Confesiunile unei "fecioare" frustrate
28.08.2001

Acum e bine.De ceva timp incoace am parte de linishte shi calm.Ma simt aproape
implinita.Cel care imi este acum alaturi e un om de osebit, am multe pt care sa
ii multzumesc.Se poarta cu mine de parca as fi centru Universului...cine shtie,
poate chiar sunt: pentru "El".
Dar ce pacat.Nu simt nimic.Ma simt iubita, shi-i bine, dar nu simt nevoia de a
iubi la randul meu.E un gol in mine.Adorm.Visez.
Il iubesc pe El.Ii iubesc sufletul.Un astfel de suflet mi-as dori shi eu.
Nu mai plang pt ca nu mai am lacrimi.Nu mai tzip pt ca mi-a disparut vocea.Nu
mai fug, nu mai lovesc pt ca nu mai am putere.
Nu mai iubesc pt ca mie frica de faptul ca am uitat cum.
Acum El nu mai este aici, cu mine...Vreau soare, vreau nori, vreau linishte shi
fulgi de zapada.Vreau o masa unde sa imi beau cafeaua calda, alaturi de El,
iarna....
Mi-e dor de o fatza pe care nu am mai vazut-o decat in vise.Mi-e dor de un par
pe care nu l-am mirosit deact in preajma unui copac trecand din intamplare pe o
strada pustie.Mi-e dor de nishte ochi scaldatzi in lacrimi pe care nu le-am mai
simtzit pe pielea mea decat odata, demult, cand dansam in ploaia de vara intr-un
vis.
Visez franturi shi-mi imaginez un inger pe care as vrea sa-l redescopar cat mai
curand, pt a putea sa-l redau uitarii cu prima ocazie, inconjurata de aceeasi
durere covarshitoare de care nu voi scapa vreodata.

"Remembering Him life is sweet,
His face on my pillow
Comes to me still in my dreams!"
(Sinead o'Connor-A perfect indian)