Nu plânge, bade! Nu plânge, fratele meu! De ce să plângi că m-am dus, că n-am stat la rând? Crezi că te-ntreabă “Hei, al cui e rândul?“? Nu te-ntreabă, te ia la-ntâmplare, ori poate pe alese, ori cine mai stie?
Nu plânge, lasă! De ce să plângi? Gândesti că dacă trăiam îmi era mai bine? Ori poate eram fericit?
E totu-ntâmplare, stii doar ce ti-am spus când m-ai întrebat “Tu, Neculae, cum te-nsurasi, frate?“. “În tren, între două halte. Oprise că nu stiu cum se-ncurcase mersul. Vreo două ore-a stat, mă plictisisem si mi-adusesem aminte că mama iar o să mă-ntrebe oftând “Tu, mamă, nu te mai însori odată? N-am pace până nu te-oi vedea la casa ta. Fă-ti si tu, mamă, un rost!“ Si uite-asa, mai din plictiseală, mai de gura mamii, m-am însurat. Cu prima necunoscută ce s-a asezat pe bancheta din fată. Nici frumoasă, nici urâtă, nici scundă, nici înaltă, nici blondă, nici brunetă, nici desteaptă, nici proastă. Credeam pe-atunci că orice necunoscută are o valoare, dar când am încercat să rezolv ecuatia, am constatat că datele erau gresite. Valoarea, până la urmă, am aflat-o dar era negativă si mult sub zero. M-a agătat cu trei zecimale de după virgulă.“
Vezi, bade, ti-am spus că e loterie. Putea să fie bine, putea să fie rău. Dar dacă putea să fie bine, de ce să nu fie rău? Asta a fost.
Ai râs când ti-am zis că o încurcătură la mersul trenurilor sau o banală defectiune la calea ferată poate hotărî destinul unui om. Acuma de ce plângi? Sunt lucruri si mai mărunte de care-atârnă viata noastră.
Hai, lasă! Nu plânge! Mai bine bea paharul, pune unul si pentru mine. Bea-l tu si pe-al meu, nu-mi mai trebuie! Si roagă-te la Dumnezeu să mă ierte, că are ce!
Si tu să mă ierti, că-n ultima vreme te cam uitasem, n-am mai trecut de mult pe la tine. Mă luasem cu treaba, dădeam zor într-una. Vezi, poate mă grăbeam, de parcă cineva-mi spusese că viata s-a plictisit de mine si timpul mi se numără cu boabe de nisip.
Nu plânge! De ce să plângi? Nu-i destul că m-ai crescut, că mama te-atingea pentru mine când făceam vreo boacănă sau mă găsea plângând? De ce să plângi tot tu acum? Nu-i destul că v-ati luat de la gură să mă tineti pe mine la scoli, că tata punea deoparte întâi banii pentru mine si dacă mai rămânea ceva bine, dacă nu, nu?
Hai, lasă! Du-te mai bine si ia coasa, până nu s-or repezi să scoată si cuiele din pereti! Eu tie ti-as fi dat-o, nu te sfii, du-te cât o mai găsesti, vezi că deja au început s-adune. Lasă-i să ia tot, sunt vechituri. D-asta adună omul o viată, să aibă altii pe ce se bate la o adică. Dar coasa ia-o tu, ei n-au ce face cu ea, nici nu stiu de unde se tine. Mai e încă bună si tu în putere. Să te gândesti la mine de câte ori oi cosi.
Hai, lasă, nu mai plânge! Mi se rupe inima când te văd asa. Nu-l mânia pe Dumnezeu întrebându-l de ce n-a păstrat ordinea! El stie mai bine, ascultă ce-ti spun! Si nu mai pune toate la suflet! Si eu le-am pus si uite ce bine-am ajuns.
De ce să plângi? Ce mi-e acum, ce mi-e mai târziu? Crezi că vreo douăzeci - treizeci de ani în plus m-ar fi ajutat să aflu rosturile lumii? “Nu stie nimeni/ drumul oricâte ar fi/ întrebările“.
Nu mai plânge! Stiu că te doare, dar pe mine nu mă mai doare nimic. Doar când te văd udând pământul. Mereu te-a durut pentru mine - si când mă loveam, copil poznas si când mă vedeai muncind în vacantă să-mi fac bani de scoală si când am dat-o-n bară cu însurătoarea. Eh, parcă cine-i prea fericit?
Stii ce mă gândeam? Poate doar mama să mă fi iubit mai mult ca tine.
Hai, esti bărbat, lasă plânsul! Vezi mai bine de lumânări, că-s gata să se stingă!