agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2242 .



Descoperirea lui Morty
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [SkorpioN ]

2001-10-12  |     | 



Prima oara cand am crezut ca Morty a innebunit a fost intr-o seara, cand s-a innapoiat de pe plaja si s-a apropiat de mine cu un zambet absent lipit pe fata cu o expresie extatica si mi-a declarat cu un elan de neinfrant ca vorbise cu femeia din copac.
Era inutil sa mai precizeze de care copac vorbea. Acolo, la ingemanarea plajei cu desertul nesfarsit, se gasea un singur copac. Nimeni nu putea sa spuna cum de crescuse acolo, pe fasia ingusta de iarba uscata, insa era acolo de cand ma stiam; era un stejar secular in toata puterea cuvantului. De multe ori ne oprisem la radacina lui, binecuvantand farama de umbra si ascultand in liniste fosnetul frunzelor. Iar acum Morty innebunise. Nu mai era nici o indoiala. Sigur, el era oricum ciudat, nu vorbea prea mult, nu manca decat cand era mort de foame si pleca uneori in plimbari lungi de mai multe zile in lungul coastelor oceanului. Dar acum se scrantise de tot. L-am ascultat cum zice de umbra copacului care in amurg seamana perfect cu conturul unei femei intinse pe nisip, si cum el si-a lipit urechea de copac, si a auzit murmurul soptit al unei voci calde, si si-au spus unul altuia cate in luna si-n stele, iar la urma am dat intelegator din cap. Mai ca l-au podidit lacrimile cand m-a vazut scotand sticla de spirt. Eram sigur ca l-a batut soarele-n cap. M-a impins cat colo si s-a culcat in liniste.

Urmatoarele cateva zile si le-a petrecut numai langa copac. L-am lasat in pace, convins ca nu mai avea sa pateasca nimic, desi manca si mai putin decat inainte si in fiecare seara se intorcea tarziu, cu ochii stralucitori. Numai cand dadea de mine parca se intuneca, se retragea in sine tot mai mult.
Iar zilele treceau, in timp ce eu asteptam sa ploua. Lui Morty nu-i pasa.

Intr-o seara, dupa alte cateva zile (nu mai stiu cate, le-am pierdut socoteala), Morty se intoarse ca de obicei, de la copac si se pregati sa se culce, dar tasni deodata in picioare si ramase pe loc, cu privirea in gol. Dupa un timp ma cauta din priviri si intreba speriat:
- Auzi?
Am asteptat cateva clipe. Nu, nu auzeam nimic. Doar fosnetul vantului.
Morty tasni pe usa si ramase incremenit dupa cativa pasi si ma privi in ochi.
- Chiar n-auzi?
Am clatinat din cap, si in aceeasi clipa zvonul unui tunet indepartat ajunse la urechile mele.
- Aha, am zis. Vine o furtuna...
- Nu, tipa el agonizant, EA striga, n-o auzi?
Imi trebuira cateva secunde sa-mi dau seama ca vorbea de femeia din copac. Am dat din cap reprobator si am dat sa intru inapoi. In zare se vedeau sclipirile fulgerelor. Poate ca de data asta o sa ploua cu adevarat.
Morty scoase un oftat tanguitor. Cand m-am intors, l-am vazut fugind spre plaja. Dupa cateva clipe de indecizie, m-am luat dupa el, pregatit sa-l aduc inapoi cu forta, daca era nevoie. Putea fi periculos sa stai afara in timpul furtunii.
Silueta copacului era ascunsa de un intuneric sepulcral. Am gonit o vreme fara sa-l pot ajunge. Castigase un avantaj considerabil.
Furtuna se apropia din ce in ce mai mult. Fulgerele se tarau tot mai aproape, acum le puteam vedea undeva deasupra noastra, iar tunetele se auzeau deslusit, urmarind fulgerele ca o umbra. Dar inca nu ploua. Sau poate ca nici nu va ploua deloc.
Am incetinit fuga, gafaind. Deja obosisem, Morty insa continua sa alerge in fata mea. Nu mancase mai nimic toata ziua, era slab ca un schelet si totusi continua sa goneasca ca un bezmetic. L-am urmat dupa o vreme, si l-am ajuns la marginea fasiei de iarba. Se oprise ca inainte, in fata usii, ascultand aplecat putin in fata si cu mainile departate de corp. si chiar in momentul acela un traznet serpui sfaraind prin aer si linse crestetul copacului. Am inlemnit amandoi, eu si cu Morty, simtind scantei in degete si pe limba, in timp ce tunetul se rostogoli greoi peste noi, acoperind urletul lung si disperat al lui Morty.

Ploaia se incapatana sa nu cada. Am privit indelung cum flacarile au cuprins intregul copac, secerand intai toate ramurile si apoi cuprinzand trunchiul,luminand pana departe dunele de nisip. Scoarta pocneaacompaniind tunetele ce se indepartau din ce in ce mai mult, desprinzandu-se in fasii incandescente ce cadeau si incendiau scurt iarba uscata. Apoi focul patrunse lemnul, arzand in continuare cu flacari rosii, stralucitoare, iar taciunii se desprindeau din cand in ritmul troznetelor.
Iar la sfarsit, sub ochii - holbati, ai mei, si lacramosi si indurerati, ai lui Morty - ramase silueta inalta, mandra, alb-cenusie, a unei femei, luminata dinauntru de taciunii mocnind. Silueta ramase in picioare o vreme, apoi o pala de vant mai puternica o spulbera intr-un vartej de cenusa.
- stii, zise Morty cu ochii in lacrimi, fara sa se intoarca, nu ma pot opri sa gandesc ca asta a fost ultimul copac din lume. Sigur, continua el cu un oftat, trunchiuri si scoarta, si lemn si frunze mai exista, si poate chiar umbre de copaci, dar asta a fost ultimul copac adevarat.
Am dat din cap cu gura cascata si l-am insotit inapoi.

A doua zi Morty isi turnase cenusa in cap - cenusa copacului - si jelise toata ziua. Daca muream eu n-ar fi facut de-astea.
Pe seara m-a chemat dupa el pe malul oceanului si mi-a aratat ce descoperise. La cativa metri de pata uriasa de cenusa ramasa in locul stejarului smulsese iarba intr-un cerc cu diametrul de vreo cateva zeci de centimetri, iar in mijloc se itea descoperirea. Un mugure verde-deschis, de-abia inalt de un deget. Cu ochii stralucitori, imi zise ca poate va creste alt stejar acolo. Mie mi se parea ca nu e decat un fir de iarba, dar nu i-am spus-o.
Inca astept sa ploua.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!