agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-04-03 | |
Era o dimineata cruda de aprilie cand jocul incepuse. Se stransesera ca de obicei, cei doi frati gemeni si Roscata . Asa ii ziceau toti, desi mai tarziu, isi schimbase de multe ori nuanta parului. Pentru ei ramasese aceeasi pistruiata, cu parul ros tuns scurt. Gemenii erau inalti si slabi, agitati si vorbareti. Doar atunci cand intrau in joc deveneau brusc solemni si seriosi.
Avea reguli simple, ii prinsese incet, ii crescuse pe cei trei, ii modelase dupa principiile lui nerelevate in intregime nici macar creatorilor lui. Totul incepuse de la un cerc trasat in nisip. -Aceasta e lumea. O impartim in doua jumatati perfecte. O parte e alba condusa de cate unul din noi cu puteri depline. Dominatia lui se termina acolo unde incepe Cealalta lume. Intunericul ii este Stapan acesteia. Cel de al treilea sta intotdeauna in afara cercului. El este pecetea, judecatorul. La inceput cercul era mic, atat cat puteau trasa doua maini de copil. Stateau spate in spate si pornind din acelasi punct inchideau cercul intr-un rotund imperfect. Granita dintre ei nu putea fi niciodata trecuta. Atunci cand totul era terminat, fara sa stabileasca nimic dinainte, fiecare stia ce parte il domina, care lume ii era hotarata. In lumea lui stapanul putea creea orice iar rivalul sau trebuia sa ii raspunda ca intr-o oglinda. Roscata incepuse prin a inalta un munte. Celalat era fortat sa deseneze atunci o genune la fel de adanca pe cat era muntele de inalt. Pentru fiecare femeie din lumea ei, celalat trebuia sa creeze un barbat pe masura, pentru fiecare carare pierduta in padure-o destinatie clara in partea cealalta, pentru fiecare raza de soare- o mangaiere de luna... Judecatorul hotara printr-o aruncare de moneda cine incepea. Si se lasau purtati de joc. Cu fiecare clipa/zi/an cercul se marea. La inceput cuprinsese in el straduta, apoi casele, mai intai ale copiilor , apoi cele din cartier, urmasera cele din oras... nimic nu il putea opri. Inghitea cu fiecare secunda cate o noua bucatica de lume. Si ei erau Stapani peste tot. Nici nu isi dadusera seama cand crescusera. Pana si vietile lor se desfasurau dupa acelasi principiu. Tot ce traia unul din ei se reflecta in celalalt. Jocul ii chema de cate ori, prinsi in demersurile lor marunte, pareau sa uite de el. Si ei reveneau, solemni ca de fiecare data constienti de importanta lui si de faptul ca daca balanta ar fi fost rupta asta ar fi insemnat sfarsitul. In timp intelesesera ca ceea ce ii unea si ii facea puternici era dragostea pentru fiecare, erau ca lupii spate in spate aparandu-se unul pe celalat, de neinvins. Continuasera sa duca totul mai departe, crescusera, imbatranisera umar la umar, doar judecatorul parea sa aiba privirea neclintita, el statea mereu drept si neinduplecat. Caci mana lui purta pecetea. Iar jocul se desfasoara si astazi, creati si creatori inchisi in Jocul-Cerc acum perfect.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate