agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-06-23 | | Îi plăceau la nebunie momentele astea de tihnă, în care știa că nimeni nu este legată de ea și, la rândul ei, nu este legată de nimeni, îi plăcea sentimentul de libertate totală pe care i-l dădea lipsa legăturilor din obligativitate, posibilitatea de a culisa permanent pe șanțurile unui spațiu în care existența traseelor prestabilite era una invizibilă, astfel încât puteai crede că tu însuți stabilești drumul, nicidecum că ele, „șanțurile”, îți hotărăsc, dinainte, traiectoria. Traiectoria ei nu era altceva decât o întretăiere de drumuri frânte, de linii paralele cu viața, aparent fără continuitate, dar care își rotunjeau buclele undeva, în viitor, în intersecții greu de elucidat. Îl privea în timp ce mânca un minuscul pachețel de primăvară, savurându-i bogăția de arome. Îl fotografia în memorie în fiecare clipă și știa că ceea ce avea să nu uite vreodată erau două lucruri: copilul cu adultul care-și dăduseră întâlnire veșnică în interiorul aceluiași om și felul lui, divin, de a face dragoste. I se părea ciudat să constate că este cuprinsă de o liniște incredibilă, liniște care avea două izvoare. Pe de o parte, faptul că știuse de la început că relația lor nu avea viitor, de aceea fiecare se putuse instala în ea cu adevărul lui, care le dădea o libertate aparte, pe care nu o puteau exersa în relațiile cu ceilalți oameni. Pe de altă parte, liniștea venea și din puterea de a vedea ziua de mâine, o zi în care el nu va mai exista altfel decât prin trecătoare gesturi de galanterie și complezență. De la început nu avusese de gând să-i ceară nimic, nu așteptase nimic pentru viitor, tot ce voise, și, evident, nu reușise, era deslușirea ființei lui, cea prezentă, lucru pe care el îl refuzase tacit, fata neavând de unde să știe că ceea ce îi spusese ei nu mai spusese nimănui, nu în sensul unor mari dezvăluiri, ci în sensul cantității de cuvinte prin care se vorbise în fața ei. Îl privea, deci, cu liniște și deja regret pe cel care de mâine nu mai avea să-i fie. Nu era nici o îndoială, se va întoarce la munca lui, la rostul lui, pentru că, într-adevăr, el avea un rost în viață. Își duse inconștient mâna în dreptul sânului stâng unde, sub pielea moale și fină, simți mica tumoră pe care o considera deja invincibilă. Știa că nu mai avea de ce să-i pară rău. Își dorise cu nebunie un copil, dar nu avea dreptul să dea viață unui destin din care ea, viitoarea mamă, nu avea cum să facă parte. Era taina ei, pe care nu avea de gând s-o împărtășească nimănui, nici măcar părinților. Își simțea sfârșitul aproape, cu atât mai aproape cu cât trăise tot și nu mai avea nevoie de nimic care ar fi putut fi luat pe lumea cealaltă, în caz că ea ar fi existat, lucru în care nu credea. Se va întoarce și va scrie o carte. Va renunța la spital definitiv, poate era chiar lipsit de etică să mai practici din momentul în care știi că ai cancer. Nu îl va mai căuta, nu îi va mai scrie, va dispărea definitiv din viața lui. Era mai prudent așa.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate