Sunt zile cand ingerii nostri vor sa stranga de drag ceva in pumni si nu au ce, nu au cum, nu au pe cine. Cum poate iubirea in palme sa ne-o prinda, sa ne mangaie in bataia nebuneasca? Mi s-a soptit ca e ca si un colt de cer ce sta timid pe un pamant cu falii si cu vai. Cand are nevoie de dragostea noastra, ingerul ne cauta sufletul pereche.
Cum sa cunosti fericirea fara sa fii atins? Am asteptat zi dupa zi, pentru o mica adiere. Am vrut sa mi se imprastie betie proaspata sau macar un vis atipic. Visul cel frumos e singurul mai sfant...Cu ochi neplansi nu imi este greu sa rad, dar incerc sa stau in echilibru, ca parca nu ma recunosc, nu mai sunt eu.
Dragostea mea creste si iar creste, iar sufletul sta ingenunchiat in palma...Ca oceanul mangaiat de briza, podul palmei sale imi simte rasuflarea. Si nu realizam ca si ingerii au doua palme, si ca in cealalta mi s-a pregatit ceva: un alt suflet, o iubire ce transpira ca roua in padurile de iunie. Parca eram tinut de duhul din lampa lui Aladin. Stia ea, Sheherezada, ca si mie mi se vor indeplini dorintele? Si palmele amandoua, ca si lampa aceea, erau vechi, dar fermecate. Acele palme constituiau pereti de sprijin, pentru a nu scapa in lumea nesigura si a ne apropia la ceasul potrivit.
Ca si ciresii de langa reci izvoare, sufletele noastre primeau cu drag in ele imprastierea razelor de soare. Si deodata, marea de lumina ne-a prefacut in pasari ce se plimba de mana, de aripa, prin univers. Si alergam desculti prin lumea de real si ireal. Fara noi pe pamant, va fi prapastia si pestera mai goala; anului ii va lipsi primavara, insa vocile zeilor vor fi atipite in armonia raiului. Si totusi, sa nu uitam de unde am plecat, ca nimic nu se mai implineste si ramanem scrisi ca doi orfani.
Privirea mea spre ea cunoaste adancuri de abis si m-am eliberat de frustrari, nesiguranta. Nimic nu mai este imposibil pentru ca ne-am intalnit in esenta noastra, in punctul de fuziune. Era o intalnire inevitabila, invaluita intr-o aura cereasca, de mistic, de mister. Si cum paseam pe aleile astrale nebatatorite, multe alte suflete se intorceau si ne priveau. Ne statea bine impreuna, sclipeam de fericire...
Se facea ca sufletul meu e orb si isi intinde bratele sa ii mangaie duhul iubitei. Plutind ca doi indragostiti dupa imbratisare, nu ne gandeam ca dragostea face totul usor. Era vremea cântului de pasari, a trandafirului aprins ca rug in alte ape, un rug ce nu cunoaste limite prestabilite. As vrea sa stiu de ce nu li se scrie tuturor perechea, cu ce au gresit ei oare?
Ce bine ca nu am avut de ales, ca alta forta ne-a adus impreuna ! Nu stiu cum sa ii multumesc ingerului pentru ceea ce este, ca mi-a gasit sufletul pereche si ca m-a fericit mai mult decat oricare soarta. In propria-mi naivitate nu credeam ca exista suflete pereche. Iata ca s-a dovedit contrariul! Ni s-a oferit o sansa si noi am incercat ceva. Si maine, maine vine in zadar, ca noi l-am prelungit pe azi pana la "intotdeauna". Nimic nu lasam sa desparta, inimile noastre niciodata...ce sentiment coplesitor ne mai incearca!