O distanta imensa, nedefinita... o cu totul alta lume... un univers fantastic mi se dezvaluie in asteptarea mea eterna. Un univers mic, alb, invaluit in lumina, pe care il retusez ici, colo, cu privirea, pana cand am impresia ca am atins cel mai inalt grad de perfectiune la care as putea vreodata aspira, pana cand sfera alba se transforma in ou. O privesc in tacere, abia constient de universul mare si cenusiu in care sunt obligat sa traiesc un surogat de viata, in care sunt tarat de forte "superioare" impotriva propriei mele vointe. Ma revolt si inchid in micul meu univers gol toate sentimentele, toate trairile intense, toate bataile de inima, toate izbucnirile efuzive, toate toate clipele de extaz si fericire, toate scanteierile, toate mangaierile, toate zambetele, toate clipele insorite, toate intinderile de cer senin, toate hohotele de ras, toate sunetele dulci, toategusturile blande, toate culorile calde, toate asfintiturile si rasariturile de soare, toate noptile cu luna plina, toate imbratisarile, toate valurile marii, toate adierile de vant, toate mirosurile de iasomie, mosc si mirodenii, toate clipele de armonie pe care am sa le vad, simt, aud in scurta mea trecere prin lumea voastra. Privesc din nou universul nou nascut. Nori cu reflexe cenusii arunca umbre intunecate in lumina stearsa a oului. Insusi intunericul ameninta universul meu de lumina. Intentiile mele solare au nascut monstri de umbra. Cu privirea in flacari si in ape, sparg oul si scot din el slabiciunile, ura, pizma si ciuda, toate durerile, toate palmele, toate ranile, toate strigatele, urletele si tipetele, toate clipele innorate, toate izbucnirile explozive, toti norii de furtuna, toate fulgerele si tunetele, toate gusturile amare, toate culorile reci, toate noptile ploioase, toate despartirile, toate talazurile si vanturile care le ridica, toate mirosurile acide si agresive, toate caderile, toate dezmembrarile, toate intunecarile, toate lacrimile, toate cicatricile, toate cioburile, toate furtunile, toate cutremurele pe care le-am vazut, simtit, auzit, suferit, suportat vreodata in scurta mea trecere prin lumea voastra. Privesc din nou universul spart, dezumflat, mort. E complet golit de orice as fi vrut eu vreodata sa cuprinda. E complet gol.
Plang cu lacrimi mari moartea prematura a universului meu. Lacrmile ploua purificator peste oul fisurat, despicat, spargandu-se in interiorul lui sidefiu. Creez, fara sa-mi dau seama, o mare adanca si verde, amara si linistita, calda si limpede. Ma cufund in ea, inchistandu-ma in interiorul oului, si fisura monstruoasa de deasupra mea sa inchide incet, se vindeca de la sine. Ma las in voia propriilor mele lacrimi. Sunt eu, acolo, in universul meu minuscul, EU, fericire si durere, extaz si agonie, senin si furtuna, dulce si amar, lumina si intuneric, culoare si neculoare, armonie si cacofonie, soapta si strigat, par si impar, calitate si defect. Las un surogat de fiinta sa traiasca un surogat de viata, altcandva, altundeva... Iar oul, universul, EU, ti-l -ma- ofer TIE...