un lanț de fier în jurul brâului, o pornea în fiecare zi, dis-de-dimineață, pe malul lacului. Cu mișcări molcome, ridica pietre, una câte una, lovea cu ea lanțul de fier și repeta mișcarea asta, monoton, până la apusul soarelui. Ani la rând a făcut asta. Unii spuneau că e un călugăr înțelept, alții ziceau că e nebun, și-l alungau cu blândețe. Femeile, mai miloase, îi dădeau câte un blid de orez sau ceva legume. Într-o zi, bătrânul a povestit unor copii despre Buddha, care, înainte de plecarea în eternitate, a aruncat piatra înțelepciunii pe malul acestui lac. Piatra asta, spunea el, avea capacitatea miraculoasă să transforme fierul în aur și, în acest fel, putea fi ea recunoscută. Așa a căutat el, multe decenii, piatra pierdută în galaxia de bolovani răsfirați pe mal. Într-o zi, la apusul soarelui, cu puțin timp înainte de plecarea spre satul cel mai apropiat, o rază de soare s-a reflectat dureros dintr-o zală a lanțului. „Nu, nu se poate”, a zis bătrânul, luând lanțul în mână și cercetând cu atenție schimbarea. Era adevărat, inelul deformat din șirag era din aur. „Unde-i piatra?”, a strigat el deznădăjduit, privind silențioasele forme telurice care împânzeau plaja. „Și, oare, în ce zi s-a întâmplat ?” A căzut în genunchi și a plâns. „Așa e și în viață”, spuse povestitorul de lângă mine, „alternativa ideală a vieții noastre o avem aproape, o atingem, uneori o îmbrățișăm, dar, din neștiute motive, n-o recunoaștem. Așa cum nu recunoaștem steaua căzătoare decât prin flacăra care ne anunță dispariția ei.”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate