Nichiță, se făcuse foarte popular în umtimii săi ani și foarte bogat. Aceste avantaje îi aduceau mari servicii sociale, într-o societate de larg consum, unde banul domina lumea industrială, culturală, economică și politică.
Se învîrtea ușor cu afaceri de tot felul, vindea, cumpăra, plasa sau împrumuta, după principiile cămătarilor evrei de dinainte de cel de-al doilea război mondial.
Cînd se îmbăta, declara cu mîna pe inimă, că și-ar vinde chiar propria mamă pentru bani.
chiar politica era ceva de vînzare, un act de camătă, de împrumut, cu valoare rambursabilă la expeditor.
Dintre toate genurile de afaceri pe cale le practica, le prefera cu predilecție pe cele artistice, pentru că arta aducea pe plan națonal și internațional profite considerabile, mai ales acum, cînd majoritatea filmelor se fac pe computer.Dar asta nu era totul, trebuia să ai și idei, să scrii scenarii. Deși era un matematician desăvîrșit, făcînd un cult considerabil pentru cifre, nu-l ducea capul deloc, să scrie scenarii sau să regizeze scene. Nu avea nici răbdare pentru așa ceva. Reuși să alcătuiască o grupă de șmecherași, care, căutau amatori talentați pe te miri unde, ca să profite doar de ei,( nu s-ai plătească ), amatorași pe care-i atrăgea pe la case de cultură, pe la teatre micuțe, unde ascundea camere de filmat, care înregistrau al naibii de clar.Restul făceau ei, pe computer.
Cel mai mare dușman al său, un băiat școlit prin Franța, un oarecare Ion (ca în celebra piesă de teatru:"Jean, fiul lui Ion")îl provocă pe Nichiță cu ideile sale despre artă, cu filmele sale .
Acesta nu numai că făcea singur filmele, tot cu cîțiva amatori talentați, dar nici nu le împărțea cu nimeni, pentru că voia să fie om de afaceri.
Din această cauză, deveni dușmanul de moarte al lui Nichiță care-l pîndea cu dosare, ba pentru spionaj, ba pentru trădare de țară, ba pentru furt din avutul obștesc.
Se ajunse pînă acolo, încît, Nichiță aduse o hotărîre de la centru ca să dărîme vila acestuia, în care Ion, realiza filmele. NIchiță îl batjocorea peste tot, îl făcea legendar, folosea versuri comice de genul
"Nu contează, Jean boxează", rîzînd de româneasca lui Ion, care nu mai știa bine romanește. Jean ar sări și la bătaie, n-ar fi o problemă capitală, deși era un dandy snob, pus la patru ace, tînăr, blond, cu ochi albaștri, care-l scoteau pe Nichiță din sărite, din invidie pe frumusețea acestuia.
Nichita ajunsese ca criminalul lui John Lenon la un moment dat.Cînd Jean găsi o fată și se îndrăgosti lulea, plimbîndu-se năuc pe sub nuci și scriind poezii, vru și Nichiță să aibă aceiași fată, dacă nu putea găsi una la fel.
Pînă la urmă, Nichiță îi aruncă iubita pe fereastră( îi plăcea să arunce fete pe geam) scuipă-n pumni și-i spuse:
"Poftim, sîntem chit, n-o mai ai nici tu, n-o mai am nici eu. Trebuie să te bucuri, c-am scăpat amîndoi de ea."
După cîțiva ani de certuri la cuțite între cei doi, nu se ajunse la nici o împăcare. Jean fiul lui Ion realizase între timp cîteva pelicule frumușele pe care le vindea printr-o sursă circumspectă în Franța trădînd patria mamă și lovind masiv în concurență. Ba făcu marea gafă de a-l caricaturiza pe tatăl lui Nichiță într-o peliculă numită "Harpagon" , de care rîseră "Toati țărilii și mai ales imperialiștii francezi"
Așa se plîngea sărmanul său tată, caricuaturizat ca "Avarul" de Moliere.
Nichiță nu mai putu suporta atîta umilință din partea unui neisprăvit care ținea cu imperialiștii și-l arestă.
Nu l-a mai pus în libertate, ci l-a împușcat. Cine întreba de Jean, fiul lui Ion, i se răspundea sec, că trăiește în străinătate. Casa a fost demolată, peliculele rămase, în număr de vreo trei sute, au fost confiscate și vîndute pe piața internațională. Ce naiba, că doar și alți producători de filme, români, fac la fel, chiar și astăzi. Piața artistică este mai înfloritoare ca niciodată. Este avantajos să cumperi filme "de-a gata din Romania". Nichiță vinde personal la mîna a doua filmele, iar numele actorilor și peliculele sfîrtecate, ciuntite, distruse, se vînd mereu bine, chiar și așa, cu goluri.
Uitîndu-se la ultimul film al lui Jean, fiul lui ion, pe care-l păstrase vreo douăzeci de ani, văzu chipul acestuia de pe peliculă și zîmbi cumva milos.
"Să nu uit, dacă dau rolul ăsta lui Franz Riess-Grasser, magnatul ăla imperialist care are afaceri ca mine , în toată lumea, să-l botez după moaca lui prostănacu' ăla.Îl botez James Caviezel adică da, mi-s ca vițel. Că prea sta în filmu ăla ca vițelul la poarta nouă". Asta mai gîndi Nichiță la împlinierea a douăzeci de ani de la moartea celui mai mare rival al său, blajinul, efeminatul, snobul, Jean, fiul lui Ion.