IMPRESII DINTR-O TARA PERFECTA : GERMANIA



Gandurile revin acum, odata cu picaturile de apa cazute din dus pe crestetul meu. Ma spal de o lunga calatorie dar nu ma lepad. Ce rau e sa nu poti aplica nimic acasa din ceea ce ai vazut in tara curateniei si ordinii si asta din simpla indaratnicie romaneasca. Atata ne desparte pe noi de vest.

In fata operei din Frankfurt am sezut pe iarba parcului. Mi-am desfacut sandalele, mi-am dat jos ciorapii si am apasat iarba tunsa milimetric si pamantul Germaniei. Am vrut sa iau niste electroni din teluricul german. Acum cand imi frec cu piatra calcaiele tocite in zeci de kilometrii facuti pe jos, probabil aceleasi sarcini libere vor curge spre rau, ramanand in Romania.

Nu mai e cazul sa descriu ce este curatenia unei tari asa de intinse si ce este ordinea, care in plan istoric ne poate speria chiar, amintindu-ne de organizari nu mereu pozitiviste. Ne-am putut regla ceasurile dupa mersul trenului in care ne aflam.

Painea germana, sofisticata ca si gandirea germana, nu e o simpla amestecatura de faina, apa, drojdie si sare. E adaugita cu fel de fel de ingrediente pentru gusturi delicate sau hotarate. Privatizarea e perfecta, totul apartine cuiva si ceea ce e al
tuturor e al primariei. Iar primaria este cel mai serios proprietar.

Parca se ia la intrecere ceea ce este langa case cu ceea ce este pe drum. Nu exista garduri iar imprejmuirile sunt linii simbolice, delimitand doar culorile florilor din gradinutele a doi vecini. Daca un neamt este temator sau ascuns sau neincrezator, pentru ca nimeni sa nu stie asta, isi ridica un gard in jurul casei. Si afla astfel toata lumea, chiar si cei ca mine, care doar trec.

Berea germana, la fel painii, e preparata in fel si chip. De la gusturi ciudate, aromate sau seci, pana la gustul clasic de bere Reghin. Era sarbatoarea unui orasel si sute de adolescenti cu halbe de 2 litri in maini, cantau dupa orchestra, suiti pe mese si sorbeau. O veselie nemteasca era acolo, adica un fel de seriozitate cu voie buna. Acei copii se distrau ca si cum dirigintele sau directorul scolii era cu ei. Cei mai in varsta erau separati cu totul. Sistemul era organizat si functiona cu reguli usor deductibile.

Amabilitatea de pe strada, in sat , nu este mincinoasa, in sus, si la limita de a fi discreta, in jos. Gluma este o usoara ironie, nu la adresa unuia dintre cei de fata ci la o chestiune ( de exemplu ) care pare atunci arzatoare dar nu e.

Casele vechi ale satelor si oraselor, pastrate cu grija de lege, sunt mici castele medievale langa care troneaza masini Mercedes. Combinatia este perfecta. Acolo in liniile zidurilor de piatra se regasesc si formele masinilor moderne. Probabil ca langa acele case se vor mula la fel de bine toate masinile viitorului. Aceasta pentru ca producatorul locuieste in ele si pune in design ceva din forta lor.

Sunt si case moderne, frumoase, in culori vii, cele mai multe albe. Ele formeaza zona noua a satului, in care tinerii isi construiesc cuiburile prntru ouat si crescut kinderi. Un tanar avea trei copii deja si isi facu-se un balansoar cu patru locuri, in caz ca …
Pe acoperisul casei sale , spre sud, montase doua mari oglizi pentru captarea energiei solare si devenise furnizor de energie electrica pentru sistemul national german. E ceva, nu ?

Calatoria lina cu un Volkswagen pe drumurile de tara, intre sate, asfaltate la ultimul nivel tehologic pare o permanenta stare de reclama de pe canalele TV. Maci si iarba ingrijita, fanete si paraie cu maluri curate si ape limpezi. Poduri bine facute si sensuri giratorii la orice intersectie de doua drumuri cat de cat, fac senzatia ca cineva are chef sa se ocupe de tot. Aceasta impresie o lasa peste tot administratia: ca are pofta chiar sa se implice in cele mai mici detalii pentru a da culoare vietii cetateanului.

Gradinute de zarzavat minuscule se vad printre florile care ocupa cea mai mare parte a apatiilor din jurul caselor. Nimic nu se face in plus sau fara un rost anume.
Sa mergem in padure, ma invita fratele meu, la cateva sute de metri de case. Drumuri de tara betonate duc spre lanurile de cereale. Carari pentru plimbare trec prin padure de la un sat la altul, ca si aleile unui parc urias. In marginea padurii satul se repeta cu parcele mici, pe care sunt gramezi de lemne frumos taiate si stivuite de catre fiecare dintre localnici. Lemne multe de tot dar padurea intacta. Ma mir si mi se explica cum se taie cu socoteala fiecare copac de sute si sute de ani, astfel incat padurii sa-i faca bine. Ce idee simpla.

Cred ca fiecare localitate are o padure, sau astfel zis fiecare padure are satul ei. Cand spun sat e vorba de un grup de case, cateva zeci, care au tot ce au cele de la oras iar in plus au o natura frumoasa in jur. Ca si cum cineva si-ar face casa in parc. Linistea acolo e arhaica si masinile silentioase care trec par a fi dintr-un film cu sonorul taiat.

Se pricep nemtii la multe dar cel mai bine cred ca se pricep la stins incendii. Fiecare localitate, cat de mica, are o dotare perfecta si pompieri pregatiti. Langa hotelul din Frankethall, unde am locuit cateva zile, pompierii unei remize s-au antrenat cateva ore ,,irosind,, un munte de spuma chimica. In Frankurt, noaptea la doua, in goana spre un incendiu am vazut un convoi de zece masini de pompieri, supradotate, care au trezit jumatate de oras cu sirenele lor. In Bayern am vizitat cu fratele meu, printre altele, mandria localitatii: remiza de pompieri. Cultura lemnului, ramasa in grinzile diagonale din peretii caselor a lasat acest bun ou. Cred ca ei sunt capabili sa nu banalizeze, sa nu ridiculizeze un antrenment pentru ceva mai mult posibil decat probabil. Acesta e semnul maturitatii unor autoritati. Noi ne bazam, fiind buni filozofi cu totii, pe diferenta aceasta dintre posibil si probabil, cand ne facem ca ne organizam cum ne vom pazi de un incendiu.


Frankurt, orasul bancilor inalte si al aeroportului. Cine nu a auzit macar de aeroportul din Frankurt. Uu colos in care sute, poate mii de avioane se urca si coboara din cer in fiecare zi. In inima Germaniei, intr-o zana industriala curata si puternica. A intra pana la avion si a iesi spre taxi, masina, tren local sau de lung parcurs, strecurandu-te printre mii si mii de calatori, o adevarata provocare. Strazi comerciale cu artisti ambulanti, carnaciori si bere strabat orasul pe multi kilometri.
Mi s-a parut o munca grea si neplatita. In palariile intinse, poate la o suta de trecatori, sa fi aruncat unul ceva.

Din loc in loc predicatori cu Biblia in mana, striga spre trecatori cu versete amenintatoare, cu glas tunator asemeni prorocului Ilie. Din cand in cand Iezush este invocat si degetul este ridicat pentru a se lua aminte. Am vazut astfel de calugari civili si moderni chiar negrii sau asiatici vorbind cu aerul de a fi in tara lor de origine.

Domul. O cladire enorma de prin anul 1200 si ceva, de peste 100 de metrii inaltime, lasata in urma de zgarie norii de alaturi de 300. Doar linistea adanca care se produce brusc, chiar daca o liniste nu se poate produce, uimeste dupa inchiderea usii. Frescele vorbesc despre toate personajele Noului testament cu oameni blonzi si cu ochi albastrii. M-am gandit atunci la fata lui Iisus, infatisat de fiecare popor in biserici ca fiind parte din acel popor, ca la o forma naiva a perceperii universalului, si nu ca la o nationalizare, chiar politica, cum s-ar putea crede la prima vedere.


Campionatul european de fotbal pe multe canale de sport. Acolo, in coltul de sus al ecranului erau scrise permanent trei informatii : tarile care joaca - cu drapelul, scorul si minutul. Exact ce se intreaba fiecare roman cand se uita pe un canal ce televizeaza un meci. Degeaba.

Ziua plecarii. Drumul cu taxiul spre aeroport, cu 180 Km pe ora si apoi norii albi, campiile intinse sub aripile avionului. Taximetristul, volubil si amabil, cunoscator al limbii romane.
- A, ochei ! Rumenia! Ceaushescu!. Nadia !
Si mai nou Haiducii si O-zon, gandesc eu, cu Dragostea din tei, pe primul loc in Germania si nu numai! Am ascultat pe strazi din masini cu sonorul la maxim si pe canalele de muzica aceeasi melodie o ,,pupazii,, din tei. Un ambasador bun totusi.

- A, Rumenia, Ce faci!. Buna ziua!. Bine. Pula. Enumera soferul cu seninatate cuvintele pe care le stie romaneste. Am zambit iar el era senin si incantat de eruditia sa intru a noastra limba stramoseasca.