agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-06-27 | |
Nu știa de cât timp își avea privirea ațintită către reflexia dată de geamul aburit și murdar. Rămase cu ochii pironiți pe chipul său tăiat de timp și îngălbenit ca un cer în miezul unei zile aglomerate, căci mai mult de atât nu putea să vadă în noapte, prin apa care șiroia de cealaltă parte. Se născuse prea târziu pentru pălăria de fetru moale găsită într-o zi cu smog la vânzare pe doi bani și parpalacul lung, de fâș aproape negru ale cărui mâneci roase îl făceau să arate ca Sam Spade. Locul lui nu fusese niciodată aici. Se făcuse o greșeală. El trebuia să stea acum într-un Chevrolet Fleetline cu farurile stinse, pândind un suspect sau sub un felinar la ieșirea dintr-un cabaret, așteptând mereu, mereu calm și ironic. Dar Humphrey Bogart nu mai trăia decât pe rolele proiectate 12/24 pe ecranul din spatele său încântându-l doar pe el. "You'll regret it. Maybe not today, maybe not tomorrow, but soon and for the rest of your life."
Oftă. I-ar fi prins bine un pistol mediu, model comemorativ Smith & Wesson, de calibru 44, cu butoiaș de șase gloanțe, mânerul din lemn de alun și o cutie sculptată cu motive florale în care să-l păstreze și să-i admire încrustația din aur pe țeava neagră. Dacă ar fi fost și cu numele lui ar fi fost perfect. L-ar fi ținut în fața biroului mâncat de carii, deasupra ferestrei prin care razele divergente ale proiectorului, jucând ca o flacără, întâlneau ecranul alb 10 de metri mai departe, în sală. L-ar fi privit atunci cu un amestec teamă și venerație sperând ca odată, într-o seară ca asta, să aibă curajul să-și întindă mâinile zbârcite către el, să-l ia din cutia deschisă, să-și aprindă o pipă pe care s-o savureze îmbrăcat ca-ntr-un film alb-negru și să-și tragă un glonț de argint prin gură. Atunci, poate, peste alte perechi din sală ce se vor bucura asa cum o fac toți, doar fiindcă la el este mai ieftin ca la un motel, va cade o ploaie de așchii de os și picături cleioase pline de tristețe și singurătate. Probabil atunci și-ar fi dat seama și ei unde se află. La capătul unui pământ arid, cu un ultim pas rămas până jos, jos de tot, acolo unde mai există doar biți, fragmente de informație căzute din sateliți, pojghița groasă a infosferei, și unde realitatea e goală de orice conținut, fără suportul din aliaje compozite, plastic și siliciu, ca un cadru topit tăiat cu foarfeca de pe-o bandă. Arsă pe margini, fără înțeles și abia lizibilă. Sunetul rolei sfârșite îl trezi din reverie și proiecționistul, desprinzându-și mâinile ude și reci de pe geam, se îndrepta spre aparat ca s-o schimbe dintr-un automatism a cărui motivație-i scăpa. Ce rost mai avea? În urma lui rămasera urmele palmelor estompându-se-ncet în timp ce dincolo, în dreptul sticlei incasabile, privirea sa melancolică stăruia incă, ațintită în cameră, schimbându-și lent expresia pe sub palaria de fetru și parpalacul ce începea să-i dea într-adevăr un aer inconfundabil de detectiv răgușit așteptând sub un felinar. Dar felinarul nu exista și singură doar lumina chioară a lampei arhaice mai arunca prin geam raze de lumină din camera micuță cu pereții scorojiți ce ținea loc de cabaret, pe fața ființei care împrumutase acum complet toate trăsăturile celui ce nu de mult își privise reflexia. Dacă un ochi curios s-ar fi deschis atunci să privească în noapte ar fi deslușit cu greu o umbră înaltă, nemișcată, îndurând ploaia acidă, dacă aceasta n-ar fi făcut un pas înainte, mai aproape de fereastră și, ștergând atent, cu mâneca, un colț de geam, n-ar fi privit înăuntru, dezvăluind același chip bătrân, sifonat si ingalbenit ca un pergament intr-un crematoriu, de mai devreme, în timp ce modelul său se prăbușea pe podea, trăgând după el de pe birou, proiectorul, rolele și tot praful de pe acestea. Doar un colț de buză se ridică, oarecum artificial, atunci când privirea proiecționistului se fixă murind asupra ochilor de dincolo de colțul geamului surprinzându-le sclipirea metalică în timp ce-i scanau trupul muribund după imperfecțiuni ce le-ar fi scăpat.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate