agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2067 .



De partea asta
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Genghiz ]

2004-06-30  |     | 



Când s-a auzit în redacție că Marietta Pfingsten, născută von Herzl, fetișcana aceea sentimentală de la Registratură, îl umpluse de sculament pe Amiralul Felix, am știut cu toții că ne bătuse ceasul din urmă. Nu întâmplător Amiralul însuși făcea caz, de ani buni, pe seama ideii năstrușnice că Apocalipsa va începe printr-o alterare a viscerelor.

Iată de ce mă feresc să-i întorc privirile languroase poamei de Amélie Lützenkirchen care mă contemplă pierdută dindărătul unor lentile groase prinse-n ramă de cositor și demne de nasul roșcovan al unui inspector pios al Salubrității. Ca orice candidat la spânzurătoare am un cult păgân pentru frânghiile putrede.

Dar Amélie ține morțiș să afle.

-Ce zici tu, puiule, despre "chestia" aia?

Și face un gest semnificativ cu policele grăsuț al mâinii drepte.

Eu tac vitejește. De câteva zile fațada luxoasă a Băncii domnului baron și proprietar-asociat de cârnățării Hans Klotz von Holterhoptff, rămășița rubicondă a unei glorii prusace demult asfințite, a fost acoperită cu o peliculă translucidă, vâscoasă, prin care se poate trece. Chiar dacă, minabilă întâmplare, nu se poate reveni.

-Îmi închipui că știu ei ce știu ... Guvernul, aici vocea ei luă avânt, Guvernul ne trage pe sfoară, ca întotdeauna.

Amélie Lützenkirchen, fără a fi neagră la suflet, rămâne totuși o creatură pedantă și câmpul bătăliilor pierdute de trei bărbați vajnici din clădirea ziarului nostru. În vocabularul său viețuiesc nestingherite reverberațiile prea puțin subtile ale unui poporanism asumat de dânsa cu drăgălășenie. Pentru o cauză greu de precizat. Astfel, cuvântul "ăștia", rostit cu patos, într-o dulce arcuire a gurii ei cu buze subțiri, i se pare încântător de vulgar. Este genul de preoteasă castă a cuvântului "penis" care face deliciul psihanalizei. Iar o astfel de întâmplare trebuie că a dat-o gata.

În dreptul peliculei stăruie o mare de oameni indeciși. Răsuflarea ozonată, liniștitoare, a gurii imense îi captivează. Eu, unul, nu-mi închipui că unui animal atât de mare i-ar putea lipsi colții.

Cei de la gazeta adversă, "Die Neue Rundschau", încurajați de imbecilitatea noastră subită, anunțaseră în ediția de prânz că Imensitatea, plictisită îndeajuns, se pare, de teo-riile cosmogonice ale câtorva inși lipsiți de chibzuință, a decis să învioreze nițel atmosfera zăpușitoare a labirintului acestuia creștin-democrat de mortar și tablă zincată alăturându-ne altui Univers. Iar că pelicula translucidă n-ar fi, defapt, o fatalitate ori măcar vreunul din semnele atât de înșelătoare ce se străduiesc să vestească Apocalipsa, ci nici mai mult nici mai puțin decât o biată portiță (mărturisirea îi aparține redactorului-șef, un veleitar al Matematicilor moderne!) spre Necunoscut. Un soi de Walt Disney terifiant, șopteau aceia care se consacraseră urmăririi îndeaproape a fenomenului.

Între timp, Amélie nu cedează.

-Într-o bună zi s-ar putea să las totul baltă și s-o "întind" și eu!

Lumea cealaltă e întotdeauna mai bună, chiar dacă dânsa, neîndrăznind încă să întreprindă ceva, se mulțumea să-mi facă în ciudă.

Fata bate nervoasă cu tocul în scândurile greu încercate ale podelei. Lunile de vară, înaintea băilor învigorante într-una din nenumăratele stațiuni ale Germaniei în care "buna creștere se află la ea acasă", o indispun cumplit.

Din colțul său întunecos, ventilatorul îmbătrânit prematur emite un țârâit deznădăjduit. De necrezut cât suflet pun obiectele în locul nostru.

Mă simt trist, dintr-o dată. Eu nu voi pleca. Mi-e groază să-l las pe Dumnezeu singur de partea asta.


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!