Castaneda amintește, într-una din cărțile lui, o temă pe care Don Juan i-a dat-o spre studiu și aprofundare. Era vorba de importanța recapitulării mentale a interacțiunilor cu oamenii pe care i-a cunoscut și care i-au afectat traiectoria vieții. Uneori, în special în mașină la drum lung, fac eu însumi o recapitulare a istoriei personale.
Introspecțiile în trecut n-au fost niciodată pentru mine o sursă de nefericire sau durere. Probabil pentru că există puține, chiar foarte puține momente a căror trecere o privesc ca pe o pierdere, ca pe un eșec. Nu e vorba aici de absența unor aspecte neplăcute, a înfrângerilor sau a durerii atașate faptelor trăite, ci, mai degrabă, o acceptare a buchetului de evenimente pe care viața l-a pus, și continuă să-l aranjeze, în vaza sufletului.
L-am văzut cândva pe Georges Moustaki în concert. Live. Degetele lui lungi, de o finețe rară, mângâiau aproape erotic corzile unei chitare. Barba albă, care-i încadra fața, îl împovăra cu ani, însă mișcările corpului suplu ignorau, nedeliberat, ginta deceniilor. Îmbrăcat într-o cămașă albă de in, Moustaki cânta despre libertate. Despre o libertate a spiritului și a trupului, despre o libertate a căutării cu scopul de a fi tu însuți și de a nu te lăsa cumva definit. Era parcă și o teamă de orice posibilă matriță socială care avea alura unui „establishment”. Să fac parte din așa ceva îmi repugna în totalitate. Moustaki ne povestea, murmurând versurile unui crez politic care, în clipa aceea, îngloba și biografia mea. Cânta despre o libertate care se putea defini doar prin ea însăși. Am ascultat aseară un CD cu niște cântece ale lui Georges Moustaki și versurile mi-au dat brânci pe toboganul unor amintiri…

Ma liberté
Longtemps je t'ai gardée
Comme une perle rare
Ma liberté
C'est toi qui m'a aidé
A larguer les amarres
Pour aller n'importe ou
Pour aller jusqu'au bout
Des chemins de fortune
Pour cueillir en rêvant
Une rose des vents
Sur un rayon de lune.

E ciudat să redescopăr influența pe care unele piese muzicale sau, mai degrabă, textele lor au avut-o asupra gândirii mele de adolescent. Am mers pe cărările alese saturat de curajul disperării, mânat oarecum și de convingerea că nu există drum înapoi. Constatam uneori încercări subtile de a „plomba” cu rațional gropile de îndoieli care îmi ieșeau în cale. Am ancorat unele vise de stelele Carului Mare și mi-am continuat mișcarea, cu speranța că voi reuși să-mi echilibrez viața într-o oarecare formă de stabilitate. Stabilitatea, pe vremea aceea, o vedeam ca pe o intarsie valorică sădită în suflet. Dar, pe de altă parte, stabilitate însemna stagnare. Există dreptul popasului pentru căutătorii de vise și culegătorii de impresii?

Ma liberté
Devant tes volontés
Mon âme était soumise
Ma liberté
Je t'avais tout donné
Ma derniere chemise

Aveam însă libertatea … Libertatea de a alege, cu prețul ei indefinibil. Era starea descrisă de Janis Joplin: „când nu mai ai nimic de pierdut”. Sau că s-a pierdut deja totul. Era un abandon, o negare, era ... Nu-mi păsa, căci anii erau cruzi și plini de sevă.
Din perspectiva timpului trecut, cred că era și o mare, neexprimată teamă.

Et combien j'ai souffert
Pour pouvoir satisfaire
Toutes tes exigences
J'ai changé de pays
J'ai perdu mes amis
Pour gagner ta confiance

Deși plecarea a spart oglinda sufletului, iar prețul plătit a fost mare, n-am fost omul care să-și facă reședință în cămăruța suferinței. O parte din cioburi au rămas dăruite, memento pentru cei pe care nu credeam că-i voi mai revedea vreodată. Îmi ziceam că oglinda are calități holografice. În fiecare ciob, regăsești întregul. Prietenii, dragostea, munții sau poezia în limba maternă îmi vor rămâne.

Ma liberté
Tu as su désarmer
Toutes mes habitudes
Ma liberté
Toi qui m'a fait aimer
Même la solitude

Timpul cu dinți de piatră ponce mi-a descuamat pielea, obișnuințele zilnice, trăirile, chiar și durerea din interior, dar m-a ajutat să învăț, prin sensibilitatea altor limbi, alți oameni și altă poezie. Era libertatea din oglindă. Nimic nu vaccinează mai bine decât singurătatea. Ea te ajută să alegi esențialul. Doar că, uneori, ea se transforma în insula din lacul melancoliei în care unele sirene mai trăiau. Nu zăboveam prea mult acolo. Vizitele într-un trecut nu foarte îndepărtat erau mai curând fulgurante răsfoiri ale unui album mental, pentru că viața pe care o înfruntam avea altă dinamică. În ciuda unor progrese evidente, îmi vedeam avansul ca pe cel de pe bicicleta staționară din sala de sport. Eram nerăbdător. Era atât de mult de recuperat.

Toi qui m'as fait sourire
Quand je voyais finir
Une belle aventure
Toi qui m'as protégé
Quand j'allais me cacher
Pour soigner mes blessures.

De câteva ori, am putut să zâmbesc la despărțire. Se putea termina chiar cu o îmbrățișare, un sărut golit de regrete. Capitole din cartea vieții, a iubirii, închise definitiv. Unele dintre aceste iubiri au supraviețuit în prietenii, altele au secat „așa cum seacă bălțile, puțin adânci, uscate de vânturi”.
De câteva ori, viața m-a forțat să-mi ling îndelung rănile. Greșeli cristalizate apoi în cicatrice sufletești. Era prețul libertății de a nu face compromisuri. Sau așa îmi spuneam în clipa respectivă.
Azi aș putea argumenta și altfel.

Ma liberté
Pourtant je t'ai quittée
Une nuit de décembre
J'ai déserté
Les chemins écartés
Que nous suivions ensemble
Lorsque sans me méfier
Les pieds et poings liés
Je me suis laissé faire
Et je t'ai trahi pour
Une prison d'amour
Et sa belle geôliere

Mă simțeam uneori ca un fir de nisip închis într-o clepsidră, care aștepta să fie din nou timp. Simțeam că trebuie să vină acel timp care să mi-o aducă. Aveam convingerea că o voi întâlni. Știam că există, că e doar o problemă de sincronizare. Să traversăm din direcții opuse aceeași stradă, să așteptăm în stația aceluiași autobuz ori tren, sau să pierdem același avion. Eram atent „la semne și minuni care n-au chip și nume”.
Dacă am trădat libertatea?
Depinde de perspectiva din care o contempli.

Într-o relație adevărată, nu trădezi libertatea, ci, dimpotrivă, îi dai aripi.