Soarele bătea pieziș în pălărioarele de țăran vietnamez, metamorfozate guliverian în umbrele de plajă, sub care dormitau, neocupate, chaise long-uri albe. O briză delicată aducea un aer răcoros, proaspăt măturat de pe apa mării, încercând să răcească pereții albi, deja calzi, ai hotelului. Rândunele elegante săgetau aerul cu mișcări browniene, căutând insecte nevăzute, ca mai apoi să facă popasuri scurte sub bărbia balcoanelor, unde pui înfometați comandau zgomotos un mic dejun la pat.
Se crăpa de sezon și asta se vedea și în reacția rapidă a ospătarilor care, nefiind prea solicitați, se mișcau cu viteze necunoscute turistului român aflat în vacanță.
Mirosea a alge naufragiate și vopsea proaspătă, dovezi evidente că eram la mare, era început de vară și că mai aveau loc retușuri de ultim moment.
Locul era bântuit de amintiri care aveau o tentă romantică, nuanțată de trecerea timpului.
…Aici am fost prins de un milițian care mi-a luat buletinul, spre a se asigura că frizerul satului se va putea delecta cu perversa plăcere de a-mi tăia părul. I-am lăsat cadou buletinul, pe care l-am primit acasă, după șase săptămâni. Mi-am salvat podoaba capilară, banală formă de revoltă împotriva sistemului.
Ochii și buzele fetelor, în albumul memoriei, reminiscențele mai multor veri, se suprapuneau ca fotografiile nearanjate în albume. Cu greu le regăseam pe cele care au trecut proba timpului, contribuind la închegarea a ceea ce sunt azi.
Plaja de nudiști s-a îngustat, și cazematele, pătrățoase forme de beton, care supravegheau cândva de sus apele patriei, zac semi-scufundate în apă. Smocuri de iarbă mai insistă să crească pe ele, așa cum se ambiționează părul șăgalnic să rămână pe capul chelului.
Mâna ei cu degete răcoroase și delicate îmi schimbă starea de agregare din trecut spre actual. Nisipul se lasă strivit, luând forme de picioare desculțe sub pașii noștri, între două mângâieri de spumă. O formă accelerată de tranziție a prezentului.
Suflete pereche în marea trecere.
Scoici anonime așteaptă să fie măcinate în nisip. Nisip banal, care se visează tasat în rocă. Piatră cu aspirații de faleză. Faleză cu pretenții de barieră. Ciclul materiei în natură. Valurile zâmbesc.
Gura ei avea aromă de vânt proaspăt. Buze moi, ce căutau în sărut justificarea propriei existențe, se odihneau gingaș pe ale mele, cu delicatețea spumei care mângâia plaja.
O grămadă de atomi, organizată perfect în structura unui gândăcel, a aterizat pe sânul ei. Cu o mișcare rapidă, am alterat ordinea atomică, distrugând echilibrul efemer al vieții. Buddha m-a privit cu severitate și a clătinat dezaprobator din cap.
Am luat-o din loc, din nou, mână în mână, suflete poroase care se întrepătrund. Vorbeam puțin, simțeam mult, trăiam intens. Nu vedeam cu ochii minții sticlele de plastic goale, șoșonii sparți, resturile de plase de pescuit sau lemnele putrede.
Un pescar, așezat pe nisip între două undițe, părea o insectă gigantică, ce pipăia apa cu antene imense. Lângă el, prada de dimineață, doi galoși negri, se zvântau la soare.
Epava vaporului grecesc umplea orizontul. A suferit și ea furiile atâtor furtuni care i-au crăpat pielea de tablă ruginită, iar soarele nemilos a peste treizeci de veri i-a tocat vopseaua. Pescăruși obraznici au pătat-o nemilos cu resturi organice.

Apropierea de civilizație e anunțată de manele, care sparg aerul cu lamentări lascive, mirosuri de mititei și țevi de eșapament neobosite, dar cui îi pasă.
Suntem împreună în această clipă a universului, când două suflete gemene stau față în față.